— Mai precis, vreau să căutăm o legătură între Eve Sutcliffe și Belinda Raeburn. Raeburn era profesoara ei, o pregătise pentru examenele GCSE, dar vreau să săpăm mai adânc, să vedem ce găsim.
— Mă ocup chiar acum.
— Mulțumesc. Cât de repede se poate, te rog.
Helen închise și merse mai departe spre porțile școlii, pierdută în gânduri. La prima vedere, cele două crime păreau aleatorii, chiar inexplicabile, însă era intrigată și alarmată de o posibilă legătură care apărea acum. Amar Goj n-avea nimic de câștigat din uciderea lui McManus, dar ar fi putut avea un beneficiu după moartea lui Alison Burris, care fusese înjunghiată mortal cu zece zile înainte, într-o parcare din centru. La fel, atacul lui Raeburn asupra lui Hill părea să n-aibă nicio legătură cu ea și era lipsit de motiv, dar ea o cunoștea pe Eve Sutcliffe, care fusese, cu opt zile în urmă, victima unui atac brutal, aparent cu motivație sexuală, în Lakeside Country Park. Să fi fost posibil să fie implicată
cumva Raeburn, poate chiar să fi comandat uciderea tinerei?
Părea o idee nebunească, însă coincidența era cel puțin stranie. Bineînțeles, această potențială linie de anchetă aducea tot atâta probleme câte posibilități deschidea. Erau așa de multe piese în mișcare, atât de multe bucăți lipsă din puzzle, că în momentul de față era imposibil de spus cum – dacă – se potriveau toate între ele. Totuși, lui Helen îi era limpede că era ceva îngrozitor de în neregulă, că în Southampton acționau forțe care-i sileau pe oamenii obișnuiți să
comită crime. În timp ce trecea în trombă pe aleea cu pietriș, Helen știa cu siguranță că miza crescuse și mai mult și că, dacă nu reușea să-și dea seama cine era în spatele acestei orgii de violență, va mai curge sânge.
Capitolul 61
— Îți spun adevărul.
Darren Moorfield scuipă cuvintele, furios și ofensat. Dar Hudson nu se lăsa impresionat nicio secundă, sporind și mai mult presiunea. După ce-l localizase pe cel mai bun prieten al lui Lee Moffat într-o locuință mizeră din Freemantle, era decis să obțină ce voia.
— Nici nu știi ce înseamnă cuvântul ăsta. Știu că ai fost implicat, știu că ai făcut-o, dă-i drumul și vorbește…
VP - 127
— Lasă-mă-n pace, omule. N-am ce să-ți spun…
Moorfield încercă să se elibereze, dar Hudson se aștepta. Îndreptând elanul tânărului împotriva lui, îl răsuci, dezorientându-l și mai tare, după care-l împinse cu spatele prin cameră. Apartamentul ieftin de la mansardă al lui Moorfield era plin de cutii de pizza și de bere goale, iar el înjură urât când se împletici cu spatele, dezechilibrat și necontrolat.
— Nu poți să faci asta, nemernic jegos…
— Nu văd pe nimeni care să mă oprească, răspunse Hudson calm.
Așa era, erau singuri în apartamentul dărăpănat, poate chiar și în clădire.
Orice bani făcea Moffat din jafuri, clar nu ajungeau și la pălmașii lui. Deși era cel mai bun prieten al lui, Moorfield stătea singur într-un bloc jerpelit într-o zonă
sordidă a orașului. Erau puțini martori care să-l oprească pe Hudson și cu siguranță niciunul care să fie dispus să se bată cu poliția.
— Asta-i hărțuire, agresiune…
— Până termin, o să-ți dorești să fie doar atât…
Se mișcau cu repeziciune. Chiar în fața lor era o fereastră murdară care dădea spre parcarea aflată cu trei etaje mai jos. Darren Moorfield protesta și înjura, dar Joseph nu se opri, izbindu-l pe tânărul slăbănog de geamul care se crăpă imediat și Hudson spori în continuare presiunea, amenințând să spargă
sticla.
— Iisuse Hristoase, ești nebun? țipă Moorfield.
— Nu, amice. N-am văzut niciodată mai limpede. Și de-aia n-o să scapi din cârlig…
— Dar ți-am spus că nu m-am atins de Martin Hill. Am fost la agenții de pariuri în ziua aia.
— Nu te cred.
— Pe cuvântul meu.
— Cred că în noaptea aia, la Marquee, te-ai făcut de râs și l-ai făcut de râs și pe Lee. Ai încercat să faci pe durul și ai luat-o la ochi pe Lilah Hill. Și cu ce te-ai ales pentru efort? O noapte în celulă. A trebuit să te scoată Lee pe cauțiune?
Moorfield ridică din umeri, evitând să se uite în ochii lui Hudson și confirmându-i bănuiala.
— Bag mâna-n foc că i-a plăcut la nebunie, râse Hudson. Să trebuiască să-ți scoată curu’ nenorocit de la pârnaie.
— Și ce?
— Probabil că ai fost umilit, Darren, stânjenit, rușinat. Pun pariu că erai disperat să te reabilitezi în ochii lui Lee, să dovedești că poți să fii mai mult decât un simplu pălmaș, că poți fi omul lui de bază.
VP - 128
— Sigur, dar…
— Mai știu și că n-ai face nimic fără permisiunea lui. N-ai suficientă
imaginație. Telefoanele și inscripția au fost ideea lui?
— Ce vrei să spui?
— El ți-a dat cuțitul? Te-a provocat să îndrepți lucrurile?
— Te rog, nu știu nimic…, mormăi Moorfield, zbătându-se să scape din strânsoarea lui Hudson.
