— Nu, asta-i tot, scuze. Am venit direct aici. Sunt convinsă că școala poate confirma ora la care m-am întors.

Helen încuviință și scrise ceva, sigură că măcar partea asta de alibi se va confirma. Ridică privirea și văzu că profesoara era încordată, în alertă, ca și cum s-ar mai fi așteptat și la alte întrebări. Insistența și dorința de a pune capăt discuției păreau să se fi evaporat, probabil pentru că simțise că a intrat într-o luptă serioasă, pe care trebuia s-o ducă până la capăt ca să nu mai provoace și alte bănuieli. Helen hotărî s-o scutească de alte neplăceri, își închise carnețelul și se ridică.

— Ei bine, am suficiente informații ca să merg mai departe. Mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat.

— Nicio problemă. Mă bucur că am fost de ajutor.

În glas i se simțea ușurarea, sentimentul că poate a învins-o pe Helen și a scăpat nevătămată. Zâmbindu-i, Helen se îndreptă către ușă, dar când o deschise se opri.

— De fapt, mai e ceva…, zise ea întorcându-se din nou cu fața spre profesoară.

Raeburn încă avea zâmbetul pe buze.

VP - 125

— Am dreptate să cred că o știați pe Eve Sutcliffe?

Raeburn păru de-a dreptul stupefiată, ca și cum Helen i-ar fi tras un pumn, apoi își reveni.

— Da, sigur. O pierdere cumplită…

— Și o știați cum?

— Pentru că îi predam. Era cea mai bună muziciană din clasa ei. De fapt…

Glasul lui Raeburn părea să tremure când ridică pentru ultima dată privirea spre Helen.

— Era cea mai bună muziciană din școală, punct.

Capitolul 60

Helen se îndreptă în grabă spre Kawasaki, urcând în șa și pornind motorul.

Eliberă frâna și porni pe alee, urmărită cu atenție de secretara școlii. Femeia în vârstă mirosise că sunt probleme și, după discuția cu Belinda Raeburn, și Helen simțea același lucru.

În ultimele patru zile, fuseseră comise două crime care păreau să sfideze logica. Ambele foarte bine planificate, dar executate neprofesionist; Amar Goj și Belinda Raeburn o dăduseră în bară la retragere, atrăgând atenția asupra lor.

Greșelile reflectau lipsa de experiență – nici Goj, nici Raeburn nu aveau antecedente violente. Și atunci, ce-i apucase dintr-odată să comită crime?

Și mai era o ciudățenie. Niciunul dintre ei nu părea să fi avut motiv pentru atacuri. Goj n-avea nicio legătură în trecut cu McManus și, din câte stabiliseră

ei, nici nu făcea obiectul vreunei investigații a detectivului particular. Și atunci, ce-avea de câștigat omorându-l? La fel, Belinda Raeburn, al cărei istoric de convorbiri nu dovedise existența niciunui contact cu Martin Hill, care nu se intersectase nici în plan profesional, nici personal cu victima și care, aparent, n-avea nimic de-a face cu rasismul. Și totuși, Helen era convinsă că îl înjunghiase pe Hill – alibiul ei firav și limbajul corporal defensiv îi sporeau bănuielile. Și atunci, tot ea să fi fost responsabilă și pentru telefoanele injurioase și graffitiul cu zvastică? Părea improbabil și greu de crezut, dar ce altă explicație putea să

existe?

Apăsă pe casca Bluetooth și formă numărul centrului de comandă în timp ce accelera pe alee.

— McAndrew, centrul de comandă.

— Ellie, eu sunt. Am nevoie să faci ceva.

— Sigur.

VP - 126

— Vreau să revedem tot ce avem despre Eve Sutcliffe…

— OK, spuse McAndrew, surprinsă de dorința lui Helen de a se întoarce la un caz care se blocase.

— Mai precis, vreau să căutăm o legătură între Eve Sutcliffe și Belinda Raeburn. Raeburn era profesoara ei, o pregătise pentru examenele GCSE, dar vreau să săpăm mai adânc, să vedem ce găsim.

— Mă ocup chiar acum.

— Mulțumesc. Cât de repede se poate, te rog.

Helen închise și merse mai departe spre porțile școlii, pierdută în gânduri. La prima vedere, cele două crime păreau aleatorii, chiar inexplicabile, însă era intrigată și alarmată de o posibilă legătură care apărea acum. Amar Goj n-avea nimic de câștigat din uciderea lui McManus, dar ar fi putut avea un beneficiu după moartea lui Alison Burris, care fusese înjunghiată mortal cu zece zile înainte, într-o parcare din centru. La fel, atacul lui Raeburn asupra lui Hill părea să n-aibă nicio legătură cu ea și era lipsit de motiv, dar ea o cunoștea pe Eve Sutcliffe, care fusese, cu opt zile în urmă, victima unui atac brutal, aparent cu motivație sexuală, în Lakeside Country Park. Să fi fost posibil să fie implicată

cumva Raeburn, poate chiar să fi comandat uciderea tinerei?

Părea o idee nebunească, însă coincidența era cel puțin stranie. Bineînțeles, această potențială linie de anchetă aducea tot atâta probleme câte posibilități deschidea. Erau așa de multe piese în mișcare, atât de multe bucăți lipsă din puzzle, că în momentul de față era imposibil de spus cum – dacă – se potriveau toate între ele. Totuși, lui Helen îi era limpede că era ceva îngrozitor de în neregulă, că în Southampton acționau forțe care-i sileau pe oamenii obișnuiți să

comită crime. În timp ce trecea în trombă pe aleea cu pietriș, Helen știa cu siguranță că miza crescuse și mai mult și că, dacă nu reușea să-și dea seama cine era în spatele acestei orgii de violență, va mai curge sânge.

Capitolul 61

— Îți spun adevărul.

Darren Moorfield scuipă cuvintele, furios și ofensat. Dar Hudson nu se lăsa impresionat nicio secundă, sporind și mai mult presiunea. După ce-l localizase pe cel mai bun prieten al lui Lee Moffat într-o locuință mizeră din Freemantle, era decis să obțină ce voia.

— Nici nu știi ce înseamnă cuvântul ăsta. Știu că ai fost implicat, știu că ai făcut-o, dă-i drumul și vorbește…

VP - 127

— Lasă-mă-n pace, omule. N-am ce să-ți spun…

Moorfield încercă să se elibereze, dar Hudson se aștepta. Îndreptând elanul tânărului împotriva lui, îl răsuci, dezorientându-l și mai tare, după care-l împinse cu spatele prin cameră. Apartamentul ieftin de la mansardă al lui Moorfield era plin de cutii de pizza și de bere goale, iar el înjură urât când se împletici cu spatele, dezechilibrat și necontrolat.

— Nu poți să faci asta, nemernic jegos…

— Nu văd pe nimeni care să mă oprească, răspunse Hudson calm.

Așa era, erau singuri în apartamentul dărăpănat, poate chiar și în clădire.

Orice bani făcea Moffat din jafuri, clar nu ajungeau și la pălmașii lui. Deși era cel mai bun prieten al lui, Moorfield stătea singur într-un bloc jerpelit într-o zonă

sordidă a orașului. Erau puțini martori care să-l oprească pe Hudson și cu siguranță niciunul care să fie dispus să se bată cu poliția.

— Asta-i hărțuire, agresiune…