Era ciudat, dar ideea că fata lui fusese atacată de un violator nebun părea să

fi fost ceva de dorit, să ofere un fel de siguranță cuplului îndurerat, însă Helen își dădea seama că întrebările sale îi tulburaseră pe părinții lui Eve. Li se dăduse un scenariu – un scenariu cumplit, care avea totuși o noimă sumbră –, dar acesta era pus acum sub semnul întrebării, lăsându-i zdruncinați și năuciți. Helen era pe punctul să răspundă, dar detectivul-agent Malik preluă din nou inițiativa.

Până acum se descurcase excepțional cu ei, cum îi era felul.

VP - 139

— Am cercetat în detaliu, evident. A existat un criminal în serie cu un mod de operare similar, către care ne-am îndreptat inițial atenția, dar a fost arestat cu zece zile în urmă în Berwick și e încă în custodie, a trebuit să-l eliminăm din anchetă.

Jean Sutcliffe o privea pe Malik cu buzele strânse și ochii goi, de parcă nu înțelegea cuvintele.

— Iar pe plan local, n-am avut incidente sau arestări care să corespundă cu caracterul atacului asupra lui Eve…

— Deci a trebuit să luăm în considerare alte variante.

Cei doi se întoarseră ca unul spre Helen.

— În declarațiile anterioare ați spus că Eve n-avea un iubit, nu?

— Așa e.

— N-a vorbit despre nimeni? N-a adus pe nimeni acasă?

— Nu, răspunse Andrew ferm. Nimic de genul ăsta. Pe Eve n-o interesau băieții. Îi plăcea să studieze, să cânte, sporturile. Avea capul pe umeri.

Înghiți în sec în timp ce vorbea, sufocat de durere. Instinctiv, soția întinse mâna spre el și-și împleti degetele cu ale lui.

— Pot să vă întreb dacă ați avut vreodată sentimentul că înclinațiile ei romantice aveau o altă direcție? întrebă Helen cu blândețe. Că o interesau fetele, nu băieții?

Andrew Sutcliffe păru năucit de întrebare.

— Nu… nu, nu ne-a trecut niciodată prin cap. De ce să ne fi gândit la așa ceva?

Părea hotărât, sfidător, dar Helen era cu ochii pe Jean. Imediat ce pusese întrebarea, mama lui Eve coborâse privirea și rămăsese cu ochii ațintiți în podea.

— Doamnă Sutcliffe?

Când o auzi, Andrew se întoarse către soția lui, așteptându-se la o reluare hotărâtă a negării. Dar Jean rămase cu privirea pironită în podea.

— Eve v-a pomenit vreodată ceva de genul ăsta? Vreo pasiune pentru cineva? Vreun sentiment în direcția asta?

— Chiar nu văd ce legătură ar putea avea…

Andrew o privea pe soția lui, perplex și năucit.

— Uitați, doamnă Sutcliffe, știu că e greu, că e ceva foarte personal, insistă

Helen, dar dacă vrem să înțelegem această tragedie îngrozitoare, avem nevoie de o imagine completă asupra vieții lui Eve.

În tăcerea care se lăsă nu se auzea decât ticăitul lent al ceasului de călătorie de pe șemineu.

VP - 140

— Detectivul-agent Malik și echipa ei au verificat cumpărăturile făcute în timp de Eve, istoricul navigării pe internet și așa mai departe, iar rezultatele sugerează că este posibil să fi fost lesbiană, sau cel puțin dornică să exploreze această latură a personalității ei.

— Iisuse Hristoase! Ce vor să spună, Jean?

— Pentru numele lui Dumnezeu, Andrew, lasă-le să vorbească…

Preț de o clipă, soțul ei rămase fără grai, iar Malik profită de ocazie.

— Eve folosea mult Kindle-ul, nu?

— Era o cititoare înfocată, spuse mama ei, cu un zâmbet trist pe buze.

— Conform istoricului cumpărăturilor, cumpăra cel puțin o carte pe săptămână, uneori mai multe. Multe dintre ele erau clasice, cărți legate de școală, bănuiesc, dar vreo cinci-șase erau romane erotice, destinate tinerelor lesbiene.

— Iar istoricul navigării pe internet demonstrează un interes în zona asta, adăugă Helen. Căuta site-uri de întâlniri pentru lesbiene, care se adresează

adolescentelor, citea articole despre fete care și-au dezvăluit orientarea sexuală, câteodată accesa și site-uri de pornografie. Toate destul de nevinovate, desigur, dar întotdeauna era vorba despre femei, niciodată despre bărbați.

Înțelegeți de ce…

— A vorbit cu mine o dată.

Cuvintele ieșiseră rapid de pe buzele lui Jean. Aproape ca și cum ar fi vrut să

scape de ele cât mai repede. După reacția stupefiată a soțului ei, Helen își dădea seama de ce.

— Când s-a întâmplat?

— Acum vreun an sau doi, când avea 14 ani.

— Ce-a spus?

— Doar că i se pare că s-ar putea să aibă sentimente pentru. N-a… n-a vrut sfaturi sau altceva. Cred că încerca doar marea cu degetul, să vadă cum aș

reacționa.

— Și ce i-ați spus?

— I-am spus să aibă răbdare. Că s-ar putea să fie doar o etapă sau să fi făcut o pasiune, că multe fete trec prin așa ceva la vârsta ei. Că e mai bine să aștepte și să vadă ce se întâmplă înainte să ia vreo decizie definitivă.

Helen bănuia că Andrew Sutcliffe n-ar fi fost atât de blând, dar chiar și așa în glasul lui Jean se simțea suficientă descurajare și dezaprobare ca să sugereze că, după aceea, Eve nu i-ar mai fi împărtășit sentimentele.

— Și asta a fost tot? N-a mai pomenit de nimeni cu care să fi fost interesată

de o relație romantică?