— A dormit la Emilie, mormăi Ingrid morocănoasă.

Ståle Aune se ridică. Făcu un duş, se bărbieri şi luă micul-dejun cu soţia într-o tăcere confortabilă, în vreme ce ea citea ziarul. Ståle devenise priceput să citească pe dos. Trecu peste cazul crimelor comise împotriva poliţiştilor, acolo nu apăruse nimic nou, erau doar speculaţii.

— Nu vine acasă înainte de şcoală? întrebă Ståle.

— Şi-a luat lucrurile de şcoală cu ea.

— Oh, bine. Dar e-n regulă să doarmă la prietene când are şcoală a doua zi?

— Nu, nu-i deloc bine pentru ea. Ar trebui să faci ceva în privinţa asta.

Dădu pagina.

— Ştii ce face creierului lipsa de somn, Ingrid?

— Statul norvegian ţi-a finanţat şase ani de cercetări ca să descoperi, Ståle, aşa că aş socoti-o o irosire a taxelor ca să ştiu şi eu.

Ståle simţise mereu un amestec de iritare şi admiraţie pentru capacitatea lui Ingrid de a fi, din punct de vedere cognitiv, alertă aşa devreme. Ştergea pe jos cu el înainte de ora 10:00. Iar el nu avea replică

decât în jurul prânzului. Practic, nu avea nicio şansă de a învinge în duelurile cu ea până în jurul orei 18:00.

Se gândea la toate astea în timp ce ieşea cu maşina cu spatele din garaj, către cabinetul lui de consultaţii din Sporveisgata. Nu ştia dacă

putea rezista alături de o femeie care nu îl admonesta zilnic. Iar dacă n-ar fi ştiut atât de multe despre genetică, i s-ar fi părut un mister cum fusese

 366 

posibil ca ei doi să aibă un copil atât de drăgălaş şi de sensibil ca Aurora. În scurt timp, însă, uită de ea. Traficul era lent, dar nu mai lent ca de obicei.

Cel mai important aspect era predictibilitatea, nu durata drumului. La ora 12:00 avea loc o şedinţă în Boiler Room, iar înainte de asta el avea trei pacienţi. Dădu drumul la radio.

Ascultă ştirile şi auzi telefonul sunând în acelaşi timp, ştiind instinctiv că

au legătură.

La telefon era Harry.

— Trebuie să amânăm întrunirea. S-a mai comis o crimă.

— Fata despre care se vorbeşte la radio?

— Da. Cel puţin suntem destul de siguri că e vorba de o fată.

— Nu ştii cine e?

— Nu. N-a fost raportată nicio dispariţie.

— Ce vârstă are?

— Imposibil de spus cu exactitate, dar după dimensiuni şi conformaţie bănuiesc că are între 10 şi 14 ani.

— Şi crezi că are vreo legătură cu cazul nostru?

— Da.

— De ce?

— Deoarece a fost găsită la locul unei crime nerezolvate. Un bar care se numeşte Come As You Are. Şi deoarece… îşi drese glasul Harry…are un antifurt de bicicletă în jurul gâtului, cu care este prinsă de o ţeavă.

— Isuse!

Îl auzi pe Harry tuşind din nou.

— Harry?

— Da?

— Eşti bine?

— Nu.

— Ai… ai păţit ceva?

— Da.

— Adică în afară de chestia cu antifurtul? Apreciez că e…

— A îmbibat-o în alcool înainte de a aprinde chibritul. Sticlele goale sunt aici, pe tejghea. Trei, toate aceeaşi marcă. Chiar dacă ar fi putut alege orice altceva.

— E vorba de…

— Da, Jim Beam.

 367 

— …marca ta.

Ståle îl auzi pe Harry strigând la cineva să nu atingă nimic. După care reveni la discuţie.

— Vrei să vii aici ca să vezi scena crimei?

— Am nişte pacienţi. Poate după aceea.

— Bine, de tine depinde. Noi o să fim pe aici o vreme.

Încheiară conversaţia.