143

Când oamenii vor ajunge să realizeze că Spiritul Absolut nu are nevoie de gânduri ca şi cele ale oamenilor, vor fi pe drumul cel drept care duce la Nemărginire.

Despre natura absolutului: Nefiind nici ceva cu origine în timp, nici ceva care se va termina la un moment temporal, absolutul e cu adevărat etern. Prin natura lui, e mereu plin de posibilităţi, e descris ca o mare lumină şi o mare înţelepciune, luminând toate lucrurile reale şi cunoscătoare. Adevărata sa natură e aceea a unui spirit pur, veşnic vesel, el e adevărata viaţă a lucrurilor, pur,, calm, neschimbător, de aceea liber, având totalitatea virtuţilor şi atributelor buddhice, mai numeroase decât nisipul Gangelui, divin, fără sfârşit, permanent şi indescrip-tibil118.

In spatele întregii experienţe a naturii nu există început, nici sfârşit — aceasta e adevărata Nirvana ...

în spatele fiecărei existenţe se află, natural, Nirvana, supremă (sau pacea supremă).

Astfel, Ashvagosha dovedeşte justeţea supremei filozofii a şcolii Mdhăyăna pe care se bazează Bardo Thodol şi, comentator independent, confirmă propria noastră interpretare.

VI. BuddMsmul de nord şi de sud şi creştinismul

Buddhismul de nord se caracterizează prin organizarea severă a ierarhiei sacerdoţiului, prin ritualurile marcante, prin doctrina de emancipare divină complicată, prin adorările şi ceremoniile amintind de cele ale creştinilor, prin tantrismul său, . prin Dhyăni Buddha-i şi Bodhisattva-i, prin panteonul multiplu, prin credinţa într-un Buddha Primordial, prin exagerata insistenţă pentru Yoga, prin subtila filozofie şi învăţăturile transcedentale în ceea ce priveşte Tri-Kăya.

în Buddhismul de sud, dimpotrivă, avem o organizare mult mai liberă a sacerdoţiului, nefiind nici un „cap"„ aşa cum Dalai lama e Regele-Zeu şi Tashi-lăma e conducătorul spiritual cel

mai elevat al lamaismului. Sudul nu

144

are ritualuri comparabile cu cele din nord; în ceea ce priveşte tantrismul, a luat puţine lucruri, Dhyăni-Budd-ha-ii şi Buddha primordial nu sunt adoraţi, iar credinţa în deva-i şi demoni e foarte limitată. Singurul Bodhisattva a cărui imagine o putem vedea în temple e Maitreya, viitorul Buddha. Chiar dacă, teoretic se învaţă yoga, ea e puţin practicată de Buddhismul de sud. Buddhismul de> sud nu poate crede că există un buddhism transcedental bazat total pe tantrism şi yoga, practicat pe temelia a ceea ce lăma-ii pretind a deţine, transmia pe cale orală,

, din. vremea lui Buddha. Sudiştii susţin că nu există învăţături ale lui Buddha altele sau mai înalte decât cele conţinute în Canonul Pali, Tri-pităka. Ei nu răspândesc doctrina Trinităţii esoterice (Tri-Kăya), cu toate că există clare aluzii la Dharma-Kăya în Agganna Suttana a lui Diggfia Nikâya.

Ipoteza apologeţilor creştini cum că diferenţele dintre Buddhismul de nord şi de sud ar fi datorate misionarilor creştini din primii ani, pare nefondată în ceea ce priveşte doctrina fundamentală. Prin descoperirea manuscriselor lui Ashvagosha s-a constatat că Buddhismul de nord din. secolul I e.n. şi dinaintea Creştinismului e asemănător cu ceea ce este el astăzi.

Dacă au existat totuşi influenţe creştine, au fost neînsemnate. După părerea noastră, Creştinismul e acela care a fost format din religiile care l-au precedat. De exemplu, Creştinismul monastic, cu practicile sale asemănătoare cu yoga, pare să fi avut relaţii directe cu sistemele monastice mai vechi ale Hinduismului, Buddhismului, Jainismului, Taoismului.

Cele două mari concepte ale Creştinismului, Trinitatea şi încarnarea nu sunt, cum .s-a crezut, unice, ele au existat înaintea creştinismului în India şi au fost de asemenea cele două doctrine principale ale credinţei osiriene din Egipt, acum 6000 de ani.

Iată tezele Creştinismului care îl fac să difere esenţial de Buddhism şi de celelalte religii orientale:

1. viaţa unică pe pământ urmată de un paradis sau infern veşnic;

2. iertarea păcatelor obţinută prin sacrificiul de sânge al Mântuitorului; 145

3. acţiunea unică de Incarnare divină reprezentată prin cel care a fondat Creştinismul.

Iată alte diferenţe: conciliile şi Creştinismul modern propovăduiesc dependenţa de o putere exterioară (Mântuitorul), în timp ce Buddhismul arată că doar de noi înşine depinde să

dobândim eliberarea. în practică, această dependenţă personală e modificată de lamaism, unde de-votul face apel direct la Dliyăni-Buddha-i, la zeităţile tutelare, aşa cum creştinii fac apel la Isus, la sfinţi şi îngeri. Tot aşa, Buddhismul de nord, ca şi Creştinismul, are mise şi ceremonii euharistice 'pe care Buddhismul de

sud nu le are.

In al doilea rând, Biserica conciliilor creştine condamnă doctrina renaşterilor şi a Karmei (admise de Biserica gnostică creştină), iar Buddhismul o susţine.

în al treilea rând, cele două dogme au vederi diferite asupra existenţei unei Zeităţi Supreme.

Paternitatea lui Dumnezeu, figurat de o zeitate personală şi antropomorfă, « piatra de" hotar a teologiei creştine. în Buddhism, chiar dacă Buddha n-a afirmat sau negat niciodată existenţa unei Zeităţi Supreme, aceasta nu are un loc anume, deoarece Buddha a dat învăţătură cum că

nu e important să credem sau nu într-o Zeitate Supremă, ci să ne controlăm şi să facem acţiuni juste, esenţiale pentru înţelegerea adevăratei naturi a vieţii.

Legea universală a cauzei şi efectului din ştiinţa occidentală a fost temelia Buddhismului, prin legea karmei. ^,Ceea ce semănaţi, veţi culege" — spune Buddha şi, mult timp după aceea Sf.

Paul scria: „Omul culege ceea ce

seamănă".

Buddhismul neagă faptul că omul poate avea o entitate personală, permanentă, neschimbătoare, „sufletul" — cum îl numesc creştinii. El neagă de asemenea posibilitatea

atingerii unei stări fericite în universul fenomenelor (Sangsăra). Nirvana este nonfenomenală

şi nu poate fi percepută decât prin iluminarea personală.

Câteva ritualuri ale Buddhismului de nord pot sugera o asemănare cu teoria creştina a iertării păcatelor prin căinţă sau cu credinţa într-un salvator sau iertarea prin ispăşirea unei persoane intermediare, ceea ce poate duce ■cu gândul la o influenţă creştină. Dar, la o analiză mai 146

atentă, aceste ritualuri semnifică de fapt ceea ce Buddhismul de sud afirmă mai clar: că doar meritul, o sumă de fapte bune karmice egală cu suma celor rele duce la neutralizare, ca şi în fizică, unde două forţe egale se neutralizează.

VII. Judecata creştină medievală

în legătură cu dificila problemă a originii şi cu influenţa probabilă a Buddhismului, a credinţelor orientale-şi a credinţei osiriene asupra Creştinismului, e interesant de comparat judecata din Bardo Thodol cu versiunea tratatului medieval: „Lamentaţia creaturii muribunde", de dată incertă (sec. XIV sau XV) care se găseşte la British Museum.

Creatura muribundă, doborâtă de boala incurabilă, se lamentează astfel: „Vai! dac-aş fi putut să nu păcătuieso în viaţă. Astăzi mă năpădesc cele mai teribile noutăţi care se pot auzi vreodată. Vine spre mine un crainic înarmat pe nume Ferocitate, trimis de Regele Regilor, Stăpânul Stăpânilor, Judecătorul Judecătorilor care, atin-gându-mă cu bastonul autorităţii, îmi spune: „Te opresc şi îţi ordon să te pregăteşti ... Judecătorul care se va aşeza în faţa ta e imparţial, „El" nu se va lăsa corupt cu cadouri, „El" va judeca echitabil".

Lamentaţia creaturii muribunde: „Vai! vai! Scuza-ţi-mă, nu ştiu să vorbesc pentru mine, iar pe cel pe care îl doresc să mă apere nu-1 cunosc deloc. Această zi, aceste timpuri sunt atât de teribile, Judecata atât de necruţătoare, duşmanii atât de răi, familia, vecinii, prietenii, servitorii nu sunt indulgenţi cu mine şi ştiu că nu-i voi auzi acolo".

Rugăciunea creaturii muribunde către bunul înger:

„O, bunule înger, căruia Stăpânul m-a dat în grijă, unde eşti acuma? Credeam că eşti acolo şi răspunzi în locul meu, căci frica de moarte mă tulbură într-atât încât nici nu pot răspunde.

Aici îl văd doar pe îngerul rău, principalul meu acuzator, însoţit de o legiune de demoni. Nu o>

147

creatură care să răspundă pentru mine. Vai! ce tristă

situaţie". . >

Răspunsul îngerului bun pentru creatura muribundă:

„Nu ţi-am consimţit faptele rele. Văd că înclini către direcţia îngerului rău, nu a mea. Nimic nu te scuză; de câte ori ţi-ai propus să faci lucruri împotriva cuvântului Domnului, n-am uitat să-ţi spun că nu-i bine. Te-am sfătuit să fugi de locurile periculoase sau de oameni răi. Poţi să

tăgădui acestea acum? Cum poţi să crezi că voi răspunde pentru tine?"

Cu toate că muribundul cere ajutor Adevărului, Fricii, Conştiinţei, celor Cinci Duhuri, precum şi „întregii lumi", personajul cel mai cunoscut al misterelor creştine medievale (care pare a arăta apariţia influenţelor orientale în Europa), nimeni nu-1 poate salva. Apoi, după o ultimă

chemare adresată Fecioarei, cu Credinţa, Speranţa şi Mila ca mediatori şi prin rugăciunea Fecioarei către fiul ei, ajungem la doctrina creştină de iertare a păcatelor opusă doctrinei karmice expusă în Bardo Thodol. Introducerea acestei curioase versiuni creştine a judecăţii sugerează foarte bine că ea poate să aibă o origine precreştină şi nesemitică; în timp ce doctrina karmei şi a renaşterii au rămas nemodificate în forma europeană dată de Lamentaţiile creaturii muribunde. Vechea doctrină karma (la care au aderat primii creştini gnostici, înainte ca să se fi format Creştinismul Conciliilor) e arătată în răspunsul următor dat creaturii muribunde; acesta redă plauzibilitatea ipotezei noastre, ba chiar o oarecare evidenţă