Cadavrul zăcea întins pe o parte, înghesuit între tavanul vechi şi cel nou.
Harry îşi zise că merita să fie acolo ca să inhaleze miasma morţii şi a cărnii putrezite. Ba nu, merita să fie chiar el carnea putrezită. Era un individ bolnav, foarte bolnav. Iar dacă nu era împuşcat pe loc, atunci avea nevoie de ajutor. Fusese pe punctul de a o face, nu? Se oprise? Sau ideea că
poate se oprise era ceva inventat de el ca să sădească îndoiala?
— Vezi ceva? întrebă Katrine.
— Da, răspunse Harry.
— E nevoie de o echipă de criminalişti?
— Depinde.
— De ce anume?
— Dacă Serviciul de Investigaţii Criminale vrea să investigheze această
crimă.
280
30
— E un pic cam greu să vorbesc despre asta, zise Harry, stingând ţigara pe pervaz şi lăsând deschisă fereastra care dădea spre Sporveisgata, apoi revenind la scaunul lui.
Când Harry îl sunase la ora 6:00 şi îl anunţase că iar e într-o stare proastă, Ståle Aune îi spusese că poate veni înainte de primul pacient, la ora 8:00.
— Ai mai vorbit aici despre chestiuni grele, zise Ståle.
Din câte îşi amintea Harry, el fusese psihologul la care se duceau toţi ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale când situaţia lor devenea complicată. Nu doar pentru că aveau numărul lui de telefon, ci pentru că
Ståle Aune era unul dintre puţinii psihologi care ştiau ce înseamnă munca lor. Şi mai ştiau că se puteau baza pe el că-şi va ţine gura.
— Da, dar atunci era legat de băutură, replică Harry. Acum e… destul de diferit.
— Da?
— Nu crezi că e?
— Cred că, de vreme ce primul lucru pe care l-ai făcut a fost să mă suni, tu crezi că problema e de aceeaşi natură.
Harry oftă, se aplecă înainte în scaun şi îşi lăsă fruntea pe braţele încrucişate.
— Poate că e. Am avut mereu impresia că mi-am ales cele mai proaste momente ca să beau. Am cedat mereu ispitei când era extrem de important să fiu treaz. Ca şi cum în mine sălăşluia un demon care voia ca totul să se ducă de râpă. Voia ca eu să mă duc de râpă.
— Aşa procedează demonii, Harry.
Ståle îşi înăbuşi un căscat.
— În cazul ăsta, demonul a făcut treabă bună. Am fost pe punctul de a viola o fată.
Lui Ståle îi trecu instantaneu cheful de căscat.
— Ce ai zis? Când s-a întâmplat?
— Azi-noapte. Fata e o fostă studentă de-ale mele de la PHS. A apărut din senin când inspectam un apartament unde a locuit Valentin.
— Zău? Ai descoperit ceva?
281
Ståle îşi dădu jos ochelarii.
— O drujbă cu lama ruptă. Probabil că era acolo de ani de zile.
Bineînţeles, este posibil şi ca cei care au construit apartamentul să fi lăsat-o acolo când au coborât plafonul, dar acum se verifică marginea zimţată
cu ceea ce s-a descoperit în Bergslia.
— Altceva?
— Nu. Da. Un bursuc mort.
— Bursuc?
— Da. Arăta ca şi cum hibernase acolo.
— He, he. Am avut şi noi un bursuc odată, dar din fericire a rămas în grădină. Are o muşcătură de temut. Deci, a murit în timp ce hiberna?
