Restul e adevărat. Ah, da, şi în privinţa numelui. Altfel…
289
— Pink Floyd. Fata?
Omul din faţa lui bătu din palme şi zâmbi.
— Şi de ce îmi spui toate astea acum, Paul?
— Nu-i nevoie să-mi mai spui aşa. Poţi să-mi spui Valentin, dacă vrei.
— Val-cum?
Pacientul chicoti.
— Scuze, dar eşti un actor prost, Aune. Ştii cine sunt. Ai ştiut din clipa în care mi-ai văzut tatuajul reflectat în geam.
— Şi ce anume ar trebui să ştiu?
— Că eu sunt Valentin Gjertsen. Cel pe care îl căutaţi cu toţii.
— Cu toţii? Pe care îl căutăm?
— Uiţi că a trebuit să stau aici şi să te ascult vorbind cu un poliţist despre desenele făcute de Valentin Gjertsen pe un geam de tramvai. M-am plâns de asta şi am obţinut o şedinţă gratis, îţi aminteşti?
Ståle închise ochii câteva secunde. Se izolă complet de restul lumii. Îşi spuse că Harry avea să ajungă în curând. Era imposibil să se fi îndepărtat atât de mult.
— Apropo, de-asta am început să merg cu bicicleta în loc să iau tramvaiul ca să ajung la şedinţele noastre, continuă Valentin Gjertsen. Mi-am zis că tramvaiul avea să fie pus sub supraveghere.
— Şi totuşi ai venit.
Valentin ridică din umeri şi băgă o mână în rucsac.
— E aproape imposibil să identifici pe cineva care poartă cască şi ochelari, nu? Iar tu n-ai bănuit nimic. Ai decis că sunt Paul Stavnes, şi cu asta basta. Iar eu aveam nevoie de şedinţele astea, Aune. Îmi pare sincer rău că trebuie să înceteze…
Aune îşi înăbuşi un strigăt când văzu mâna lui Valentin Gjertsen ieşind din rucsac. Lumina din încăpere făcu oţelul să lucească.
— Ştiai că instrumentului ăstuia i se spune cuţit de supravieţuire?
întrebă Valentin. Un nume cam prost ales, în cazul tău. Dar e o unealtă
atât de versatilă… Chestia asta, de exemplu…
Îşi plimbă un deget de-a lungul lamei zimţate. Rânji din nou cu rânjetul lui subţire şi urât.
— …îi îngrozeşte pe cei mai mulţi oameni. Au impresia că arată
înfricoşător. Şi ştii ce? Au dreptate. Când treci cuţitul peste gât, aşa… se agaţă de piele şi sfâşie. După care rupe ce e dedesubt. De exemplu,
290
membrana subţire din jurul unui vas de sânge. Iar dacă este apăsată o arteră principală… priveliştea merită, ţi-o spun eu. Dar nu te teme. Promit că nici nu vei observa.
Ståle avu senzaţia că totul începe să se învârtă în jurul lui. Aproape că
spera să aibă parte de un infarct.
— Aşadar, a mai rămas un singur lucru de făcut, Ståle. E-n regulă dacă
îţi spun Ståle acum, că se apropie sfârşitul? Care e diagnosticul tău?
— Dia… dia…
— Dia… gnostic. De la expresia grecească pentru „prin cunoaştere”, nu? Ce e în neregulă cu mine, Ståle?
— Eu… nu ştiu. Eu…
Mişcarea care urmă fu atât de rapidă, că Ståle Aune n-ar fi reuşit să
mişte nici măcar un deget, chiar dacă ar fi vrut. Valentin dispăru din raza lui vizuală, iar când se auzi din nou, vocea îi venea din spatele lui, de lângă
ureche.
— Bineînţeles că ştii, Ståle. Ai avut de-a face cu indivizi ca mine toată
viaţa ta profesională. Nu exact ca mine, se înţelege, dar asemănători.
Bunuri stricate.
