— Tu chiar ai pus ochii pe el, nu?
— E un huligan nenorocit și amoral, cu motive serioase pentru toate cele trei crime.
— Cu posibile motive, ripostă Helen. Moffat e un oportunist, un hoț. Nu s-a transformat peste noapte în criminal în serie. Nu, ceva sau altcineva este responsabil pentru crimele astea.
— Goj? replică Hudson, pe un ton nimicitor.
— Goj și Al.T.Cineva. Poate chiar cineva pe care nu l-am dibuit încă. De-asta vreau să acordăm prioritate celor trei direcții de anchetă. Prima, mișcările lui McManus. N-avem decât o imagine incompletă a activităților sale din ultimele zile de viață. Vreau mai multe detalii, să vedem dacă a existat un declanșator anume pentru crimă. A doua, legăturile lui cu spitalul de copii – dacă există vreo dovadă că McManus a lucrat pentru ei, mai de mult sau acum…
Hudson clătină din cap rar, teatral, dar Helen continuă fără să-l ia în seamă.
— Și, în sfârșit, Lilah Hill. Știm că ea și Martin au fost atacați din motive rasiale acum o lună în fața barului Marquee din Queen’s Street. Avem la dosar identitatea atacatorilor și evident că e prioritar să stăm de vorbă cu ei despre atacul de azi, să le verificăm mișcările și istoricul recent al convorbirilor… dar cred că erau niște probleme și în relația dintre Lilah și Martin și vreau să aflu mai multe. Oare ea avea vreun motiv? Se vedea cu altcineva? O amenințase Martin în trecut? Hai să ne concentrăm pe aceste trei zone și să vedem ce reușim să găsim. E clar pentru toată lumea?
Helen voia să încheie ședința, dar Joseph Hudson avea alte idei.
— Foarte clar, dar vreau să se consemneze că obiectez ferm față de direcția acestei anchete. Cred că ignorăm un suspect foarte credibil, ca să urmărim ideea fantezistă că Goj ar fi fost incendiator și ucigaș.
Helen încercă să-l întrerupă, însă el vorbi mai departe.
VP - 107
— Și ar trebui să spun că mai sunt câțiva membri ai echipei care au exact aceeași părere.
Nimeni nu mișcă, nimeni nu-și exprimă sprijinul, dar nici nu era nevoie.
Detectivii-agenți Edwards și Reid, chiar și McAndrew erau strânși în jurul lui Hudson, oferindu-i sprijin și confirmare.
— Chiar și așa, eu sunt ofițerul superior aici, ripostă Helen. Și acestea sunt direcțiile de anchetă pe care o să le urmăm. Și asta mă aștept să facă toată
lumea, din toată inima, cu energie și la capacitatea maximă; în caz contrar, va răspunde în fața mea. Am avut parte de prea multe încălcări de protocol în ultima vreme, de prea multe direcții de anchetă urmate fără cunoștința sau autorizația mea, iar asta încetează azi.
Se uită la Hudson, apoi pe rând la Edwards, Reid și McAndrew. Cea din urmă
avu măcar bunul-simț să-și plece capul, jenată.
— Oricum, s-a făcut târziu și am avut o zi lungă. Mergeți acasă, dormiți și ne vedem la prima oră, plini de energie și entuziasm. Încheiem ședința.
Helen se întoarse și se îndreptă cu pași mari spre biroul ei, hotărâtă să nu se mai lase prinsă și în alte dispute. Auzea zumzetul reacțiilor, discuțiile șoptite, chiar și câte o înjurătură, dar n-avea nicio dorință să fie prinsă în urmările incidentului. Ședința nu mersese bine și era mai bine s-o încheie decât să riște o confruntare totală cu Hudson, nu în ultimul rând pentru că habar n-avea cine ar fi câștigat. Da, se impusese, dar trebuise să invoce gradul, ceea ce-i dădea un sentiment neplăcut. Nu mai fusese nevoită niciodată să facă așa ceva, bazându-se pe loialitatea și bunul-simț al echipei, dar acum, când se formau grupuri de putere rivale, iar Hudson își recruta hotărât noi aliați, nu mai avusese de ales.
Știa totuși că asta îi expunea vulnerabilitatea, chiar slăbiciunea, și nu forța. Încă
avea controlul echipei, încă era hotărâtă să împingă ancheta înainte, dar n-avea nicio îndoială că poziția ei era amenințată. Revolta plutea în aer.
Capitolul 51
— Dacă nu vă duceți la culcare în clipa asta, o să avem probleme serioase…
Amenințarea severă a lui Robert nu păru să aibă niciun efect, Freddie și Joshua țopăind mai departe în paturi, cu picioarele goale murdărind cearșafurile imaculate.
— Haideți, băieți, vă rog. Dați totul peste cap aici…
În glasul lui se simțea oboseală, combinată cu iritare, dar țopăiala continua.
VP - 108
— Uitați-vă la ceas, e mult peste ora de culcare. Hai, dezbrăcarea, spălat pe dinți și după aia la somn, vă rog…
Băieții făcuseră schimb de paturi, sărind peste intervalul dintre ele și țopăind mai departe.
— Vă avertizez…
Puștii înclinară din capete, ca și cum ar fi râs de capacitatea lui de a-i pedepsi.
Era foarte tentat să țipe, dar înțelepciunea învinse și el schimbă foaia.
— Vă plesnesc la popou…
Chicoteli serioase la cuvântul ăla.
— Vă atârn de glezne pe fereastră…
Acum se opriră, încântați de idee.
— Bine, lăsați-o baltă, vreau să vă băgați în pat în două minute… sau rămâneți fără Xbox mâine.
Și de data asta reuși să le atragă atenția.
— Pe bune?
