O trase pe Carol spre ea și-o cuprinse cu brațele.
— N-ai de ce să fii îngrijorată.
Capitolul 66
Emilia îl privi prudentă pe Joseph Hudson, nesigură cum să-l abordeze. Nu-l mai văzuse niciodată așa de agitat sau de preocupat. Erau într-un bar liniștit, aflat pe o stradă lăturalnică, un loc ales cu grijă ca să evite privirile curioase, și totuși polițistul versat părea să nu fie conștient de mediul în care se afla și stătea cu berea neatinsă în față, pierdut în gânduri negre.
— Ce s-a-ntâmplat, Joseph?
Hudson îi aruncă o privire scurtă, dar nu răspunse.
— S-a-ntâmplat ceva rău?
Tonul ei era ceva mai tăios acum, mai insistent. Încercase toată ziua să dea de Hudson, iar acum, când apăruse în cele din urmă, refuza să vorbească. Nu prea semăna cu discuțiile lor din trecut, care fuseseră întotdeauna firești și lămuritoare.
— Pot să te ajut cu ce…
VP - 137
— Care-i cuvântul pentru un grup de curve? o întrerupse Hudson, rupând în sfârșit tăcerea.
— Îmi pare rău, nu reușesc să te urmăresc.
— Asta avem la Southampton Central. Simmons și Grace, lipite în dreptul șoldurilor. O frăție, se protejează una pe alta cu orice preț.
Emiliei nu-i plăcu misoginismul lui, dar lăsă de la ea. Trebuia să afle ce se petrecea.
— Bea ceva, Joseph. Liniștește-te și spune-mi ce s-a întâmplat.
Fără tragere de inimă, Hudson se conformă și luă o dușcă din bere.
— Helen și cu mine am avut o mică ciocnire aseară. A fost un schimb de cuvinte dure și evident că a dat fuga direct la mami. Am fost târât în fața lui Simmons la prima oră și mi-a dat papucii.
Emilia nu-și putea ascunde nici surprinderea, nici panica. Hudson era cea mai bună sursă, cel mai bun aliat pe care-l avea de ani buni la Southampton Central.
— Pleci? întrebă ea, abia venindu-i să creadă.
— Așa vor.
— Și ce-ai de gând să faci?
— Încă nu știu. O să mă gândesc la ceva. Dar până atunci, vreau să
intensificăm atacul asupra lui Helen. Nu mai are niciun rost să ne reținem.
— La ce te gândești?
— Distrugere totală. Vreau să-i târăsc numele prin toate rigolele.
— Bine…
— Dacă ai chef de așa ceva, bineînțeles, continuă Hudson, neliniștit de răspunsul prudent al Emiliei.
— Sigur, dar o să am nevoie de muniție, ceva ce să pot folosi cu adevărat.
— Ah, sunt multe, crede-mă, începând cu faptul că s-a apucat iar de băut.
— Serios?
Emilia nu-și putu ascunde surprinderea. Se știa bine că Helen Grace nu bea.
— A recunoscut în fața mea ieri și, ca să fiu sincer, e foarte logic. A fost complet dezorientată în ultima vreme, i-a lipsit energia, dinamismul obișnuit…
— Dacă zici tu…
— A avut o problemă reală cu alcoolul, o moștenire din copilărie cred, și din cauza asta revenirea ei la sticlă e cu atât mai îngrijorătoare.
Părea îngrijorat, dar sub grimasa lui se ascundea un zâmbet.
— Pot să mă descurc cu asta, răspunse Emilia după o clipă de gândire. Se leagă cu scenariul nostru general de pierdere a controlului, de eșec al stilului de conducere…
— Exact.
VP - 138
— În plus, ne permite să săpăm iar în copilăria ei – asasinatele din apartamentul ăla jegos din Londra, copilul afectat ai cărui demoni încă o bântuie. E marfă bună și o să fie suficient pentru început, dar nu-i destul ca s-o dăm jos. Mai am nevoie și de altceva.
— Și o să primești. Crede-mă, o să mai vină marfă și mai suculentă. Legături ilegale cu membrii personalului, abuz de funcție… Cu siguranță, suficient s-o dăm deoparte.
— Mai spune-mi.
Interesul Emiliei fusese stârnit. Poate că Hudson chiar avea muniție ca s-o distrugă pe Helen Grace.
— Cu timpul. Hai să ne ocupăm întâi de povestea cu băutura și vedem mai departe. Vreau o campanie concertată, nu un singur atac. O mulțime de acuzații și publicitate negativă, zi de zi, până când n-o să se mai poată apăra.
Vorbea cu o asemenea răutate impetuoasă, cu o asemenea încredere în sine, că Emilia începu să se întrebe dacă mai făcuse asta, poate la posturile anterioare. Era tentată să întrebe, dar știa că nu merita să se lase distrasă acum, când îl făcuse în sfârșit pe Hudson să vorbească. Rămase tăcută, dând din cap când era cazul și luând sârguincioasă notițe, pe măsură ce se revărsau acuzațiile și veninul. După ce se pornise, se părea că Hudson va fi greu de oprit, ceea ce era exact ce-și dorea Emilia. De-asta îl cultivase, asta își propusese să obțină.
Curând, foarte curând, va fi lansat asaltul final asupra lui Helen Grace, care nu bănuia nimic.
Și când o să se întâmple, nici n-o să știe ce a lovit-o.
Capitolul 67
— Nu înțeleg…
Suferința lui Andrew Sutcliffe era greu de suportat, dar nu se punea problema să-i protejeze pe el sau pe soția lui.
— Spuneți că… că atacatorul lui Eve nu era un maniac?
