Harry deschise uşa şi intră.
Se trezi într-un pasaj cu vopsea scorojită pe pereţi şi o recepţie simplă, în spatele căreia stătea un bărbat cu umeri laţi şi barbă neagră abia răsărită, care citea o revistă. Dacă Harry n-ar fi ştiut cum stă treaba, ar fi crezut că intrase într-un club de box.
— Poliţia, începu Wyller, înfigându-şi legitimaţia între revistă şi faţa bărbatului. Rămâi complet nemişcat şi nu avertiza pe nimeni! Totul se va termina în vreo două minute.
Harry merse mai departe prin pasaj şi văzu două uşi. Pe una scria VESTIAR, iar pe cealaltă, HAMAM. Intră în băi şi-l auzi pe Wyller urmându-l îndeaproape.
Trei bazine mici erau dispuse în şir. În dreapta lor se aflau separeurile cu mesele pentru masaj. În stânga erau două uşi de sticlă despre care
269
Harry presupunea că duc la saună şi la camera cu aburi şi o uşă de lemn simplă care, îşi amintea din planul clădirii, ducea spre vestiar. În bazinul cel mai apropiat se aflau doi bărbaţi care ridicară privirile către el.
Mehmet stătea pe o bancă de lângă perete, prefăcându-se că se uită în telefon. Harry se repezi spre el şi arătă către uşa de sticlă cu semnul de plastic aburit pe care scria HARARET.
— E singur? întrebă încet Harry în vreme ce şi el, şi Wyller îşi scoteau Glockurile.
Auzi în spate pleoscăieli panicate dinspre bazin.
— N-a intrat sau ieşit nimeni de când te-am sunat, şopti Mehmet.
Harry merse la uşă şi încercă să se uite înăuntru, dar nu văzu nimic altceva în afară de un alb imposibil de străpuns. Îi făcu semn lui Wyller să
stea de pază la uşă. Trase aer adânc în piept şi tocmai se pregătea să intre, dar se răzgândi. Zgomotul făcut de încălţări. Pesemne că suspiciunile lui Valentin nu trebuiau stârnite de intrarea cuiva care nu era desculţ. Harry îşi scoase pantofii şi şosetele cu mâna rămasă liberă. După care trase de uşă şi intră. Aburul se răsuci în jurul său. Ca un voal de mireasă. Rakel.
Harry nu voia să ştie de unde venise gândul, aşa că-l alungă imediat. Reuşi să surprindă o siluetă solitară pe banca de lemn din faţa sa înainte ca uşa să se închidă la loc şi el să fie iar învăluit de alb. De alb şi de tăcere. Îşi ţinu răsuflarea şi ascultă respiraţia celuilalt. Oare individul avusese timp să
vadă că nou-venitul era complet îmbrăcat şi avea şi-un pistol? Era speriat?
La fel de speriat ca Aurora când îi văzuse cizmele de cowboy în faţa cabinei de toaletă?
Harry ridică pistolul şi se îndreptă în direcţia în care văzuse silueta. Şi reuşi să distingă forma unui bărbat aşezat pe fondul acela complet alb.
Apăsă trăgaciul până când întâmpină rezistenţă.
— Poliţia! rosti cu glas răguşit. Nu te mişca, sau te împuşc!
Şi-l mai lovi un gând. Că, într-o astfel de situaţie, el ar fi zis „sau te împuşcăm”. Era doar psihologie, care dădea impresia că sunt mai mulţi şi care creştea şansele ca persoana să se predea imediat. De ce spusese „te împuşc”? Iar acum, că mintea sa acceptase o întrebare, mai apărură şi altele: de ce era singur aici, în loc să fie echipa Delta, specializată în astfel de misiuni? De ce-l postase pe Mehmet aici, într-un secret deplin, şi nu le spusese celorlalţi decât după ce-l sunase?
Harry simţi o rezistenţă uşoară din partea trăgaciului lipit de arătător.
270
Extrem de uşoară.
Doi oameni într-o încăpere unde nu-i mai putea vedea nimeni.
Cine ar fi putut să nege că Valentin, care deja omorâse mai multe persoane doar cu mâinile goale şi cu dinţii lui de fier, nu-l ataca pe Harry, silindu-l astfel să-l împuşte în legitimă apărare?
— Vurma! exclamă silueta din faţa sa, apoi ridică mâinile în aer.
Harry se aplecă spre el.
Bărbatul slăbănog era gol. Ochii îi erau căscaţi de groază. Iar pieptul îi era acoperit de păr cenuşiu, altminteri complet neatins.
271
23.
Marţi, după-amiază târziu
— Ce dracu’? ţipă Katrine Bratt, aruncând radiera pe care o ridicase de pe propriul birou şi făcând-o să lovească peretele deasupra capului lui Harry Hole, care stătea trântit pe un scaun. De parcă n-am fi avut destule probleme, ai reuşit să încalci cam toate afurisitele de reguli din manual, plus vreo două legi naţionale, ca să fie tacâmul complet. La ce ţi-a fost mintea?
La Rakel, rosti Harry în gând, lăsându-se şi mai mult pe spate, până ce scaunul atinse peretele. Mă gândeam la Rakel. Şi la Aurora.
— Poftim?
— Mă gândeam că dacă ar exista o scurtătură prin care să-l prindem pe Valentin Gjertsen cu o zi mai devreme, am putea să salvăm viaţa cuiva.
— Harry, nu mă lua cu de-astea! Ştii al naibii de bine că nu aşa merg lucrurile. Dacă cineva crede şi acţionează…
— Ai dreptate, ştiu prea bine. Şi mai ştiu şi că am fost foarte aproape să-l prindem pe Valentin Gjertsen. L-a văzut pe Mehmet, l-a recunoscut de la bar, şi-a dat seama ce se petrece şi s-a furişat afară, în timp ce Mehmet era în vestiar şi mă suna. Şi mai ştiu că, dacă Valentin Gjertsen s-ar fi aflat în acea cameră cu aburi când am ajuns noi, deja m-ai fi iertat şi ai fi început să culegi laudele pentru munca plină de creativitate a poliţiei.
Exact motivul pentru care ai format echipa din Boiler Room.
— Ticălosule! mârâi Katrine, iar Harry o văzu cum caută altceva pe birou cu care să arunce în el.
Din fericire, trecu peste capsator şi peste teancul de corespondenţă
