poţi judeca logic. Coşmarurile vor apărea pe rând – crede-mă, am trecut prin asta. Aşa că primeşte sfatul unui coleg. Şi mai e şi un ordin.
— Un ordin? Acum eşti şeful pe aici, Harry?
O strâmbătură de pe faţa lui Ståle indica un zâmbet.
— Te-ai îndoit vreodată de asta?
Harry se căută în buzunar. Scoase de acolo telefonul mobil.
— Da?
Aruncă pe jos ţigara pe jumătate fumată.
— Vrei să faci asta pentru mine? Au descoperit ceva.
Ståle Aune se uită după Harry cum intră înapoi în clădire. Apoi la ţigara fumegândă de pe asfalt. Îşi puse încet pantoful pe ea. Crescu apăsarea. Îşi roti piciorul. Simţi cum ţigara e strivită sub talpa subţire. Simţi furia
298
crescând. Apăsă mai tare. Înfipse filtrul, cenuşa, hârtia şi tutunul în asfalt.
Îşi aruncă propria ţigară pe jos şi repetă mişcările. Se simţi bine şi rău în acelaşi timp. Îi venea să urle, să lovească, să râdă, să plângă. Gustase fiecare aromă a ţigării. Trăia. Era atât de viu…
— Hotelul Casbah de pe Gange-Rolv, rosti Katrine înainte ca Harry să fi reuşit să închidă uşa în urma lui. Ambasadele folosesc hotelul pentru angajaţii noi, înainte de a le găsi cazare pe termen lung. Preţuri rezonabile, camere mici.
— Mhm. De ce acest hotel anume?
— E singurul care are astfel de beţişoare de urechi şi se află în acea parte a oraşului prin care trece tramvaiul 12, răspunse Bjørn. Am sunat acolo. În registru nu e niciun Stavnes, Gjertsen sau Johansen, dar le-am trimis prin fax schiţa lui Beate.
— Şi?
— Recepţionerul a spus că au pe cineva care seamănă, se numeşte Savitski şi susţine că lucrează la ambasada Belarusului. Pleca la lucru în costum, dar de curând a trecut la haine sport. Şi bicicletă.
Harry luase deja telefonul.
— Hagen? Avem nevoie de echipa Delta. Chiar acum.
299
33
— Deci asta vrei să fac? rosti Truls, învârtind paharul cu bere între degete.
Stăteau în bistroul Kampen. Mikael spusese că era un loc foarte bun de luat masa. Local la modă în partea de est a oraşului Oslo, popular în rândul celor care contează, cei care dispuneau de mai mult capital cultural decât de bani, acea mulţime cu salarii suficient de mici ca să-şi menţină
stilul de viaţă studenţesc fără să pară jalnică.
Truls trăise toată viaţa în estul Oslo-ului, dar nu auzise niciodată de acel loc.
— Şi de ce aş face-o?
— Suspendarea, răspunse Mikael, turnându-şi în pahar restul de apă
minerală din sticlă. O să fac să-ţi fie revocată.
— Da?
Truls îl privi pe Mikael cu neîncredere.
— Da.
Truls luă o gură de bere. Se şterse la gură cu dosul palmei, deşi spuma berii se uscase de multă vreme. Cântări în minte ce avea să spună.
— Dacă e aşa de uşor, de ce n-ai făcut-o până acum?
Mikael închise ochii şi inspiră profund.
— Nu e chiar aşa de uşor, dar vreau să o fac.
— Pentru că?
— Sunt terminat dacă nu mă ajuţi.
Truls chicoti.
— Ciudat cum se învârte roata. Nu, Mikael?
Mikael Bellman aruncă o privire în jur. Încăperea era plină, dar o alesese deoarece nu era un loc frecventat de poliţişti, iar el nu trebuia să
