i-l mai şi atingă? În recreaţia următoare alergase din nou la WC, dar scrisul dispăruse. Pe uşa vopsită neglijent fusese fixat cu piuneză un petec de hârtie: „Proaspăt vopsit!”.
Cred că nu-ţi trece prin cap că încerc să par misterios, zise el, mângâind-o pe păr. Ea îi sărută mâna. O, nu. Nu avea nevoie să
pară, chiar era.
Acoperită de vopsea, mâzgăleala părea de o mie de ori mai provocatoare şi, întorcându-se în clasă, simţi cum i se înmoaie genunchii.
— 62 —
El îşi dădu cuvântul că până data viitoare totul se va limpezi.
Tu amâni totul pe data viitoare, îi spuse ea dojenitor. Chiar aştepţi o citaţie de la tribunal? Într-adevăr nimic nu mai este ca mai-nainte?
Măcar atâta lucru spune-mi.
Dar el nu-i răspunse imediat. Îi atinse părul, îndepărtându-i o şuviţă care îi acoperise ochii, apoi, cu o voce limpede spuse că da, aşa era.
5 – Săptămâna a treizeci şi treia. Liza văzută de Besfort Y.
Toate informaţiile dau ca sigură prezenţa lui Besfort Y. la Tirana în săptămâna a treizeci şi treia. Capitala părea extenuată după noaptea aceea agitată de februarie. Rarele blocuri-turn se oglindeau unul în altul. Mergând prin cartierul interzis altădată2, fără să se poată
hotărî în ce local să intre, Besfort Y. fu străfulgerat de gândul că
ferestrele clădirilor prindeau preţ de-o clipă în sclipirea lor toată
mânia şi agresivitatea ce aveau să apară în presa de a doua zi.
Procese, scandaluri, datorii şi răzbunări neîmplinite ce-şi aşteptau sorocul, toate erau acolo.
Se opri o clipă, indecis, la intrarea în cafeneaua Manhattan, apoi alături, la un bar, până ce, fără a mai sta pe gânduri, intră la Sky Tower.
De pe terasa acoperită de la etajul al şaisprezecelea peisajul era ca întotdeauna, mirific. De sus, profeţiile din presă păreau mult mai credibile. Ultimele patru etaje ale turnului, plus cafeneaua unde se găsea el acum, erau în proces cu statul. Jos, la picioarele clădirii, se afla şantierul părăsit al unui alt bloc-turn, iar constructorul se afla în proces cu proprietarii terenului, primăria şi ambasada elveţiană, pe motiv că proiectul depăşea cotele admise de înălţime. Ceva mai încolo era o statuie pentru care se deschisese un alt proces, legat de nişte simboluri istorice, ba chiar de o ciocnire între civilizaţii care ducea, în subtext, la atentatul din septembrie de la New York.
Besfort Y. îşi reţinu cu greu un oftat. Abia acum observă că la masa vecină se vorbea când în albaneză, când în germană.
Albania te oboseşte, îi spusese unul dintre prieteni, care se 2 Este vorba despre cartierul nomenclaturii comuniste (blloku), închis până în 1991 oamenilor de rând.
— 63 —
stabilise în Belgia încă din 1990. Te disperă, adăugase mai apoi, te pune la pământ şi totuşi parcă nu poţi s-o laşi şi să pleci.
Căzuseră apoi de acord. Cu cât o respingeai mai mult, cu atât mai tare te lega. Este ca iubirea prostituatei, spusese celălalt.
Rovena plecase din nou la Graz. Reuşise să-şi prelungească stagiul pentru a treia oară. Pentru tine, îi spusese la telefon.
Privi cu coada ochiului spre masa vecină. Se părea că unul dintre străini este „bi”. Forma bărbiei îi dădea certitudinea că nu se mai culcase cu Rovena, în vreme ce cârlionţii roşcaţi de pe tâmple îl făceau să aibă îndoieli. Micuţa mea, îşi spuse. Cum se descurca ea cu toate astea.
Un val de melancolie îl străbătu în linişte. Trebuia să-i scrie, totuşi, scrisoarea pe care i-o promisese la ultima întâlnire.
O mişcare de la masa vecină şi nişte priviri curioase aruncate pe fereastră îl făcură să întoarcă şi el capul. Pe Bulevardul Mare, circulaţia maşinilor fusese oprită pe ambele sensuri. Cineva arăta cu mâna spre mulţimea de jos care umplea Piaţa Maica Tereza.
— Altă demonstraţie, îi spuse ospătarul, care venise să ia scrumiera. Sunt cei care cer restituirea proprietăţilor.
Pancartele albe erau agitate deasupra mulţimii, dar de acolo nu se vedea ce scrie pe ele.
În faţa clădirii Guvernului, un al doilea rând de scutieri cu căşti se alinia în fugă.
Besfort comandă încă o cafea.
Oricum, nu trebuie să mai întârzii cu scrisoarea aia, îşi spuse. O
scrisoare şi câteva telefoane mai atenuează din stres. Numele Lizei, pomenit atât de des la Viena, putea fi un motiv numai bun pentru a relua firul întrerupt al discuţiei.
— Nu sunt foştii proprietari, zise ospătarul, aşezându-i dinainte ceaşca cu cafea. Sunt ţăranii ceami3 supăraţi pe guvern.
— Pe care guvern? întrebă Besfort. Albanez sau grec?
Ospătarul ridică din umeri.
— Poate pe amândouă. De fiecare dată când este încheiat un acord cu grecii, ei ies în stradă.
Demonstranţii erau prea departe pentru a putea citi ce scria pe pancartele lor.
Liza e mai mult decât un pretext, îşi spuse el. Poate că e chiar 3 Populaţie albaneză din nordul Greciei, din zona numită Ceamăria (Çamëri).
— 64 —
cheia întregii probleme. Nu degeaba, la Viena, după ce aproape că o uitaseră, ea revenise în discuţia lor.
