— Și asta a fost…?
Jean îi aruncă soțului ei o nouă privire chinuită, apoi răspunse:
— Păi… cam acum un an…
Făcu o pauză, cu mintea răvășită, și preciză:
— Chiar înainte să împlinească 15 ani.
Capitolul 68
— OK, deci acum avem un potențial motiv pentru uciderea lui Eve Sutcliffe.
Helen vorbea pe un ton ferm și hotărât, în pofida multelor întrebări care rămâneau. Emisese o alertă generală și convocase toată echipa la Southampton Central. Toată lumea răspunsese, iar acum erau toți înghesuiți în centrul de comandă, chiar și Joseph Hudson, care stătea în spate, evitându-i privirea.
Helen știa că Grace Simmons avusese o discuție cu el, îl luase la trei păzește, iar acum părea dispus să se conformeze. Helen se simțea ușurată și încurajată, avântându-se în prezentare cu o încredere renăscută.
— După discuția noastră cu părinții lui Eve, detectivul-agent Bentham a cercetat istoricul profesional al Belindei Raeburn…
— Și se pare că s-a mutat de multe ori, fără să stea niciodată prea mult la o școală, detalie Bentham. Ar putea să fie doar agitată, să n-aibă stare și așa mai VP - 143
departe. Dar s-ar putea să existe un alt motiv pentru care s-a tot mutat sau a fost mutată…
— Acum jumătate de oră, am vorbit cu directorul de la Stanborough Ladies’
Academy din Berkshire, adăugă Helen. Unul dintre posturile ei anterioare. N-a fost foarte direct; de fapt, a fost de-a dreptul rezervat, dar când i-am spus ce suspiciuni avem, a confirmat în mare măsură că a trebuit să renunțe la serviciile lui Raeburn din cauza unei posibile relații nepotrivite. N-o să dea nume și nici n-o să meargă mai departe dacă nu e ceva oficial, dar asta sugerează că Raeburn s-ar putea să fi făcut în trecut așa ceva, să caute activ relații romantice sau sexuale cu elevele ei.
— Deși are o parteneră stabilă? întrebă detectivul-agent Edwards.
— S-au văzut și lucruri mai ciudate, ripostă grăbit Helen. Poate că victimele anterioare au păstrat tăcerea sau poate s-a considerat că e mai bine să nu se facă vâlvă după ce a plecat. Oricum, în cazul ăsta, nu cred că Eve Sutcliffe era dispusă să fie dată deoparte și să stea liniștită.
— Uitați-vă la tabelul ăsta cu istoricul convorbirilor ei, zise Malik, împărțind foile de hârtie. În săptămânile dinainte să moară, o suna pe Raeburn o dată, de două ori, uneori și de câte trei ori pe zi. N-am prea acordat atenție când consideram că atacatorul a fost bărbat și crima avea motivație sexuală, dar la o nouă privire, e ceva curios, mai ales că Raeburn nu răspundea la apeluri și nici nu avea vreo reacție semnificativă, deși în prima parte a relației o făcea cu asiduitate…
— Asta ar putea să indice că Eve voia să continue legătura sau cel puțin să-i transmită iubitei ei mai în vârstă ce simte, adăugă Helen. Poate că o și amenința, cine știe? Dacă s-ar fi aflat despre relația lor, Raeburn ar fi avut de suportat consecințe grave. Ar fi costat-o postul, relația și poate chiar și libertatea, pentru că Eve Sutcliffe era încă minoră.
— Fără îndoială, ar fi însemnat pârnaie și în plus ar fi fost toată viața și pe lista infractorilor sexuali, ceea ce nu i-ar mai fi permis să fie angajată, spuse detectivul-agent Osbourne. Ar fi distrus-o.
— Și atunci, ce vrem să spunem? riscă în sfârșit Hudson, cu scepticism vădit.
Că profesoara asta de muzică i-a omorât pe Martin Hill și Eve Sutcliffe?
— Nu, e mai rău de-atât, ripostă Helen. Mult mai rău.
Acum le atrăsese atenția. Toate privirile erau îndreptate spre ea, toți încercând să deducă legăturile dintre aceste crime năucitoare. Helen se întoarse spre panoul cu datele crimelor și arătă fotografia lui Alison Burris, tânăra directoare din sistemul sanitar înjunghiată mortal cu aproape două săptămâni în urmă.
VP - 144
— Alison Burris a fost ucisă de una sau mai multe persoane necunoscute, potențialul beneficiar fiind acest bărbat – Amar Goj. N-avea de unde să știe că
Burris i-a trimis deja șefului ei un e-mail în care-i scria despre bănuielile ei și probabil că voia s-o reducă la tăcere…
Helen își mută degetul la fața zâmbitoare a bărbatului de vârstă mijlocie.
— În schimb, Goj l-a ucis pe Declan McManus. N-avea niciun motiv și nicio legătură cu victima, dar cineva trebuie să fi avut un avantaj…
Apoi trecu la fotografia Belindei Raeburn.
— După două zile, Belinda Raeburn îl ucide pe Martin Hill. Din nou, Raeburn n-are niciun istoric de violențe și nicio legătură cu victima, dar…
— Dar poate că are o datorie de plătit? interveni McAndrew, având o revelație.
— Exact. Știm că Raeburn n-a ucis-o pe Eve Sutcliffe, pentru că la momentul producerii crimei era într-un concert al școlii de vară, dar moartea lui Eve a fost categoric bine sincronizată și a scutit-o pe Raeburn de demascare și distrugere.
— Și cine beneficiază de pe urma morții lui Martin Hill? întrebă detectivul-agent Edwards.
— Soția lui, Lilah, răspunse Helen. Ea prezintă o imagine roz a relației lor, dar nu mă convinge. Cred că el era o prezență violentă și cu tendințe de control, de care probabil că se bucură că a scăpat…
Helen se opri să-și tragă sufletul. Se întoarse dinspre panou și se adresă
direct echipei.
— A fost greu în ultima vreme, sunt prima care să recunoască. Ne-am străduit să găsim suspecți credibili pentru o serie de infracțiuni violente – furturi de mașini, agresiuni sexuale, atacuri rasiste. Cred că există un motiv. Toate aceste victime – Burris, Sutcliffe, McManus și Hill – au fost ucise de oameni care n-aveau niciun motiv sau legătură vizibilă cu ei.
— Crima perfectă…, șopti Hudson, clătinând neîncrezător din cap.
— Aproape. De fapt, dacă n-ar fi fost greșelile minore ale lui Goj și Raeburn în execuția acestor crime, n-am fi avut nicio pistă…
Hudson părea pe punctul să răspundă, dar Helen continuă imediat.
