— Credea în ideea de a da tot ce-avea mai bun în fiecare zi, de-a face tot ce putea în slujba oamenilor din Southampton. Cel mai mult, credea în asta – făcu un semn spre semicercul de polițiști aflați în fața ei –, în importanța echipei. A lucrului împreună, ca unul, fără ego sau planuri personale, ca să îndeplinim misiunea importantă care ne-a fost încredințată. Să le facem dreptate celor loviți de viață…
Oare i se năzărea sau chiar vedea rușine pe unele dintre fețele din fața ei?
— Haideți să onorăm amintirea lui Grace Simmons aducându-ne aminte de ce suntem aici, aducându-ne aminte ce am jurat cu toții să facem când am primit insigna. Haideți să le facem dreptate acestor bieți oameni.
Arătă spre panou, de unde-i priveau chipurile lui Martin Hill, Declan McManus, Alison Burris, Eve Sutcliffe și ale altora.
— Haideți să punem capăt nefericirii familiilor lor. Haideți să ne facem treaba.
Încuviințări hotărâte și energice din partea multora din echipă. Mulțumită, Helen le făcu semn să se întoarcă la treabă.
Se întoarse și se îndreptă spre biroul ei, simțindu-se bizar de înveselită.
Fusese una dintre cele mai proaste nopți din viața ei – nedormită, chinuită, copleșită de vinovăție –, dar discursul o despovărase și o umpluse de energie și hotărâre. Credea în fiecare cuvânt pe care-l rostise – Grace Simmons fusese dintotdeauna un exemplu pentru ea, un model de dăruire, de respectare a îndatoririlor și de merit. Și-ar fi dorit doar să-i fi spus toate astea când încă mai avea ocazia.
Intră în birou și trase ușa în urma ei. Era dornică să continue investigația, dar avea întâi nevoie de o clipă să se adune. Să reflecteze asupra pierderii și a ce VP - 155
avea de făcut de-acum înainte, ca să se asigure că moștenirea lui Simmons era onorată cum se cuvine. Dar, ca de obicei, încercarea ei de a găsi o clipă de liniște era sortită eșecului; o bătaie la ușă o smulse din introspecție.
Se întoarse, aproape așteptându-se să-l vadă pe Joseph Hudson, venit să
ofere o scuză jenantă pentru absența de la ședință, dar spre surprinderea ei McAndrew era cea care intră, sfioasă, dar hotărâtă.
— Îmi pare rău că te deranjez, șefa…
— Deloc, ușa mea e întotdeauna deschisă.
— Am găsit aseară ceva ce am zis că vrei să vezi. Voiam să te sun dimineață, la prima oră, dar apoi am auzit despre…
— E în regulă, răspunse Helen, făcându-i semn să intre. Ce-ai găsit?
McAndrew se apropie, ținând în mână o foaie printată.
— Păi, cum ai sugerat, am revăzut informațiile disponibile despre uciderea lui Eve Sutcliffe. Ținând cont de ce-am stabilit ieri, m-am uitat cu alți ochi, fără să
iau în considerare motivația sexuală și, în fine, am găsit asta…
Îi întinse foaia lui Helen, o captură din înregistrarea unei camere de supraveghere. În imagine se vedea o femeie subțirică, de vârstă mijlocie, care se îndrepta spre Lakeside Country Park. Cu părul închis la culoare, cu o față plină, ochelari de soare, echipament de jogging și un rucsăcel; deși își ținea capul aplecat, se vedea destul de bine în poză.
— Femeia asta a intrat în parc cam cu un sfert de oră înainte de Eve Sutcliffe.
A plecat la circa cinci minute după momentul în care estimăm că a fost atacată
Eve.
Îi întinse lui Helen o altă captură, cu imaginea unei femei cu o statură
asemănătoare care ieșea din parc, cu o șapcă și colanți și încălțăminte de sport negre.
— E altă persoană, nu? întrebă Helen intrigată.
— Așa am zis și noi la început. De data asta poartă șapcă, dar nu și ochelari de soare, colanți de altă culoare, dar rucsacul mic e același și uită-te la mâini…
Helen se uită la cele două imagini și văzu imediat legătura.
— Poartă mănuși.
— Exact. În ambele imagini, femeia poartă mănuși, deși în ziua aia era foarte cald, peste 30 de grade, potrivit înregistrărilor de la stația meteo.
Helen se gândi, privind atentă capturile video.
— Deci s-a schimbat în timp ce se afla în parc?
— Sau sunt haine cu două fețe. Dar rucsacul și mănușile o trădează.
Întrebarea e de ce a stat acolo atât de puțin și de ce și-a schimbat înfățișarea.
VP - 156
— Ești sigură că nu e doar cineva care aleargă și poate e preocupată de modă?
— În timpul anchetei inițiale, am verificat săptămâni întregi de înregistrări din zona parcului. Femeia nu apare în nicio altă zi. Și mai sunt și alte camere de luat vederi, în principal în jurul parcului. Nu a prins-o niciuna dintre ele, deci traseul ei de jogging trebuie să fie foarte limitat, ceea ce e ciudat, ținând cont că
a stat acolo 25 de minute.
— Poate participa la o oră în aer liber.
— Nu era programată niciuna în ziua aceea.
