Katrine împărţi mental încăperea în pătrate şi începu cu cel din stânga-sus, după care scană podeaua cu privirea, şi-o ridică pentru a începe următorul rând, conform procedurii învăţate de la Harry. Îşi aminti teoria lui: „Nu căuta ceva anume, doar caută. Dacă o să cauţi ceva anume, celelalte lucruri n-o să-ţi vorbească. Asigură-te că totul îţi vorbeşte”.
După ce termină de inspectat vizual încăperea, se aşeză din nou în faţa computerului, în vreme ce vocea lui Harry continua să-i răsune în minte:
„Iar după ce ai terminat şi crezi că n-ai descoperit nimic, gândeşte invers, ca în oglindă, şi lasă celelalte lucruri să îţi vorbească. Lucrurile care nu erau acolo, dar care ar fi trebuit să fie. Cuţitul de pâine. Cheile de la maşină. Haina de la un costum”.
Acest ultim amănunt o ajută pe Katrine să tragă o concluzie în legătură
cu ceea ce făcea Silje în acele clipe. Răscolise toate hainele din garderobă, cercetase coşul de rufe din baia micuţă şi cuierele de lângă uşă, însă nu dăduse peste treningul pe care Silje îl purtase ultima dată când o văzuse Katrine împreună cu Harry în apartamentul de la subsol în care locuise
386
Valentin. Silje îmbrăcată în negru din cap până în picioare. Katrine îşi aminti că atunci îi venise în minte imaginea unui puşcaş marin aflat la manevre de noapte.
Silje era afară şi alerga. Se antrena. Cum procedase ca să treacă de examenul PHS. Unde voia să intre ca să facă ce poate. Harry spusese că
motivul crimelor era dragostea, nu ura. De exemplu, dragostea fraternă.
Numele fusese cel care îi stârnise reacţia. Runar Gravseng. Iar după
cercetări suplimentare, multe ieşiseră la lumină. Printre altele, numele lui Bellman şi al lui Berntsen. În discuţiile cu şeful clinicii de dezintoxicare, Runar Gravseng susţinuse că fusese bătut măr de un individ mascat când lucra în secţia de poliţie Stovner. Bătaia încasată stătuse la baza certificatului medical, a demisiei sale din poliţie şi a intensificării consumului de droguri. Gravseng afirmase că bătăuşul fusese un individ pe nume Truls Berntsen, iar motivul actului de violenţă constase într-un dans un pic prea intim cu soţia lui Mikael Bellman la cina festivă de Crăciun de la secţia de poliţie. Şeful poliţiei refuzase să accepte acuzaţiile aiuritoare aduse de un consumator de droguri, iar şeful clinicii de dezintoxicare îi susţinuse poziţia. Ulterior, spusese că dorise doar să
transmită informaţiile mai departe.
Katrine auzi liftul oprindu-se în dreptul coridorului de la etaj, iar privirea îi căzu pe ceva care ieşea în evidenţă de sub birou, ceva ce ratase când inspectase camera cu privirea. Se aplecă. Un baston de culoare neagră.
În acea clipă se deschise uşa.
— Electricienii îşi fac treaba?
— Da, răspunse Leif Rødbekk. Arăţi ca şi cum ai intenţia să foloseşti chestia aia.
Katrine îşi plesni palma cu bastonul.
— Interesant obiect prin camerele de aici, nu?
— Da. Şi eu am spus la fel când schimbam robinetul de la baie, săptămâna trecută. Mi-a zis că e pentru instruire, pentru un examen. Şi pentru situaţia când apărea ucigaşul de poliţişti, spuse Leif Rødbekk şi închise uşa în urma lui.
— Dumneata ai găsit ceva?
— Chestia asta. A luat vreodată bastonul cu ea pe afară?
— Da, de câteva ori.
387
— Zău? La ce oră?
Katrine se împinse în spate pe scaun.
— Noaptea, bineînţeles. Îmbrăcată bine, cu tocuri, cu părul uscat cu foehnul şi cu bastonul în mână.
Individul chicoti.
— De ce nai…
— Zicea că e un mijloc de protecţie împotriva violatorilor.
— Şi ca să se protejeze, lua cu ea un baston în oraş?
Katrine cântări bastonul în palmă. Îi amintea de capătul unui cuier de pălării de la Ikea.
— Ar fi fost mai simplu să evite parcurile.
— Nu şi ea. Se ducea direct spre parcuri.
— Cum?
— Se ducea în Vaterlandsparken. Voia să exerseze lupta corp la corp.
— Dorea ca perverşii să se dea la ea şi după aia…
— După aia să îi bată măr, da.
Leif Rødbekk rânji din nou lupeşte, uitându-se la Katrine atât de direct, încât ea nu fu deloc sigură ce vrea el să spună când continuă:
— O fată pe cinste.
