— Deci, ce fac? Îl arestez şi mă duc după el? Caz în care Rakel nu mai are soţ şi Oleg nu mai are tată?
— De acord.
— De acord cu ce?
— De acord că ar trebui să îi foloseşti pe ei doi ca paravan. Foarte inteligent să ai un asemenea pretext filantropic în mânecă. Atunci dormi mult mai bine. Am susţinut mereu aşa ceva. Mai ţii minte când furam mere şi eu am şters-o şi l-am lăsat pe Tresko să se confrunte cu stihiile?
Bineînţeles că nu putea fugi atât de repede la greutatea lui. Mi-am zis că
Tresko avea mai multă nevoie de o săpuneală ca mine, ca să-l călească
moral, ca să-l îndrepte în direcţia corectă. Într-acolo voia el să se îndrepte cu adevărat, către ţara gardurilor verzi, nu? Iar eu voiam să fiu bandit, nu?
Ce-mi trebuia mie bătaie pentru câteva amărâte de mere?
— N-am de gând să-i las pe alţii s-o încaseze în locul meu, Øystein.
— Dar dacă tipul ăsta mai lichidează câţiva copoi, şi tu ştii că l-ai fi putut opri?
359
— Asta e şi ideea, zise Harry, suflând fumul spre plăcuta cu Fumatul Interzis.
Øystein se uită lung la amicul lui.
— Nu face asta, Harry…
— Să nu fac ce anume?
— Nu… Nu vreau să mai aud despre asta. Pur şi simplu nu o face.
Øystein coborî geamul portierei şi aruncă afară ce rămăsese din ţigara lui artizanală, vreo doi centimetri de hârtie specială Rizla pătată cu scuipat.
— Ei bine, cea mai laşă opţiune e să nu fac nimic. Să-mi spun că n-am o dovadă concludentă, ceea ce, apropo, e adevărat. Să mă prefac orb. Dar poate trăi un om cu aşa ceva, Øystein?
— Cu siguranţă, da. Dar tu eşti cam ciudat, Harry. Tu poţi trăi cu aşa ceva?
— În mod normal, nu. Dar, cum am spus, sunt şi alte lucruri de luat în calcul acum.
— Nu-l pot aresta ceilalţi ofiţeri?
— Tipul ăsta o folosească tot ce ştie despre oricine din poliţie ca să-şi negocieze o pedeapsă redusă. A lucrat ca arzător de dovezi şi detectiv şi cunoaşte toate trucurile meseriei. În plus, o să fie salvat de şeful poliţiei.
Cei doi ştiu prea multe unul despre celălalt.
Øystein luă pachetul de ţigări al lui Harry.
— Ştii ceva, Harry? Mie mi se pare că ai venit ca să obţii binecuvântarea pentru crimă. Mai ştie şi altcineva ce ai de gând?
Harry clătină din cap.
— Nici măcar echipa mea de detectivi.
Øystein scoase o ţigară din pachet, pe care şi-o aprinse cu propria brichetă.
— Harry.
— Da.
— Eşti cea mai singură fiinţă pe care o cunosc.
Harry îşi privi ceasul, care avea să arate în scurt timp miezul nopţii, apoi se uită afară prin geamul parbrizului.
— Cred că termenul e „singuratic”.
— Nu. Fiinţă singură. E alegerea ta. Iar tu eşti ciudat.
— În fine, replică Harry, deschizând portiera, mersi pentru sfaturile
360
tale.
Portiera fu trântită cu putere.
— Ce nenorocit de sfat ţi-am dat? strigă Øystein în direcţia portierei trântite şi a siluetei încovoiate care se îndrepta spre noroaiele oraşului. Şi ce zici de o cursă până acasă, ticălosule?
