Helen făcu un pas în față și coborî vocea, conștientă de publicul de la etaj, și-i recită avertismentul standard pe ton șoptit.
— Robert Downing, te arestez sub suspiciunea de crimă. Nu ești obligat să
spui nimic, dar apărarea ta ar putea fi afectată dacă la interogatoriu nu menționezi ceva pe care urmează să te bazezi la tribunal. Orice spui poate fi folosit ca dovadă.
Downing sigur știa cuvintele pe de rost, însă părură să aibă un efect profund asupra lui. I se scurse tot sângele de pe chip; părea șocat, tulburat și înspăimântat. De fapt, părea întru totul un om condamnat.
Capitolul 94
— Piei din ochii mei! Nu suport nici să mă uit la tine…
Carol era dezlănțuită, iar fiecare cuvânt era încărcat de ranchiună și fiere.
Belinda voia s-o calmeze, să-și consoleze cumva partenera, dar ce naiba putea să zică? Toate acuzațiile erau adevărate, toate insultele erau justificate.
— Te rog, Carol, n-am vrut să-ți fac rău…
— Și ți-ai tras-o iar cu una dintre elevele tale. Din nou.
— A fost o aventură scurtă. N-a însemnat nimic.
— Ca și data trecută? Și ca data de dinainte?
Carol se duse spre șifonier și deschise ușile. Smulse o valiză și o aruncă spre Belinda, după care scoase grămezi de haine pe umerașe și le aruncă pe podea.
VP - 192
— Te rog, Carol, nu trebuie să…
— Ba da, trebuie. De fapt, ar fi trebuit acum mulți ani.
— Putem s-o scoatem la capăt.
Afirmația neconvingătoare primi reacția pe care o merita. Belinda și-ar fi dorit să fie adevărat, voia să creadă că își pot reveni după această ultimă
trădare, dar în sufletul ei știa că se terminase. Azi-dimineață fusese deja suspendată din funcția de la școală, după ce părinții lui Eve Sutcliffe o acuzaseră
oficial de comportament necorespunzător. Probabil că era potrivit să moară și relația lor, sacrificată pe altarul desfrâului ei.
Belinda își strânse hainele și le puse în valiză, dar păreau grele, ca de plumb, iar sarcina era aproape peste puterile ei.
— Carol, vreau să știi că te iubesc.
— Ah, te rog, scutește-mă.
— Că o să te iubesc întotdeauna.
Era adevărat. Chiar o iubea. Doar că nu era genul de iubire de care avea nevoie și după care tânjea Carol. Carol fusese dintotdeauna mai mult o adoratoare decât un suflet pereche, o parteneră solidă, de nădejde, care întotdeauna iubea mai mult decât era iubită. Când Belinda își părăsise în final, cu ani în urmă, părinții nestatornici și neglijenți păruse suficient – era stabilitatea și siguranța pe care și-o dorea –, dar n-o mulțumise niciodată pe deplin, dacă era să fie sinceră cu ea însăși.
— Și îmi pare îngrozitor de rău că te-am rănit. Meritai mult mai mult.
Carol o privea în continuare, cu ochii ca niște vârfuri de ac încărcate de ură
rece, cenușie.
— Uite, știu că s-a terminat. Că ți-am făcut rău de prea multe ori, dar trebuie să știi că anii pe care i-am petrecut împreună au însemnat ceva. Toate momentele frumoase, care n-au fost o minciună și… și sper că în viitor, cândva, o să reușim să fim din nou prietene, pentru că… pentru că aș urî să te pierd…
Simți un nod în gât, apoi lacrimile care i se prelingeau pe obraji. Era disperată, descurajată, brusc speriată că n-o s-o mai vadă niciodată pe partenera ei loială și iubitoare.
— Ei bine, e prea târziu. Pentru că m-ai pierdut.
Carol luă valiza și ieși din cameră, coborând scările aproape în fugă în graba de a scăpa de ea. Veni și Belinda, privindu-și partenera furioasă cum smucește ușa din față și aruncă valiza afară.
— Carol, te rog…
Dar de data asta, iubita ei n-o lăsă să termine; o prinse de guler și o împinse afară din casă în țipete.
VP - 193
— Nu vreau să te mai văd în viața mea…
Belinda voia s-o oprească, voia s-o implore s-o mai asculte, dar nu mai avu ocazia, pentru că ușa i se trânti hotărât în nas.
Capitolul 95
Privi în jos prin deschizătura draperiilor, cu inima bătându-i nebunește. Erau tot acolo, parcați vizavi, privind și așteptând.
În sinea ei, sperase că poliția avea să plece până acum, că era doar un incident izolat, un control rapid ca să se asigure că nu plecase. Dar în realitate, Lilah Hill știa că o să fie tot acolo, făcându-și treaba și sperând s-o prindă că face vreo greșeală. Asta era singura explicație pentru apariția lor neașteptată, vreo idee greșită că o să se dea de gol și o să-și trădeze implicarea în uciderea lui Martin. Era o nebunie, bineînțeles, moartea lui n-avea nicio legătură cu ea, dar probabil că de-asta o spionau. N-aveau de unde să știe care era situația ei acum, ce avea de gând să facă. N-aveau cum, nu?
