Helen părea pe punctul să-l întrerupă, așa că turui mai departe:
— Asta vreau. Să nu băgăm în seamă toate aiurelile astea; vreau doar să fiu un polițist bun, să am o contribuție. Și pot să fiu din nou, cu ajutorul tău. Dacă te înduri să vorbești cu Peters, să vezi dacă-l convingi să se răzgândească…
Iar acum, spre groaza lui, Helen începu să râdă.
— Ești incredibil, știai?
— Nu văd de ce…
— În plus, e prea târziu.
Cinci cuvinte simple, dar devastatoare.
— Ești anchetat de comisia pentru standarde profesionale, Joseph. Au deschis deja o investigație pentru mai multe capete de acuzare de corupție. Și dacă aș vrea, n-aș putea face nimic. E prea târziu.
— Dar o intervenție din partea cuiva cu statutul tău…
— Nu, în niciun caz. N-ar folosi la nimic și, în plus, nici nu vreau. N-ar fi corect.
— Ce vrei să spui cu asta?
— Nu ești un polițist bun, Joseph. Nu te controlezi, n-ai empatie și n-ai fost niciodată jucător de echipă. Întotdeauna pui pe primul loc interesele tale și asta e exact invers de ce face un polițist bun. Ești aici ca să servești interesele publicului, nu pe ale tale.
— Helen, te rog…
— Scutește-mă de povești sentimentale, Joseph. Ai primit exact ce meritai.
Helen se eliberă și urcă pe motocicletă. După câteva clipe, plecase deja, îndreptându-se în trombă spre ieșire și lăsându-l pe Joseph Hudson singur în parcare, ca să se gândească la înfrângerea lui totală și fără echivoc.
Capitolul 123
Stătea pe marginea autostrăzii aglomerate, privind cum treceau vuind camioanele. Era anonim, nebăgat în seamă, un punctuleț în oglinzile retrovizoare, dar n-avea să rămână așa multă vreme. Curând, numele lui va fi cunoscut, sinonim cu criminalitatea, corupția și înșelăciunea.
O mașină de patrulă trecu în viteză pe prima bandă, cu luminile de semnalizare aprinse. Instinctiv, Anthony Parks făcu un pas în spate, temându-se să nu fie descoperit, dar polițiștii nu prea păreau interesați de el, grăbindu-se la VP - 254
vreo altă urgență. Totuși, răgazul avea să fie temporar. Deja trebuie să fi fost emisă o alertă generală către toți polițiștii de patrulă, toți detectivii, toți analiștii de date – chiar acum verificau camerele din trafic, îi triangulau telefonul, îi percheziționau casă, vorbeau cu familia. I se făcea rău când se gândea – ce-o să
priceapă bieții lui părinți, părinții lui iubitori, nevinovați, plini de afecțiune, care erau atât de mândri de fiul lor? Nu făcuseră nimic ca să merite dezaprobarea, judecata, durerea care-i așteptau. Era numai și numai vina lui.
Cum ajunsese aici? Cum intrase în bucluc așa de rău? Abia dacă-i venea să
creadă că acum zece ani era un adolescent fericit, care se ținea de tot felul de șmecherii și profita de tot felul de ocazii. Știa că de pe-atunci datau rădăcinile suferinței lui, o pasiune pentru pariuri cultivată prin sălile de jocuri de la malul mării, dar tot fusese o perioadă captivantă, vremuri bune. Ce și-ar mai fi dorit să
fie acolo, să facă alte alegeri, s-o apuce pe altă cale! Dar era prea târziu, pierduse toate șansele care i se oferiseră, folosindu-și salariul modest de gardian stagiar ca să-și finanțeze vizitele la agenții de pariuri. Câinii și caii nu fuseseră blânzi, încercase să-și acopere pierderile la terminalele de pariuri cu cote fixe, iar rezultatele fuseseră cele previzibile. Curând, își făcea praf salariul în doar câteva zile și se afunda tot mai mult în datorii. Atinsese limita de credit a cardurilor, împrumutase, apoi furase de la prieteni și când rămăsese fără alte variante, luase un împrumut de pe piața neagră.
Asocierea cu Gary Bleecher nu fusese plăcută, parazitul ăla asudat prefăcându-se că e prietenul lui, după care creștea pe neașteptate dobânzile. În scurt timp, dăduse de belea, ajungând să se teamă pentru propriile membre, ba chiar și pentru viața lui, pentru că Bleecher promisese că-și duce la îndeplinire amenințările. Apoi, brusc, ca prin farmec, pericolul dispăruse, Bleecher fiind omorât în bătaie de un atacator necunoscut. Fusese euforic, în al nouălea cer, dar sfârșitul dezastruos nu a întârziat, nemilosul dr. Blythe îi ordonase s-o ucidă
pe Lilah Hill. La început, nu-i venise să creadă, dar noul lui terapeut era implacabil și părea să aibă o putere impresionantă și înspăimântătoare. Părea să
n-aibă nicio limită în privința oamenilor pe care-i putea ucide, n-avusese de ales și trebuise să se conformeze și el acestei solicitări cumplite, nu?
O detestase, o detestase din tot sufletul, dar tot fusese hotărât s-o ducă la capăt. Și azi-dimineață păruse ceva simplu, chiar ușor. Avea să intre în celula ei și după câteva clipe să iasă în fugă, să dea alarma și să raporteze tentativa de sinucidere. Bineînțeles, n-ar fi fost nicio „tentativă” – ar fi strangulat-o deja pe Hill cu câteva clipe înainte, asigurându-se că e moartă înainte să iasă din celulă.
Probabil că ar fi trebuit să știe că o să meargă ceva prost, deși nu se așteptase VP - 255
niciodată la detectivul-inspector Grace venind în trombă pe coridor, hotărâtă s-o salveze pe nefericită. Cum dracuʼ aflase ce punea el la cale?
Reușise să scape, făcându-și drum printre colegi surprinși, după care o zbughise din Southampton Central. De-atunci, se furișase prin umbră, târându-se ca un criminal obișnuit, temător, vânat, înspăimântat. Știa că nu făcea decât să amâne inevitabilul. N-avea fonduri, avea doar câțiva prieteni, dar pe nimeni care să-l apere când va ieși la lumină gravitatea faptelor lui. Nu, distrusese totul, își distrusese toată viața, de la început la sfârșit, fără să ia nici măcar o dată
hotărârea corectă și apucând-o de fiecare dată pe calea greșită.
Dar toate astea se sfârșeau azi. De data asta, avea să facă ce trebuie, ceva ce ar fi simplificat lucrurile pentru toată lumea. Murmură o rugăciune înlăcrimată, cerând iertare, strânse pleoapele și păși în trafic.
Capitolul 124
— Ești sigur că a fost autoprovocată?
Helen abia reușea să asimileze veștile, uluită de-a dreptul că Anthony Parks era mort, dar știa că trebuie să se concentreze în continuare pe urmărirea lui Alex Blythe.
— Nu mai era nimeni cu el?
Comisarul-șef Alan Peters clătină din cap cu gravitate.
— Mai mulți martori l-au văzut pe Parks pășind deliberat în fața unui trailer cu 16 roți pe A23. A fost sinucidere, nu există niciun dubiu.
Helen închise ochii, încercând să alunge imaginea. Era un mod cumplit să
mori, orice crime ai fi avut pe conștiință.
