— Detectivii de la anchete criminale nu caută câini rătăciți și poșete pierdute.
Se ocupă de infracțiuni grave…
— Evident.
— Și atunci, de ce au venit la tine?
Asta era – îngrijorare profundă, o acuzație neplăcută, ascunsă într-o întrebare din suflet.
— Pentru că aveau niște întrebări despre Eve.
Carol o privi, recunoscătoare fără prea mare tragere de inimă pentru informație, dar tot alarmată.
— Ce fel de întrebări?
VP - 136
— Doar de fond, atâta tot. Știi și tu că n-au făcut niciun progres încă, se uită
în stânga și în dreapta, să vadă dacă nu le-a scăpat ceva din vedere. Mai voiau niște informații despre trecutul ei, despre orare, despre obiceiuri, dacă avea vreun iubit… Dacă mă întrebi pe mine, aș zice că se agață de câte un pai, dar trebuie să încerce. De dragul părinților ei, dacă nu de altceva.
— Au mai vorbit și cu alții? Cu angajați, cu elevi care o cunoșteau?
— Sigur. N-au făcut atâta drum doar ca să stea de vorbă cu mine, nu? Și oricum, ce-aș fi putut să le spun? Le-am zis deja că era o studentă silitoare, cu un viitor foarte strălucit. Ceea ce sunt sigură că știau deja.
Postura lui Carol se relaxă puțin. Își dorea cu disperare să creadă că fusese doar o vizită de rutină, dar era clar că nu era încă dispusă să accepte.
— Și asta-i tot? Nimic altceva?
Belinda o privi. Rămăseseră multe nespuse, multă suspiciune, furie și durere.
Carol era ca un animal rănit care voia să fie calmat, așa că Belinda se duse spre ea și-i puse blând o mână pe umăr.
— Absolut nimic. A fost ceva de rutină, atâta tot.
— Sincer?
— Sincer. Nu-ți face griji și, te rog, ai încredere în mine…
O trase pe Carol spre ea și-o cuprinse cu brațele.
— N-ai de ce să fii îngrijorată.
Capitolul 66
Emilia îl privi prudentă pe Joseph Hudson, nesigură cum să-l abordeze. Nu-l mai văzuse niciodată așa de agitat sau de preocupat. Erau într-un bar liniștit, aflat pe o stradă lăturalnică, un loc ales cu grijă ca să evite privirile curioase, și totuși polițistul versat părea să nu fie conștient de mediul în care se afla și stătea cu berea neatinsă în față, pierdut în gânduri negre.
— Ce s-a-ntâmplat, Joseph?
Hudson îi aruncă o privire scurtă, dar nu răspunse.
— S-a-ntâmplat ceva rău?
Tonul ei era ceva mai tăios acum, mai insistent. Încercase toată ziua să dea de Hudson, iar acum, când apăruse în cele din urmă, refuza să vorbească. Nu prea semăna cu discuțiile lor din trecut, care fuseseră întotdeauna firești și lămuritoare.
— Pot să te ajut cu ce…
VP - 137
— Care-i cuvântul pentru un grup de curve? o întrerupse Hudson, rupând în sfârșit tăcerea.
— Îmi pare rău, nu reușesc să te urmăresc.
— Asta avem la Southampton Central. Simmons și Grace, lipite în dreptul șoldurilor. O frăție, se protejează una pe alta cu orice preț.
Emiliei nu-i plăcu misoginismul lui, dar lăsă de la ea. Trebuia să afle ce se petrecea.
— Bea ceva, Joseph. Liniștește-te și spune-mi ce s-a întâmplat.
Fără tragere de inimă, Hudson se conformă și luă o dușcă din bere.
— Helen și cu mine am avut o mică ciocnire aseară. A fost un schimb de cuvinte dure și evident că a dat fuga direct la mami. Am fost târât în fața lui Simmons la prima oră și mi-a dat papucii.
Emilia nu-și putea ascunde nici surprinderea, nici panica. Hudson era cea mai bună sursă, cel mai bun aliat pe care-l avea de ani buni la Southampton Central.
— Pleci? întrebă ea, abia venindu-i să creadă.
— Așa vor.
