— Pune-ţi izmenele şi du-te rapid la Boiler Room. Găseşte un avocat al poliţiei şi obţine un mandat de urmărire a telefonului mobil al lui Arnold Folkestad. După care verifică cine l-a sunat pe Truls Berntsen în seara asta, bine? Între timp, o să-i cer lui Bellman să lanseze trupele Delta. În regulă?

— Da. Eu… noi… mă rog, ştii tu…

— E important ce vrei să spui, Bjørn?

— Nu.

— Bine.

Harry încheie convorbirea şi în acea clipă apăru Karsten Kaspersen.

— Am găsit nişte iod şi nişte pansamente de bumbac. Şi pensete. Aşa că putem scoate aşchiile.

— Mersi, Kaspersen, dar aşchiile astea mă ţin mai mult sau mai puţin treaz, aşa că lasă chestiile alea pe masă.

— Dar, la naiba, tu…

Harry îl concedie cu un gest pe Kaspersen şi îl sună pe Bellman. Îi răspunse căsuţa vocală. Înjură. Căută un număr de telefon al Ullei Bellman şi găsi un număr de fix din Hoyenhall. După care, auzi o voce blândă şi melodioasă rostind numele de familie.

— Aici e Harry Hole. Soţul tău e acasă?

— Nu, tocmai a ieşit.

— Chestia asta e importantă. Unde s-a dus?

— N-a spus.

— Când?

— N-a spus.

— Dacă…

— …apare îi spun să te sune, Harry Hole.

— Mulţumesc.

Închise.

Se forţă să aştepte. Aşteptă stând cu coatele pe masă şi capul în mâini, ascultând cum cad picături de sânge pe lucrările necorectate. Numără

picăturile ca şi cum acestea erau secunde care se scurgeau.

Pădurea. Pădurea. Nu există metrou în pădure. Şi acustica. Sunase ca şi cum era afară, nu înăuntru.

Când îl sunase pe Arnold în noaptea aceea, acesta pretinsese că e acasă.

 438 

Cu toate astea, Harry auzise metroul în fundal.

Evident, puteau exista motive relativ inocente pentru care Arnold Folkestad minţise în legătură cu locul în care era. De exemplu, o parteneră

pe care el dorea să o ţină secretă. Şi putea fi doar o coincidenţă că atunci când sunase Harry, fata tocmai era deshumată din cimitirul Vestre.

Aproape de o linie de metrou. Coincidenţe. Dar suficiente ca să determine ieşirea altor lucruri la suprafaţă. Statistica.

Harry se uită din nou la ceas.

Se gândi la Rakel şi la Oleg. Erau acasă.

Acasă. Acolo unde ar fi fost şi el. Unde ar fi trebuit să fie. Unde n-avea să fie niciodată. Nu pe deplin, nu în întregime, nu aşa cum ar fi dorit. Era adevărat, nu avea chestia asta în el. Avea, în schimb, cealaltă chestie, ca o bacterie ucigaşă care înghiţea tot ce mai exista în viaţa lui şi pe care nici măcar alcoolul nu o putea opri, chestia pe care el, după atâţia ani, continua să nu o înţeleagă pe deplin. Înţelegea doar că, într-un fel sau altul, trebuia să fie similară cu cea care îl stăpânea pe Arnold Folkestad.

Un imperativ atât de puternic şi de atotcuprinzător încât aproape că

justifica tot ce distrugea. În acea clipă, în fine, sună ea.

— A comandat câteva instrumente chirurgicale şi articole de îmbrăcăminte cu câteva săptămâni în urmă. Nu e nevoie de vreo autorizaţie specială ca să cumperi aşa ceva.

— Altceva?

— Nu, nu pare să fi petrecut mult timp online. De fapt, pare să fi fost destul de prudent.

— Altceva?

— Am verificat dacă a avut ceva răni sau altceva asemănător. Şi atunci au apărut nişte înregistrări spitaliceşti. De acum câţiva ani.

— Da?

— Da. A fost internat cu ceea ce doctorul a scris în raport ca fiind răni încasate într-o bătaie, dar pacientul a susţinut că a căzut pe scări. Doctorul a respins asta ca posibilă cauză şi a menţionat rănile întinse pe tot corpul.

A scris în raport că pacientul este ofiţer de poliţie şi va trebui să decidă

singur ce trebuie raportat mai departe. A mai scris că genunchiul lui n-are să-şi mai revină niciodată la starea dinainte.

— Aşadar a fost bătut măr. Ceva legat de scenele crimelor şi ucigaşul de poliţişti?

 439 

— N-am descoperit niciun fel de legături din acest punct de vedere, deşi se pare că a lucrat la câteva dintre cazurile iniţiale de crimă, când era la Kripos. Dar am găsit o legătură cu una dintre victime.

— Da?

— René Kalsnes. La început a apărut din întâmplare, dar apoi am rafinat căutarea. Ăştia doi au avut multe în comun. Zboruri peste hotare cu Folkestad plătind biletele pentru amândoi, camere duble şi apartamente închiriate pe numele amândurora în diverse oraşe europene.

Bijuterii pe care mă îndoiesc că le-ar fi purtat Folkestad, cumpărate din Barcelona şi Roma. Pe scurt, pare că ei doi…

— …erau amanţi, completă Harry concluzia.