— Păi, trebuie să vorbiți cu detectivul-inspector Grace despre asta, zise Hudson ridicând din umeri.
— De fapt, prefer să stau de vorbă cu tine, pentru că am o bănuială serioasă
că tu ești cauza neînțelegerilor și frământărilor.
— Este cu totul neadevărat. Dacă trebuie să trageți cuiva un perdaf, Grace e aia. Problemele pe care le avem sunt provocate de ea, nu de mine.
— Uite ce e, detectiv-sergent Hudson, putem să ne învârtim în jurul cozii și tu să respingi toate acuzațiile, nu mai bine trecem la subiect?
Hudson nu răspunse, neliniștit de direcția în care se îndrepta discuția.
— Detectivul-inspector Grace mi-a spus despre legătura voastră și sunt obligată să transmit superiorilor această informație. În acest scop, mi-am redactat raportul și o să-l trimit imediat la HR. Trebuie să-ți spun că am acceptat scuzele și explicațiile detectivului-inspector Grace în legătură cu relația și recomand să nu fie luate măsuri. Cum știi, astfel de relații nu sunt privite cu ochi buni, dar nu sunt tocmai interzise, și, ținând cont de anii de serviciu loial ai detectivului-inspector Grace în această secție, nu văd niciun motiv s-o transformăm în țap ispășitor.
Hudson se uită la ea uluit.
— O să adaug, ca post scriptum, că tu negi că relația personală a afectat relațiile de serviciu și că în urma acesteia n-ai nicio animozitate față de detectivul-inspector Grace. Mai ai ceva de adăugat?
Îl prinsese în capcană și știa. Dacă își retrăgea dezmințirile, se expunea unor acuzații de insubordonare. Dar dacă nu spunea nimic, o exonera practic pe Helen. Fierbea de-a dreptul, dar deocamdată n-avea de ales și trebuia să-și țină
gura.
— O să fiu imparțială în gestionarea oficială a acestui incident, dar vreau să-ți fie cât se poate de clar că te consider responsabil pentru problemele echipei din ultimele șase luni.
— Cu tot respectul, doamnă…
Dar Simmons ridică mâna, întrerupându-i protestul furios.
— Ținând cont de asta, am de spus încă două lucruri. Primul, că vreau să
înceteze acum. Insubordonarea, ostilitatea, cultivarea divizării, criticile, răspândirea zvonurilor, scurgerea de informații către presă.
— N-am nicio legătură.
— Al doilea, că dacă faci așa, dacă poți să respecți regulile până rezolvăm cazurile restante, atunci ai cuvântul meu că o să ai urările mele de bine la plecare.
— Poftim? întrebă Hudson revoltat, împroșcând salivă.
VP - 131
— Detectivul-inspector Grace este cel mai bun polițist și cel mai bun lider pe care l-a avut vreodată Departamentul Cazuri Majore și n-am de gând s-o sacrific ca să-ți mângâi ție egoul. Nu, persoana care e terminată aici ești tu.
Hudson rămase cu ochii la ea, incapabil să scoată un cuvânt ca reacție la această ambuscadă crudă și neașteptată.
— Totuși, dacă faci ce-ți cer, o să mă asigur că primești referințe strălucite, care să-ți faciliteze transferul înapoi la poliția din Cheshire. Înțeles?
— Da, dar…
— Atunci am terminat. Mulțumesc pentru timpul acordat, detectiv-sergent Hudson.
Capitolul 63
Mergea în viteză pe stradă, pedalând din greu și simțind cum i se ridică
moralul. Acasă, Lilah se simțise prinsă în capcană, ca și cum pereții, viața ei o sufocau. Până la urmă evadase, aruncând niște haine pe ea și dând fuga la bicicletă, dintr-odată disperată să se afle departe de responsabilități și probleme, de discuțiile dificile pe care trebuia să le poarte. Avea nevoie să fie singură o vreme, în aer liber; avea nevoie să respire.
Diferența de temperatură fusese un șoc. Casa era umbroasă, rece și întunecată, dar afară asfaltul radia căldură, iar aerul era înăbușitor și apăsător.
Transpira încă dinainte să apuce să dezlege lanțul bicicletei, dar tot se simțea mai bine afară. Tăcerea din casă devenise sufocantă, o liniște plină de gândurile ei întunecate, și-i era mai bine printre peisajele și zgomotele familiare ale cartierului decât blocată într-o casă care devenise de curând o închisoare.
Își intră în ritm, cu inima bătând cu putere în timp ce străbătea în viteză
strada. Cu casca pe cap și fața ascunsă în spatele ochelarilor de soare, era de nerecunoscut și putea să treacă pe lângă vecini și negustorii locali fără să fie abordată. Acest mic subterfugiu o făcu să zâmbească, o mică victorie, și curând ajunsese la câteva străzi distanță, îndepărtându-se de locurile obișnuite, fericită
în anonimatul ei.
Traficul nu era aglomerat și în scurt timp se trezi în fața centrului comercial Westquay. Își asigură bicicleta și pătrunse în interiorul înviorător, cu aer condiționat, înfiorându-se când simți transpirația răcindu-se și rămânând pe ea, după care se pierdu printre minunățiile dinăuntru. Nu mai fusese de-o veșnicie în centrul comercial și acum i se părea un fel de peșteră a lui Aladin, colorată, opulentă, fericită. Era un loc conceput pentru distracție – un loc pentru VP - 132
cumpărături, discuții, mâncat, băut și râs –, un complex al plăcerii. Ceva de care ea avusese parte foarte puțin în ultima vreme.
Frivolă și chicotind, Lilah se aruncă în multele ispite, îndopându-se cu o brioșă și un latte cu turtă dulce, după care își cumpără o rochie pe care n-avea să aibă niciodată suficientă încredere în sine ca s-o poarte, dar care necesită și o vizită la Victoria’s Secret. Se simțea amețită, euforică, dar se lăsă dusă de val, trecând ca prin ceață pe diferitele niveluri ale centrului comercial. Pentru prima dată de multă vreme, se simțea mulțumită. Mai mult, se simțea vie.
Coborî din lift la parter și se îndreptă spre Schuh. Cireașa de pe tort avea să
fie vreo pereche de pantofi de vară țipători și total nepractici pe care se putea împletici în timp ce își începea noua viață, noul viitor. Habar n-avea când o să-i poarte sau pentru cine, dar era brusc mânată de dorința să-i aibă. Când intrase, zărise o pereche drăguță de pantofi cu talpă ortopedică și era dintr-odată
convinsă că era pentru ea.
Merse înainte, sigură pe ea, plină de energie… și apoi se opri pe neașteptate, complet dezumflată. Preț de o clipă, nu mai putu să se miște, nu mai putu să
