— Știa dacă există cineva ostil față de el?
— Nu.
— Sau dacă-l urmărise cineva când venea acasă?
— Nu, nimic de genul ăsta.
— Și în privința tinerilor cu care s-a bătut la bar, a mai existat vreun alt contact cu ei după incidentul inițial? Vreo amenințare în săptămânile scurse de-atunci? Alte confruntări?
— Cel puțin mie nu mi-a spus. Sincer, am crezut că s-a încheiat, că s-a terminat. Ceea ce ne și doream. N-am cerut să fim abuzați și atacați. N-am cerut niciodată nimic. Am pierdut trei ore să curăț mizeria de pe fațadă și de mare folos mi-a fost. Și acum, asta…
Și-a desfăcut mâinile în timp ce vorbea, ca pentru a arăta dimensiunile tragediei ei, dar părea ceva dureros de nepotrivit, ținând cont de cât de șocată
și de pustiită se simțea.
— Aș vrea să te întreb cum stăteau lucrurile între voi.
Lilah ridică brusc privirea, cu o expresie bănuitoare pe față.
— Erați fericiți? Era o relație afectuoasă?
— Sigur, eram împreună de aproape zece ani. Eram fericiți, suntem fericiți…
— Numai că nu pot să nu observ că ai o vânătaie urâtă pe încheietura mâinii.
Lilah își trase imediat brațele pe lângă ea, probabil regretând că le lăsase la vedere.
— Nu-i nimic.
— Nu prea arată a nimic.
— A fost doar un accident casnic, atâta tot. Mi-am prins brațul în ușă…
Suna slab și neconvingător.
— Martin și cu mine am avut momente bune și momente proaste, ca orice cuplu, urmă Lilah repede. Dar relația era solidă, eram fericiți…
Se uită rugător la Helen, parcă cerându-i să renunțe la subiect.
— Uite, Lilah, știu că e greu de vorbit despre genul ăsta de lucruri, mai ales acum, că Martin nu mai e. Dar dacă e să aflu ce s-a întâmplat, am nevoie de VP - 97
toate datele. Detalii despre tine, despre Martin, perioada în care ați fost împreună, ce ați făcut, unde ați fost, cum vă înțelegeați…
— Punctul în care era relația noastră n-are nicio legătură cu ce s-a-ntâmplat azi-dimineață, jur. Eram bine. Martin era atacat de huligani cretini și rasiști…
— Lilah, fac meseria asta de peste 20 de ani. Am fost în zeci de case unde existaseră tensiuni, chiar violență în cuplu. Nu e absolut nimic de care să-ți fie rușine și pot să-ți spun din experiență că să nu vorbești despre asta e cel mai rău lucru pe care-l poți face. Te rog, dacă erau orice fel de probleme, orice conflict în relația voastră, spune-mi acum.
Femeia îndurerată o privi parcă îngrozită de rugăminte.
— Nu e nimic de spus, pentru că eram fericiți.
Se încruntă la Helen, provocând-o să riposteze, după care repetă.
— Eram fericiți.
Capitolul 47
— Cred că vrei să te uiți la asta…
Detectivul-agent Edwards vorbea pe ton scăzut, ceea ce-i plăcea lui Joseph Hudson. Inspectorul-șef Simmons făcuse o vizită neașteptată în centrul de comandă – ca să strângă rândurile și să ridice moralul trupelor –, iar Edwards știa clar cui îi e loială. Ambițiosul agent îl chemase discret pe Hudson și părea dornic să păstreze descoperirea doar între ei doi. Încurajat de această
manifestare de loialitate și discreție, Hudson se aplecă puțin și cercetă
fotografia de pe monitor.
— Despre ce e vorba?
— Păi, după incidentul de azi-dimineață, detectivul-inspector Grace mi-a cerut să fac o documentare asupra incidentelor recente cu infracțiuni motivate de ură, activități ale grupurilor locale de extremă-dreapta, trolling online și așa mai departe…
Edwards vorbea repede, parcă nerăbdător să treacă peste preambul.
— Și îți imaginezi că au fost multe de văzut.
Edwards mări câteva pagini pe monitor.
— Sunt tone de abuzuri xenofobe și rasiste online, cele mai multe mergând pe ideea drepturilor anglo-saxonilor albi. Chinezii suferă o mare parte din abuzuri, dar și oricine nu e considerat drept „britanic” propriu-zis.
În timp ce Edwards vorbea, privirea lui Hudson se îndreptă spre portretul lui Martin Hill de pe panoul cu datele crimei.
