— Desigur, e posibil ca imaginile să fi fost şterse între timp, zise împăciuitor Bjørn. Nu au apărut probleme în cursul meciului şi sunt sigur că legea privind arhivarea datelor spune câtă vreme este permisă…
— Legea privind arhivarea datelor…
— Dacă imaginile sunt stocate electronic, atunci nu trebuie decât să
apese tasta Delete pentru ca ele să dispară.
— A încerca să ştergi permanent fişiere e ca şi cum ai încerca să elimini rahatul de câine de pe trening. E dificil. Cum crezi tu că găsim imagini cu pornografie infantilă pe computerele pe care perverşii ni le dau în mod
306
voluntar, gândindu-se că n-or să aibă probleme? Crede-mă, o să-l găsesc pe Valentin Gjertsen dacă a fost pe stadion în seara aia. Care era ora presupusă a decesului lui Erlend Vennesla?
Auziră apa trasă la toaletă.
— Între 19:00 şi 20:30, răspunse Bjørn. Cu alte cuvinte, chiar la începutul meciului, după ce Henriksen a egalat. Probabil că Vennesla a auzit uralele de bucurie din Maridalen. Nu-i departe de Ullevål, nu-i aşa?
Uşa de la baie se deschise.
— Ceea ce înseamnă că ar fi putut ajunge la meci după comiterea crimei în Maridalen, zise Harry, încheindu-se la ultimul nasture. Iar odată
ajuns pe stadion ar fi putut face ceva ce oamenii din jurul lui să ţină minte.
Să-şi creeze un alibi.
— Valentin nu a fost la meci, insistă Katrine. Dar dacă a fost, o să
urmăresc blestematele alea de imagini de la început la sfârşit şi o să notez toate momentele în care şi-a ridicat curul de pe scaun. Alibi, pe dracu’!
Liniştea atârna greu peste casele mari.
Liniştea dinaintea furtunii de maşini Volvo şi Audi care se întorc acasă
după o zi de muncă pentru Norvegia Ltd, îşi zise Truls Berntsen.
Apăsă pe butonul soneriei şi privi în jur.
Grădină frumos amplasată. Bine îngrijită. Probabil că aveai timp de aşa ceva ca şef de poliţie retras din activitate.
Uşa se deschise. Tipul părea mai bătrân. Aceiaşi ochi albaştri şi duri, dar pielea de pe gât era mai lăsată, iar spatele nu mai era aşa de drept. Pur şi simplu, nu mai era la fel de impresionant ca pe vremuri, aşa cum îl ţinea minte Truls. Poate că de vină erau hainele banale şi lălâi, poate că asta ţi se întâmpla când slujba nu te mai ţinea permanent în stare de alertă.
— Berentzen, Orgkrim.
Truls îşi ridică legitimaţia ştiind că dacă moşul reuşea să citească
Berntsen, atunci avea să creadă că aşa şi auzise. Minciuni cu acoperire.
Însă fostul şef dădu din cap fără să se uite.
— Cred că te-am mai văzut. Cu ce te pot ajuta, Berentzen?
Nu dădu de înţeles că avea de gând să-l invite în casă. Ceea ce lui Truls îi convenea. Nu-i putea vedea nimeni, iar zgomotul de fond era minim.
— În legătură cu fiul dumitale, Sondre.
— Ce-i cu el?
307
— Desfăşurăm o operaţiune de prindere a proxeneţilor albanezi, iar în acest scop ţinem sub supraveghere mişcările din Kvadraturen şi facem poze. Am identificat mai multe maşini care au fost observate ridicând prostituate şi intenţionăm să aducem proprietarii la interogatoriu. O să le oferim pedepse reduse dacă putem acţiona cu folos în urma informaţiilor primite despre traficanţi. Iar una dintre maşinile fotografiate îi aparţine fiului dumitale.
Fostul şef al poliţiei ridică din sprâncenele lui stufoase.
— Cui anume? Lui Sondre? Imposibil.
— Şi eu am zis la fel. Dar am vrut să discutăm. Dacă credeţi că e vorba de o neînţelegere, că femeia pe care o ia nu e o prostituată, atunci o să
distrugem imaginea.
— Sondre are o căsnicie fericită. Eu l-am crescut. Ştie diferenţa dintre bine şi rău, crede-mă.
— Bineînţeles. Am vrut doar să mă asigur că aşa vedeţi lucrurile.
— Doamne, de ce ar cumpăra el… sex de pe stradă? Pericolul de infectare. Copiii. Nu, nu, nu.
