_____
1 Păi atunci... paștele si grij... nu-mi bate capul... mă plictiseşti... ce... (fr.) Avanpostul era comandat de locotenentul Agrippa Papillon, din Rouen, poet şi voluntar în armata republicană. Încredinţat de bunătatea fără margini a naturii, locotenentul Papillon nu voia ca soldaţii săi să-şi scuture acele de pin, cojile de castane, rămurelele, frunzele şi melcii care se prindeau de ei în timp ce străbateau pădurea. Iar patrula era pe punctul de a se confunda pînâ într-atâta cu natura înconjurătoare, încât numai un ochi ager ca al meu putea s-o descopere.
Stând în mijlocul soldaţilor săi din tabără, ofiţerul poet, cu plete lungi şi inelate ce-i încadrau obrazul slab de sub tricorn, declama pădurilor:
— O, pădure! O, noapte! Iată-mă în puterea voastră!
Un fraged ram de părul-Maicii-Domnului, încolăcind glezna acestor curajoşi soldați, putea-va oare să țină în loc destinul Franţei? O, Valmy2 ! Cât de departe eşti!
M-am apropiat de el:
— Pardon, citoyen. 3
_____
2 Localitatea unde trupele franceze. în 1792. au repurtat o strălucită victorie asupra prusacilor.
3 Scuzați, cetățene. (fr.)
— Ce? Cine-i acolo?
— Un patriot din aceste păduri, cetățene ofiţer.
— Ah! Aici? Unde?
— Chiar deasupra nasului dumneavoastră, cetățene ofiţer.
— Văd! Ce-i acolo? Un om-pasăre? Eşti fiul harpiilor?
Eşti poate o făptură mitologică?
— Sunt cetăţeanul Rondò, feciorul unor fiinţe omeneşti, vă asigur, atât dinspre tată cât şi dinspre mamă, cetățene ofiţer. Mama a fost chiar un viteaz soldat, pe vremea războaielor de Succesiune.
— Înţeleg. O, timpuri! O, glorie! Te cred, cetățene, şi sunt nerăbdător să ascult ştirile pe care, pare-se, ai venit să mi le vesteşti.
— O patrulă austriacă e pe cale să pătrundă în liniile voastre.
— Ce spui? Păi asta înseamnă luptă! A sosit ceasul! O, râu, râu molcom, iată că în curând vei fi mânjit de sînge!
Sus! La arme!
La ordinele locotenentului poet, husarii se apucară
să-şi adune armele şi lucrurile, dar se mişcau atât de încet şi fără chef, întinzându-se ca să se dezmorţească, scuipând şi ocărând, că am început să fiu îngrijorat de iscusinţa lor ostăşească.
— Cetățene ofiţer, aveţi un plan?
— Un plan? Să mărşăluim drept spre inamic!
— Da, dar cum ?
— Cum? În rânduri strânse!
— Ei bine, dacă îmi îngăduiţi să vă dau un sfat, eu i-aș
ține pe soldați pe loc, împrăştiaţi, lăsând ca patrula duşmană să cadă singură în cursă.
Locotenentul Papillon era om de înţeles şi nu se împotrivi planului meu. Husarii, răspândiți în pădure, nu prea se zăreau din tufişuri, iar locotenentul austriac ar fi fost, fără îndoială, cel mai puţin în stare să observe deosebirea. Patrula imperială mărşăluia urmând itinerarul trasat pe hartă, iar din când în când răsuna o scurtă
comandă: „La dreap-ta!“ sau „La stân-ga!“. Astfel trecură pe sub nasul husarilor francezi, fără să-şi dea seama. Husarii, tăcuţi, iscând în jur doar zgomote fireşti, ca foşnetul de crengi sau fâlfâitul de aripi, se desfăşurară
într-o manevră de învăluire. Din vârful copacilor, eu le semnalam, fluierând ca prepeliţa sau imitând țipătul cucuvelei, deplasarea trupelor duşmane şi scurtăturile pe care trebuiau să apuce. Nebănuind nimic, austriecii căzuseră în cursă.
— Stai! În numele libertăţii, fraternităţii şi egalităţii,
vă declar pe toţi prizonieri! auziră ei deodată o voce dintr-un copac şi, printre ramuri, se ivi o umbră
omenească ce vântura prin văzduh o flintă cu ţeava lungă.
— Uraa! Vive la Nation! 1 şi toate tufişurile din jur se dovediră a fi husari francezi, avându-l în frunte pe locotenentul Papillon.
Răsunară sudălmi austro-sarde înăbuşite, dar mai înainte ca austriecii să se poată împotrivi, au şi fost dezarmaţi. Locotenentul austriac, palid, însă cu fruntea sus, îşi predă camaradului inamic sabia.
_____
1 Trăiască Naţiunea! ( fr. )
Am devenit un colaborator preţios al armatei republicane, dar când trebuia s-o pornesc în urmărire preferam să plec singur, luându-mi ca ajutoare animalele pădurii, cum am făcut şi atunci când am pus pe fugă o coloană austriacă, aruncând asupră-i un cuib de viespi.
