— Și la ce supermarket ați fost?
— Sinceră să fiu, nu m-am uitat. Tesco Metro, cred.
— Ați plătit cu cardul?
— Nu, cash.
— V-a văzut cineva acolo?
— Nu știu. Am folosit casa automată, dar poate că o să-și aducă aminte de mine paznicul, cu toate că era destul de aglomerat…
— Păi, putem verifica înregistrările de pe camerele de la magazinele Tesco Metro din zonă. Ne-ar ajuta să clarificăm situația.
— Sigur. Minunat.
Raeburn zâmbea crispat, încercând să pară încrezătoare și relaxată. Helen se întreba cum o să reacționeze când o să descopere că nu exista niciun Tesco Metro în Portswood.
— Ați mai mers pe undeva după aceea? V-ați mai oprit undeva?
— Nu, asta-i tot, scuze. Am venit direct aici. Sunt convinsă că școala poate confirma ora la care m-am întors.
Helen încuviință și scrise ceva, sigură că măcar partea asta de alibi se va confirma. Ridică privirea și văzu că profesoara era încordată, în alertă, ca și cum s-ar mai fi așteptat și la alte întrebări. Insistența și dorința de a pune capăt discuției păreau să se fi evaporat, probabil pentru că simțise că a intrat într-o luptă serioasă, pe care trebuia s-o ducă până la capăt ca să nu mai provoace și alte bănuieli. Helen hotărî s-o scutească de alte neplăceri, își închise carnețelul și se ridică.
— Ei bine, am suficiente informații ca să merg mai departe. Mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat.
— Nicio problemă. Mă bucur că am fost de ajutor.
În glas i se simțea ușurarea, sentimentul că poate a învins-o pe Helen și a scăpat nevătămată. Zâmbindu-i, Helen se îndreptă către ușă, dar când o deschise se opri.
— De fapt, mai e ceva…, zise ea întorcându-se din nou cu fața spre profesoară.
Raeburn încă avea zâmbetul pe buze.
VP - 125
— Am dreptate să cred că o știați pe Eve Sutcliffe?
Raeburn păru de-a dreptul stupefiată, ca și cum Helen i-ar fi tras un pumn, apoi își reveni.
— Da, sigur. O pierdere cumplită…
— Și o știați cum?
— Pentru că îi predam. Era cea mai bună muziciană din clasa ei. De fapt…
Glasul lui Raeburn părea să tremure când ridică pentru ultima dată privirea spre Helen.
— Era cea mai bună muziciană din școală, punct.
Capitolul 60
Helen se îndreptă în grabă spre Kawasaki, urcând în șa și pornind motorul.
Eliberă frâna și porni pe alee, urmărită cu atenție de secretara școlii. Femeia în vârstă mirosise că sunt probleme și, după discuția cu Belinda Raeburn, și Helen simțea același lucru.
În ultimele patru zile, fuseseră comise două crime care păreau să sfideze logica. Ambele foarte bine planificate, dar executate neprofesionist; Amar Goj și Belinda Raeburn o dăduseră în bară la retragere, atrăgând atenția asupra lor.
Greșelile reflectau lipsa de experiență – nici Goj, nici Raeburn nu aveau antecedente violente. Și atunci, ce-i apucase dintr-odată să comită crime?
Și mai era o ciudățenie. Niciunul dintre ei nu părea să fi avut motiv pentru atacuri. Goj n-avea nicio legătură în trecut cu McManus și, din câte stabiliseră
ei, nici nu făcea obiectul vreunei investigații a detectivului particular. Și atunci, ce-avea de câștigat omorându-l? La fel, Belinda Raeburn, al cărei istoric de convorbiri nu dovedise existența niciunui contact cu Martin Hill, care nu se intersectase nici în plan profesional, nici personal cu victima și care, aparent, n-avea nimic de-a face cu rasismul. Și totuși, Helen era convinsă că îl înjunghiase pe Hill – alibiul ei firav și limbajul corporal defensiv îi sporeau bănuielile. Și atunci, tot ea să fi fost responsabilă și pentru telefoanele injurioase și graffitiul cu zvastică? Părea improbabil și greu de crezut, dar ce altă explicație putea să
existe?
Apăsă pe casca Bluetooth și formă numărul centrului de comandă în timp ce accelera pe alee.
— McAndrew, centrul de comandă.
— Ellie, eu sunt. Am nevoie să faci ceva.
— Sigur.
VP - 126
— Vreau să revedem tot ce avem despre Eve Sutcliffe…
— OK, spuse McAndrew, surprinsă de dorința lui Helen de a se întoarce la un caz care se blocase.