— Şi crezi că eu sunt în formă mai bună?
Pacientul râse amar în vreme ce Ståle tasta. Încercând să scrie un mesaj cât pacientul continua să vorbească, încercând să camufleze sunetele frecându-şi picioarele de podea. O literă. Încă una. Blestematele de degete. Gata. Îşi dădu seama că pacientul nu mai vorbea. Pacientul, Paul Stavnes. De unde şi-o mai fi luat şi numele ăsta. Îţi puteai lua oricând un nume nou. Sau să te descotoroseşti de cel vechi. Nu era la fel de uşor cu tatuajele. Mai ales dacă erau mari şi acopereau întregul piept.
— Ştiu de ce transpiri, Aune, zise pacientul. Ai văzut din întâmplare imaginea reflectată în geam când mă schimbam, nu?
Ståle Aune simţi cum i se intensifică durerea din piept, ca şi cum inima lui nu se putea hotărî dacă să bată mai repede sau să nu mai bată deloc.
Speră ca expresia pe care şi-o alcătui să pară suficient de indiferentă.
— Cum? zise el cu voce tare, ca să mascheze sunetul când apăsă
Trimite.
Pacientul îşi trase în sus tricoul până la gât.
De pe pieptul lui, un chip mut care urla se uită fix la Aune.
Un chip de demon.
— Bine, dă-i drumul, zise Harry, ţinând telefonul la ureche, în vreme ce golea a doua ceaşcă de cafea.
— Drujba are pe ea amprentele lui Valentin Gjertsen, zise Bjørn Holm.
Iar suprafaţa lamei se potriveşte. E aceeaşi lamă care a fost folosită în Bergslia.
287
— Aşadar Valentin Gjertsen este Omul Fierăstrău.
— Aşa se pare, răspunse Holm. Ce mă surprinde e faptul că Valentin Gjertsen a ascuns o armă acasă, în loc să se descotorosească de ea.
— Intenţiona să o folosească din nou, zise Harry.
Îşi simţi telefonul vibrând. Un mesaj text. Se uită la ecran. Cel care îl trimisese era S, aşadar mesajul era de la Ståle Aune. Harry îl citi. Apoi îl reciti.
valentin e aici sos
— Bjørn, trimite urgent o maşină de patrulă la biroul lui Ståle din Sporveisgata. Valentin e acolo.
— Alo? Harry? Alo?
Însă Harry o luase deja la goană.
288
31
— Să fii dat în vileag e mereu o treabă ciudată, rosti pacientul. Dar uneori e mai rău pentru cel care o face.
— Ce anume să dea în vileag? întrebă Ståle, înghiţind în sec. E doar un tatuaj. Şi ce-i cu asta? Nu e o infracţiune. Mulţi oameni au… dădu el din cap spre chipul de demon… astfel de tatuaje.
— Chiar aşa? zise pacientul, trăgându-şi tricoul în jos. De-asta păreai că
eşti pe cale să faci infarct când l-ai văzut?
— Nu înţeleg ce vrei să spui, zise Ståle, cu voce gâtuită. Vorbim despre tatăl tău?
Pacientul scoase un hohot de râs.
— Ştii ce, Aune? Prima dată când am venit nu m-am putut decide dacă
să fiu mândru sau dezamăgit că nu m-ai recunoscut.
— Să te recunosc?
— Ne-am mai întâlnit. Am fost acuzat de abuz sexual şi treaba ta a fost să determini dacă eram în toate minţile sau nu. Probabil că ai avut sute de astfel de cazuri. Ei bine, ai avut nevoie doar de 45 de minute. Cu toate astea, într-un fel, mi-am dorit să-ţi fi făcut o impresie mai puternică.
Ståle se uită lung la el. Oare îi făcuse o evaluare psihologică individului din faţa lui? Îi era imposibil să şi-i amintească pe toţi; oricum, de obicei măcar le ţinea minte feţele. Îl studie cu privirea. Două cicatrici mici sub bărbie. Bineînţeles. Presupusese că pacientul îşi făcuse o operaţie estetică
de ridicare a pomeţilor, dar Beate spusese că Valentin Gjertsen trecuse, probabil, printr-o procedură complexă de chirurgie plastică.
— Dar tu m-ai impresionat pe mine, Aune. Tu mă înţelegeai. Nu erai plictisit de detalii, continuai să sapi. Punând întrebări despre chestiile corecte. Despre chestiile rele. Ca un maseur bun care ştie exact ce puncte să apese. Tu ai găsit durerea, Aune. Şi de aceea m-am întors la tine. Am sperat să o găseşti din nou, să o ataci şi să scoţi mizeria de acolo. Poţi face asta? Sau ţi-ai pierdut pasiunea, Aune?
Ståle îşi drese glasul.
— N-o pot face dacă mă minţi, Paul.
— Dar nu te mint, Aune. Poate doar în privinţa slujbei şi a nevestei.
