— Și se pare că s-a mutat de multe ori, fără să stea niciodată prea mult la o școală, detalie Bentham. Ar putea să fie doar agitată, să n-aibă stare și așa mai VP - 143

departe. Dar s-ar putea să existe un alt motiv pentru care s-a tot mutat sau a fost mutată…

— Acum jumătate de oră, am vorbit cu directorul de la Stanborough Ladies’

Academy din Berkshire, adăugă Helen. Unul dintre posturile ei anterioare. N-a fost foarte direct; de fapt, a fost de-a dreptul rezervat, dar când i-am spus ce suspiciuni avem, a confirmat în mare măsură că a trebuit să renunțe la serviciile lui Raeburn din cauza unei posibile relații nepotrivite. N-o să dea nume și nici n-o să meargă mai departe dacă nu e ceva oficial, dar asta sugerează că Raeburn s-ar putea să fi făcut în trecut așa ceva, să caute activ relații romantice sau sexuale cu elevele ei.

— Deși are o parteneră stabilă? întrebă detectivul-agent Edwards.

— S-au văzut și lucruri mai ciudate, ripostă grăbit Helen. Poate că victimele anterioare au păstrat tăcerea sau poate s-a considerat că e mai bine să nu se facă vâlvă după ce a plecat. Oricum, în cazul ăsta, nu cred că Eve Sutcliffe era dispusă să fie dată deoparte și să stea liniștită.

— Uitați-vă la tabelul ăsta cu istoricul convorbirilor ei, zise Malik, împărțind foile de hârtie. În săptămânile dinainte să moară, o suna pe Raeburn o dată, de două ori, uneori și de câte trei ori pe zi. N-am prea acordat atenție când consideram că atacatorul a fost bărbat și crima avea motivație sexuală, dar la o nouă privire, e ceva curios, mai ales că Raeburn nu răspundea la apeluri și nici nu avea vreo reacție semnificativă, deși în prima parte a relației o făcea cu asiduitate…

— Asta ar putea să indice că Eve voia să continue legătura sau cel puțin să-i transmită iubitei ei mai în vârstă ce simte, adăugă Helen. Poate că o și amenința, cine știe? Dacă s-ar fi aflat despre relația lor, Raeburn ar fi avut de suportat consecințe grave. Ar fi costat-o postul, relația și poate chiar și libertatea, pentru că Eve Sutcliffe era încă minoră.

— Fără îndoială, ar fi însemnat pârnaie și în plus ar fi fost toată viața și pe lista infractorilor sexuali, ceea ce nu i-ar mai fi permis să fie angajată, spuse detectivul-agent Osbourne. Ar fi distrus-o.

— Și atunci, ce vrem să spunem? riscă în sfârșit Hudson, cu scepticism vădit.

Că profesoara asta de muzică i-a omorât pe Martin Hill și Eve Sutcliffe?

— Nu, e mai rău de-atât, ripostă Helen. Mult mai rău.

Acum le atrăsese atenția. Toate privirile erau îndreptate spre ea, toți încercând să deducă legăturile dintre aceste crime năucitoare. Helen se întoarse spre panoul cu datele crimelor și arătă fotografia lui Alison Burris, tânăra directoare din sistemul sanitar înjunghiată mortal cu aproape două săptămâni în urmă.

VP - 144

— Alison Burris a fost ucisă de una sau mai multe persoane necunoscute, potențialul beneficiar fiind acest bărbat – Amar Goj. N-avea de unde să știe că

Burris i-a trimis deja șefului ei un e-mail în care-i scria despre bănuielile ei și probabil că voia s-o reducă la tăcere…

Helen își mută degetul la fața zâmbitoare a bărbatului de vârstă mijlocie.

— În schimb, Goj l-a ucis pe Declan McManus. N-avea niciun motiv și nicio legătură cu victima, dar cineva trebuie să fi avut un avantaj…

Apoi trecu la fotografia Belindei Raeburn.

— După două zile, Belinda Raeburn îl ucide pe Martin Hill. Din nou, Raeburn n-are niciun istoric de violențe și nicio legătură cu victima, dar…

— Dar poate că are o datorie de plătit? interveni McAndrew, având o revelație.

— Exact. Știm că Raeburn n-a ucis-o pe Eve Sutcliffe, pentru că la momentul producerii crimei era într-un concert al școlii de vară, dar moartea lui Eve a fost categoric bine sincronizată și a scutit-o pe Raeburn de demascare și distrugere.

— Și cine beneficiază de pe urma morții lui Martin Hill? întrebă detectivul-agent Edwards.

— Soția lui, Lilah, răspunse Helen. Ea prezintă o imagine roz a relației lor, dar nu mă convinge. Cred că el era o prezență violentă și cu tendințe de control, de care probabil că se bucură că a scăpat…

Helen se opri să-și tragă sufletul. Se întoarse dinspre panou și se adresă

direct echipei.

— A fost greu în ultima vreme, sunt prima care să recunoască. Ne-am străduit să găsim suspecți credibili pentru o serie de infracțiuni violente – furturi de mașini, agresiuni sexuale, atacuri rasiste. Cred că există un motiv. Toate aceste victime – Burris, Sutcliffe, McManus și Hill – au fost ucise de oameni care n-aveau niciun motiv sau legătură vizibilă cu ei.

— Crima perfectă…, șopti Hudson, clătinând neîncrezător din cap.

— Aproape. De fapt, dacă n-ar fi fost greșelile minore ale lui Goj și Raeburn în execuția acestor crime, n-am fi avut nicio pistă…

Hudson părea pe punctul să răspundă, dar Helen continuă imediat.

— Am crezut că avem de-a face cu un val de crime fără precedent. Dar de fapt ne confruntăm cu ceva mult mai sinistru, ceva organizat.

Helen le lăsă timp să înțeleagă ideea.

— Toate crimele au fost comise astfel încât să pară ceva individual, când, de fapt, erau cu totul altceva. Gândiți-vă puțin – cadavrul lui Eve era dezbrăcat, dar nu fusese agresată sexual. Să fi fost din cauză că pe ucigaș nu-l interesa sau pentru că nu putuse merge până la capăt? Ucigașul s-ar putea să fie chiar o VP - 145

femeie; n-avem de unde să știm sigur. La fel, jefuirea mașinii lui Alison Burris.

Cele mai simple și evidente lucruri – cum era display-ul mașinii – au fost luate ca să pară furt, dar scaunele scumpe, cu piele cusută manual, au fost lăsate pe loc.

Ce hoț de mașini care se respectă ar face așa ceva? Sunt doar detalii mărunte, dar m-au sâcâit, lucruri care au logică doar dacă încearcă cineva să ascundă

adevăratul mobil al crimei.

Tăcere, în timp ce echipa digera aceste idei tulburătoare; în cele din urmă, McAndrew spuse:

— Deci considerăm că se cunoșteau toți între ei? Că Goj, Raeburn și ceilalți au acționat împreună? Că au coordonat crimele ca să se ajute unii pe alții?

— Probabil în vreun soi de club, adăugă Hudson sec.

— Păi, asta trebuie să aflăm, răspunse Helen sfidătoare. Și de-asta vreau să

renunțați la orice altă direcție de anchetă.

— Doar nu vorbești serios.

Acum sarcasmul dispăruse, iar protestul lui Hudson era sincer.

— Pot să fac legătura între Lee Moffat și toate crimele…

— Lee Moffat nu ne mai interesează, replică Helen cu răceală. Și repet, ca să

nu apară nicio confuzie…

Își trecu privirea peste chipurile din fața ei, dintre care unele erau prietenoase, altele nu.

— Vreau să renunțăm la orice altă direcție de anchetă și să săpăm în viețile lui Amar Goj, Belinda Raeburn și Lilah Hill. Vreau să ne concentrăm pe posibile contacte – telefoane, mesaje, deplasări. Un loc unde ar fi putut merge toți, o cale prin care puteau realiza contactul. Dacă apare vreo dovadă de comunicare, de conspirație, de premeditare, vreau să aflu imediat. Ne-am agățat de orice pai o vreme, dar ăștia sunt oamenii care au cheia acestui caz, zise ea întorcându-se din nou către panoul cu datele crimelor. Acum trebuie doar s-o găsim.

Capitolul 69