— Haide, încetează…
— Ca să aduci o anchetă și o echipă pe calea cea bună.
— Și tu ești cel mai în măsură să decizi asta, nu? Pentru că ești aici de cât, doi ani?
— Uneori, e nevoie tocmai de un alt ochi.
Helen nu-și mai putea ascunde disprețul și izbucni în râs.
VP - 111
— Deci n-are nicio legătură cu noi? Cu faptul că scurta noastră aventură a avut un final destul de nefericit?
— Are legătură cu modul de conducere, Helen. O calitate despre care mai știai câte ceva pe vremuri.
— Ești de-a dreptul incredibil.
— Pentru că-mi pasă de cazurile la care lucrăm, că-mi pasă de reputația echipei?
— Nu, pentru că-ți pasă atât de tare de tine și egoul tău rănit, că ești dispus să distrugi echipa.
— Nu-i vorba despre asta.
— Ba exact despre asta e vorba. Măcar fă-mi o favoare și fii sincer.
Cuvintele se revărsau din ea, tăioase și furioase, iar Hudson păru surprins de atacul ei. Înmuindu-se un pic, Helen continuă:
— Uite, Joseph, suntem într-un moment dificil. Nu vrei să lucrezi pentru mine, eu nu te vreau în mod deosebit în echipa mea, dar deocamdată trebuie să
ne descurcăm cum putem mai bine. Suntem presați, suntem urmăriți intens și ne afectează pe toți. Suntem toți extenuați, frustrați, simțim cu toții presiunea.
Dumnezeu mi-e martor, am băut ieri ceva, pentru prima dată în peste 20 de ani… înțeleg, chiar înțeleg. E greu pentru toată lumea.
Hudson o privea curios, nesigur unde vrea să ajungă. Dar n-o întrerupse, așa că Helen continuă:
— Acum vin cu o ofertă de pace. Putem lăsa deoparte neînțelegerile până se încheie anchetele în curs? După aia, putem să stăm de vorbă și să rezolvăm cum se cuvine, cu bun-simț, ca să fie toată lumea fericită. Poți să accepți? Poți s-o faci pentru mine?
— Nu.
Un singur cuvânt, dar încărcat de sfidare.
— Poftim?
— Ai vrea tu să dau fuga înapoi la mămica, nu? Să fiu băiețel cuminte, pentru că simți tu presiunea. Ei bine, las-o baltă, Helen. Nu te-aș salva nici dacă ți-ar lua casa foc.
— Ce dracu? explodă Helen.
— Vorbesc serios. A fost ceva între noi, ar fi putut fi grozav, dar ai distrus totul cu acuzațiile tale șchioape, cu paranoia și cu minciunile tale. De-asta o să
te dobor.
— Nimic din ce-am spus nu era neadevărat, ripostă Helen. Ți-ai abandonat soția și copilul.
VP - 112
— Ah, schimbă placa, Helen. Am mai auzit de-astea. Și nu mi-au plăcut nici atunci. Așa că nu, n-o să fiu fraierul tău, n-o să-ți fac jocul. O să-mi fac treaba.
— Păi, ai grijă să mai ai o treabă pe care s-o faci.
— Mă ameninți, Helen?
— Nu, te informez doar că, dacă sabotezi cu bună știință anchetele, dacă îți bați joc deschis de autoritatea mea sau mai subminezi ierarhia, n-o să am de ales și o să declanșez proceduri disciplinare.
Sperase că așa o să-l reducă la tăcere, pentru că, dacă era ceva important pentru Joseph, era vorba de statutul profesional, gradul și locul lui. Dar spre imensa ei surpriză, Hudson afișă un zâmbet batjocoritor larg.
— Haide, Helen, te provoc. Te provoc să-mi faci raport. Pentru că, dacă-l faci, va ieși la iveală adevărul.
— Ce vrei să spui?
— Simmons, Peters, echipa, toată lumea va afla ce pui la cale.
— Habar n-am despre ce vorbești.
— O să le spun cum te-ai culcat cu mine și după aia m-ai dat deoparte când nu te mai interesam.
— N-a fost așa și știi foarte bine.
— Cum nu eram fericit, cum mă simțeam folosit, cum mă plângeam la tine.
