de Malik și Edwards, erau de față toți polițiștii, până și Joseph Hudson. Nu venise de dimineață la apelul la arme al lui Helen, nici măcar nu pomenise în fața ei de moartea lui Grace Simmons și părea să n-aibă nicio intenție să dea socoteală de ce făcuse în cursul unei zile care se dovedise plină. Mai rău, părea ciudat de sigur pe el, aparent deloc îngrijorat că urma să fie exilat înapoi în Cheshire. Dar Helen nu-și permitea să se lase distrasă de jocurile lui – cel puțin nu acum, când făceau în sfârșit progrese.

— Detectivul-agent McAndrew a mai găsit o imagine care cred că o să vi se pară utilă…

Se întoarse spre McAndrew, care veni în față și prinse încă o captură pe panou:

— Asta a fost surprinsă după două zile. E de la o cameră din fața unui magazin de pe Oakmont Avenue, chiar lângă Common. Asta a fost seara în care Eve li s-a plâns părinților că are senzația că a urmărit-o cineva în parc. Era întuneric și nu era sigură, n-a luat legătura cu poliția, dar sigur a fost speriată.

Camera a înregistrat-o pe Eve mergând spre parc, în jur de 22:30… iar persoana asta era cu doar câteva secunde în urma ei.

Polițiștii se aplecară, cercetând imaginea.

— Evident că nu puteți vedea fața, pentru că poartă pălărie, dar statura și lungimea părului corespund cu ale femeii care a fost văzută și la bazin, și în Lakeside Country Park. Și uitați-vă la adidași. Sunt aceeași marcă și culoare închisă în toate cele trei momente…

— Până acum, doar dovezi circumstanțiale, adăugă Helen, mulțumindu-i lui McAndrew și preluând discuția. Dar e o coincidență curioasă și înseamnă că am putea face legătura între această persoană și furtul genții, urmărirea și uciderea lui Eve.

În echipă se făcu simțit un val de entuziasm.

— Numele suspectei e Amanda Davis. E director financiar la o firmă de iahturi de lux și, mai mult, e clar că și-a făcut temele și a fost atentă.

VP - 177

— Și acum ce facem? O reținem? O urmărim? întrebă Reid.

— Amanda Davis este deocamdată în Sydney, în Australia, în vizită la părinți, interveni Bentham. Am încercat să dăm de ea, dar nu ne-am ales cu nimic. O să

luăm legătura cu poliția de-acolo. Departamentul lor de anchete criminalistice ar trebui să înceapă să se trezească la ora asta. Evident, trebuie să o contactăm pe Davis, să ne explice deplasările din noaptea în care a fost ucisă Eve, dar aspectul critic acum este cel al mobilului. Amanda Davis a luat avionul spre Australia în dimineața de după înmormântarea soțului ei – Alastair Davis a fost omorât în bătaie, aparent în urma unui jaf petrecut în urmă cu aproape două

săptămâni.

Câteva priviri se îndreptară spre panoul cu datele crimelor, unde se vedeau trăsăturile osoase ale lui Alastair Davis.

— Detectivul-agent Osbourne a făcut niște cercetări în legătură cu cei doi, urmă Helen, invitându-l pe tânărul polițist să vorbească.

— Pe hârtie păreau un cuplu de succes, în ascensiune socială. Ea cu un job important, el a făcut bani din tehnologie și era milionar. Casă mare, mașini scumpe, erau gazde generoase, organizau cu regularitate petreceri. O viață

foarte vizibilă, foarte publică, se promovau constant pe ei și realizările lor în social media, dar exista o parte a relației lor care rămânea ascunsă.

Osbourne împărți cópii ale unei reclamații.

— O să vedeți aici că acum trei luni, doamna Davis s-a plâns că a fost agresată sexual, acuzație pe care a retras-o ulterior. Am șters identitatea celui pe care-l acuza, dar nu era soțul ei. Ceva similar s-a petrecut și cu opt luni înainte de asta – a fost formulată o reclamație, au fost pregătite acuzațiile, apoi reclamanta a retras plângerea.

— Sub constrângere? Din partea agresorului?

— Sau a soțului. E interesant că ambele atacuri reclamate s-au petrecut în cluburi cu tematică sexuală, la petreceri sau orgii organizate.

— Erau swingeri? întrebă Reid, brusc interesat.

— Așa pare. Vedem din informațiile lui bancare că erau membri în câteva cluburi. E interesant că nu apare nicio înregistrare care să arate că ea ar fi plătit sau aranjat participarea și, din scurtele discuții pe care le-am avut cu membrii comunității de swingeri din Southampton, se pare că Alastair era cel care iniția participarea lor…

— Deci ea era obligată să participe?

— Foarte posibil. E cu siguranță curios că plângerile sale – detaliate, specifice, furioase – au fost retrase pe neașteptate și din scurt. E de remarcat și cât de regulate erau vizitele la cluburile astea – trei, uneori chiar patru seri pe VP - 178

săptămână. E greu de imaginat cum reușea să se descurce, când ieșeau uneori toată noaptea, ca să facă față unei slujbe solicitante.

— Și ce vrem să spunem cu asta? întrebă Hudson, deschizând în sfârșit gura.

Că îl voia mort pe soțul ei? Voia să scape?

— Asta trebuie să aflăm. Și de-asta trebuie să dăm de ea, ca să…

— Dacă asta vrei să spui, atunci cu siguranță că, prin extensie, o să trebuiască

să reanalizăm și uciderea lui Alastair Davis, nu?

— Exact asta facem.

— Pentru că, dacă mergi mai departe cu teoria ta, atunci sugerezi că un oarecare fără nicio legătură cu Davis îl aștepta în living și i-a spart capul cu prima ocazie.

— Păi, n-aș zice chiar așa, răspunse Helen calm, întorcându-se către el. Dar exact asta sugerez.

Hudson clătina deja din cap.

— Și până unde merge povestea asta? O să reanalizăm toate crimele din ultimele șase luni? Din ultimul an? Doi ani? Și de ce? De ce fac oamenii ăștia dintr-odată așa ceva?

Era o contestare evidentă a teoriei și a autorității ei, de care Helen nu se putea feri. Se întoarse către Hudson și răspunse:

— Asta am de gând să aflu.

Capitolul 86

Se retrase în biroul ei, închizând cu grijă ușa. Scurta controversă cu Hudson fusese enervantă și îngrijorătoare, dar sublinia totuși niște căi importante de anchetă sau, altfel spus, niște lipsuri în teoria ei.

Helen era convinsă că i-a identificat corect pe autorii celor mai recente crime

– Goj, Raeburn și acum Davis – și s-ar putea să adune destule dovezi care să

justifice arestarea celor care încă se aflau printre cei vii. Dar procuratura o să

vrea mai multe înainte să ia în considerare formularea acuzațiilor. În toate trei cazurile putea fi stabilit un motiv, presupunând că aveau dreptate în privința dinamicii nesănătoase dintre Amanda Davis și soțul ei, dar procurorii aveau să

ceară dovezi ale legăturilor dintre atacatori. Cum comunicau? De unde se știau unii pe alții? Cum erau planificate, coordonate și executate omorurile?

Ultimul punct o sâcâia în continuare. Toate crimele fuseseră concepute cu meticulozitate, făptașii făcându-și apariția doar trecător în viața victimelor înainte de atac; de fapt, atât de efemer, că ar fi fost posibil să nici nu observe VP - 179

implicarea lor, dacă n-ar fi avut noroc de câteva ori. Nu apăreau acasă sau la serviciul victimei, totuși păreau să le cunoască destul de bine traseele ca să fure o geantă, să-i urmărească prin parc și să comită o crimă nevăzuți. Nu exista niciun semn că le-ar fi supravegheat, că și-ar fi pândit prada timp de săptămâni și luni, cum de aveau atâtea informații despre programul și deplasările lor? Și cum de apăreau în viața victimelor în zilele de dinaintea atacului în sine, de ce nu le omorau pur și simplu și să dispară după aceea? Davis o jefuise pe Eve și apoi o pândise, înainte să o atace cu ciocanul în parcul întunecos. Goj încercase să pătrundă în apartamentul lui McManus, apoi îi furase laptopul din mașină și în cele din urmă îi dăduse foc. Belinda Raeburn dăduse un telefon injurios, vopsise o zvastică pe casa lui Hill și abia după aceea îl atacase pe nefericit pe o alee pustie…

În timp ce se gândea la toate astea, Helen avu o revelație: regula de trei simplă. Fiecare dintre făptași comisese câte trei infracțiuni, care culminaseră cu crima. Privind în urmă, nu se punea problema că nu există un tipar. Ceea ce o descurajă și mai tare, pentru că erau dovezi despre caracterul exact și meticulos al acestui lanț de crime, dar ridicau și niște întrebări interesante. De ce trei infracțiuni? Care era scopul acestei minicampanii de intimidare și violență? Era doar ca să le descurajeze pe victime, astfel încât acestea să se plângă