— Și trebuie să spun că sunt surprinsă că un asemenea delict minor vă
permite o astfel de intruziune, urmă Raeburn, cu ton tot mai tăios. Acum ar trebui să predau. Am seminare toată ziua…
Dispoziția ei veselă se dusese de mult. Era evident că voia să scape de prezența lui Helen, care era intrigată de cât de dornică e Raeburn să încheie conversația.
— Credem că acest cuțit a fost folosit ulterior în comiterea unei infracțiuni grave.
— Bine…, răspunse Raeburn fără tragere de inimă, vădit dezamăgită că
discuția nu se terminase.
— Ieri, în jurul prânzului, a fost ucis un bărbat pe nume Martin Hill.
Raeburn nu reacționă.
— A fost înjunghiat mortal pe o alee din Portswood.
— Am auzit la radio, dar nu văd ce legătură are cu mine.
VP - 123
— Îl cunoșteați pe domnul Hill?
— Nu. În plus, după ce zicea la radio, a fost un atac cu motivație rasială, un huligan fără minte care a atacat pe cineva nevinovat.
Helen nu-și luă ochii de la ea, dar nu spuse nimic, lăsând tăcerea să lucreze în favoarea sa.
— Doar nu vă gândiți serios că eu aș avea ceva de-a face cu povestea asta, protestă Raeburn. N-am nici urmă de rasism în mine. Vorbiți cu prietenii mei, cu familia, dacă e nevoie, uitați-vă la postările mele online. Sunt membru cotizant al Partidului Laburist, care s-a implicat activ în campanii împotriva antisemitismului și rasismului… de fapt, a intoleranței de orice fel.
Helen nu se îndoia că e adevărat, dar observă cum se revărsau cuvintele din ea, un torent de justificări și negări.
— Încă investigăm posibilele motive ale atacului. Dar spuneți că n-aveați niciun fel de animozitate față de el, niciun motiv să-i vreți răul?
— Nici măcar nu-l cunoșteam, pentru numele lui Dumnezeu. De ce să-l atac?
Helen dădu din cap și-și scoase carnețelul din jachetă.
— Atunci, puteți să-mi spuneți unde vă aflați ieri, între orele 12 și 2 după-amiaza?
— Păi, am… am ieșit în oraș în pauza de prânz. Aveam de luat niște lucruri.
— Mai precis, vă rog.
— OK, am lăsat o vioară la un atelier de reparații din St Denys în jur de 12:30, apoi am intrat la universitate la întoarcere, să iau niște partituri… niște aranjamente pe care mi le-a făcut un prieten. Pot să vă dau datele lor…
— Ați fost în Portswood în acest interval?
— Nu. Adică am trecut cu mașina când ieșeam din oraș…
— Dar v-ați oprit?
— Nu, trebuia să mă întorc pentru că aveam ore.
— Numai că a fost emisă o amendă pentru mașina dumneavoastră în Lena Gardens, ieri, la ora 13:14.
Acum Raeburn avu o mică reacție. Sperase că poliția n-o să facă legătura? Că
legătura dintre diversele secții era chiar atât de fragmentară?
— Un polițist de trafic a remarcat o încălcare minoră a regulamentului și a emis un avertisment pentru o mașină înmatriculată pe numele dumneavoastră.
Presupun că n-avea cum să conducă partenera dumneavoastră, Carol Shepherd, pentru că în acel moment se afla în Portsmouth, la un seminar.
Raeburn păru uluită, șocată că poliția verificase evident mișcările partenerei ei.
— Și în plus, tocmai ați spus că ați mers cu mașina în oraș, așa că…
VP - 124
— De fapt, aveți dreptate. M-am oprit puțin în Portswood la întoarcere.
— Am înțeles.
— Mi-a ieșit complet din minte. Da, trebuia să iau niște iaurt, am parcat și m-am dus la supermarket.
— Evident că n-ați remarcat amenda de parcare…
— Mă tem că iau tot timpul.
— Și la ce supermarket ați fost?
— Sinceră să fiu, nu m-am uitat. Tesco Metro, cred.
— Ați plătit cu cardul?
— Nu, cash.
— V-a văzut cineva acolo?
— Nu știu. Am folosit casa automată, dar poate că o să-și aducă aminte de mine paznicul, cu toate că era destul de aglomerat…
— Păi, putem verifica înregistrările de pe camerele de la magazinele Tesco Metro din zonă. Ne-ar ajuta să clarificăm situația.
— Sigur. Minunat.
Raeburn zâmbea crispat, încercând să pară încrezătoare și relaxată. Helen se întreba cum o să reacționeze când o să descopere că nu exista niciun Tesco Metro în Portswood.
— Ați mai mers pe undeva după aceea? V-ați mai oprit undeva?
