Te referi la Vålerenga?
304
— Norvegia versus Slovenia. Aşa scrie aici.
— Da, am învins, zise Bjørn. Riise a marcat în prelungiri.
— Sunteţi bolnavi. Cum puteţi voi, bărbaţii, să ţineţi minte astfel de chestii? zise Katrine clătinând din cap. Eu nici măcar nu ţin minte dacă
Brann a câştigat campionatul sau a retrogradat anul trecut.
— Nu sunt bolnav, obiectă Bjørn. Ţin minte doar pentru că meciul se îndrepta spre egal, iar eu am fost sunat şi atunci Riise…
— Ţi-ai amintit oricum, Rain Man. Tu…
— Hei.
Se întoarseră către Harry, care examina cotorul tichetului.
— Ţii minte la ce se referea, Bjørn?
— Poftim?
— Apelul telefonic?
Bjørn Holm îşi scărpină un perciune.
— Să vedem, era la începutul serii…
— Las-o moartă, zise Harry. Atunci a avut loc uciderea lui Erlend Vennesla în Maridalen.
— Da?
— În aceeaşi seară în care Norvegia a jucat pe stadionul Ullevål. Data e trecută aici, pe cotor. La ora 19:00.
— Aha, făcu Katrine.
Pe chipul lui Bjørn Holm apăru o expresie îndurerată.
— Să nu-mi spui asta, Harry. Te rog să nu-mi spui că Valentin Gjertsen a fost la meciul ăla. Dacă a fost acolo…
— …nu poate fi ucigaşul, îl completă imediat Katrine. Şi nouă ne-ar plăcea foarte mult ca el să fie, Harry. Aşa că, te rog, spune ceva încurajator acum.
— Bine, rosti Harry. De ce nu se afla cotorul ăsta de tichet în coş alături de beţişoare şi de biletele de tramvai? De ce l-a pus pe birou când a făcut curăţenie? L-a pus exact unde ştia că-l vom găsi?
— Şi-a lăsat în urmă alibiul, comentă Katrine.
— L-a lăsat ca să stăm aici exact aşa cum o facem, zise Harry. Având brusc îndoieli şi nesiguri pe ce urmează. Dar e doar un cotor. Nu dovedeşte că el chiar a fost acolo. Din contră, este destul de surprinzător nu numai că a fost la un meci de fotbal, pe un stadion unde suporterii nu-şi amintesc unii de alţii, ci şi că, în mod inexplicabil, a păstrat biletul.
305
— Biletul are tipărit numărul locului, zise Katrine. Poate că oamenii care au stat lângă el şi în spatele lui îşi amintesc cine a fost acolo. Sau dacă
locul a rămas neocupat. Pot efectua o căutare după numărul locului.
Poate că o să descopăr…
— Fă-o, i-o reteză Harry. Dar am mai trecut prin scenarii cu presupuse alibiuri de la teatru sau cinema. Trec trei sau patru zile şi oamenii nu-şi mai amintesc nimic despre vecinul de scaun.
— Ai dreptate, zise Katrine resemnată.
— Internaţionalele, rosti Bjørn.
— Ce-i cu ele? întrebă Harry, îndreptându-se către baie, cu fermoarul pe jumătate desfăcut.
— Meciurile internaţionale sunt supuse regulilor FIFA, replică Bjørn. Pe motive de huliganism.
— Bineînţeles, strigă Harry de dincolo de uşa de la baie. Bine gândit, Bjørn!
După care uşa se trânti.
— Ce? strigă la rândul ei Katrine. La ce vă gândiţi voi doi?
— Camerele de supraveghere, zise Bjørn. FIFA le cere organizatorilor de meciuri să îi filmeze pe spectatori, în caz că apar turbulenţe. Regula a intrat în vigoare în timpul valului de acte huliganice din anii 1990, pentru a ajuta forţele de poliţie să-i găsească pe huligani şi să-i pedepsească.
Tribunele sunt filmate în tot cursul meciului cu camere de înaltă rezoluţie, astfel încât să poată fi identificată fiecare faţă. Iar noi dispunem aici de zona, rândul şi numărul locului unde a stat Valentin.
— Unde nu a stat! ripostă Katrine, aproape strigând. Pur şi simplu nu are voie să apară în nenorocitele alea de imagini, clar? Altfel o luăm de la capăt.
