vrea să fie violată!
Bellman îşi trecu şi celălalt picior peste gard. Acum stătea cu totul pe partea cealaltă. Scăpase din laţ. Îşi aranjă haina pe el.
— Un ultim sfat, Harry. Nu veni după mine. Dacă ştii ce e bine pentru
356
tine. Pentru tine şi pentru femeia ta.
Harry urmări spatele lui Bellman dispărând în beznă şi auzi doar ecoul surd al paşilor grei pe stadion. Lăsă ţigara să cadă şi o apăsă cu piciorul.
Tare. Încercând practic să o treacă prin beton.
357
39
Harry găsi Mercedesul părăginit al lui Øystein Eikeland în coada de taxiuri din nordul Gării Centrale din Oslo. Taxiurile erau parcate în cerc şi arătau ca un şir de vagoane de tren formând un inel de apărare împotriva autorităţilor fiscale, competitorilor şi oricui altcuiva venea să le ia ceea ce taximetriştii considerau că le aparţine prin lege.
Harry se urcă pe scaunul din faţă.
— O noapte plină?
— Nu mi-am luat o secundă piciorul de pe pedală, răspunse Øystein, punându-şi cu grijă buzele în jurul unei ţigări subţiri rulate de mână şi suflând fumul în oglinda retrovizoare, în care vedea coada din spatele lui devenind tot mai mare.
— Cât de des în cursul nopţii se întâmplă să ai un pasager plătitor în maşină? întrebă Harry, scoţându-şi pachetul cu ţigări.
— Atât de rar încât mă gândesc să pornesc aparatul de taxat de acum.
Hei, nu poţi citi semnul?
Øystein arătă spre mesajul cu Fumatul Interzis de pe torpedou.
— Am nevoie de un sfat, Øystein.
— Eu spun nu. Nu te însura. Femeie drăguţă, Rakel, dar căsătoria înseamnă mai degrabă necazuri decât distracţie. Ascultă de cineva care a făcut asta de câteva ori.
— Tu n-ai fost însurat niciodată Øystein.
— Păi, asta e şi ideea.
Amicul lui din copilărie îşi dezgoli dinţii galbeni şi scutură din cap, măturând tetiera cu părul lui strâns într-o coadă subţire.
Harry îşi aprinse o ţigară.
— Şi când îmi aduc aminte că te-am rugat să-mi fii cavaler de onoare…
— Cavalerul de onoare trebuie să aibă capul la el, Harry, iar o nuntă
fără să te faci praf e la fel de inutilă ca apa tonică fără gin.
— Bine, dar nu îţi cer îndrumare conjugală.
— Atunci varsă, Eikeland te ascultă.
Fumul îi înţepa gâtul lui Harry. Mucoasele nu mai erau obişnuite cu două pachete de ţigări pe zi. Iar Harry ştia prea bine că Øystein nu-i putea da niciun sfat nici în privinţa cazului. Niciun sfat bun, oricum. Logica cu
358
care venise de acasă şi principiile personale formau un stil de viaţă atât de disfuncţional încât îi putea tenta doar pe cei cu interese aparte. Stâlpii de susţinere ai universului eikelandian erau alcătuiţi din alcool, burlăcie, femei de cea mai joasă speţă, un nivel intelectual interesant, care din nefericire era în plin declin, o oarecare mândrie şi capacitatea de a râde în faţa vieţii şi a diavolului, pe care chiar şi Harry se vedea nevoit să o admire.
Harry inspiră adânc.
— Eu bănuiesc că în spatele tuturor acestor crime împotriva poliţiştilor se află un ofiţer de poliţie.
— Atunci bagă-l la bulău, zise Øystein, culegând un fir de tutun de pe vârful limbii, după care se opri brusc.
— Ai zis cumva crime împotriva poliţiştilor? Ca în crimele comise împotriva poliţiştilor?
— Da. Problema e că dacă îl arestez, o să mă tragă şi pe mine după el.
— Cum adică?
— Poate dovedi că eu l-am omorât pe rusul ăla din barul Come As You Are.
Øystein făcu ochii mari în oglinda retrovizoare.
— Ai lichidat un rus?
