— Da. Şi ce încerc eu să spun e că şi noi avem nevoie de tine.
Harry se întoarse. Se aplecă peste masă spre ea.
164
— Nu în aceeaşi măsură ca ei doi, Beate. Şi nimeni nu e de neînlocuit la lucru, nici măcar…
— Nu, asta e adevărat, o să reuşim să-i înlocuim pe cei omorâţi. Oricum unul se pensionase. Şi vom găsi destui oameni să preia munca după ce următorii ofiţeri vor fi şi ei măcelăriţi.
— Beate…
— Ai văzut astea?
Harry nu se uită la pozele pe care ea le scosese din geantă şi le întinsese pe masa de bucătărie.
— Zdrobiţi, Harry. Niciun os rămas întreg. Chiar şi eu am avut dificultăţi să-i identific.
Harry rămase în picioare. Ca o gazdă care sugera că petrecerea se sfârşise. Numai că Beate rămase pe loc. Luă o gură de cafea. Nu cedă.
Harry oftă. Ea luă încă o gură de cafea.
— Oleg o să facă Dreptul după ce se întoarce de la clinică, nu? Iar după
aia o să dea admitere la poliţie.
— De unde ai aflat asta?
— De la Rakel. Am vorbit cu ea înainte să vin aici.
Privirea lui Harry se întunecă.
— Ce-ai făcut?
— Am sunat-o în Elveţia şi i-am povestit despre ce e vorba. A fost un gest nepotrivit. Dar, aşa cum am spus, sunt în stare să fac orice e nevoie.
Buzele lui Harry se mişcară, rostind înjurături tăcute.
— Şi ea ce a răspuns?
— Că depinde de tine.
— Da, probabil că aşa a făcut.
— Aşa că acum te rog pe tine, Harry. Te rog de dragul lui Jack Halvorsen. De dragul lui Ellen Gjelten. Te rog de dragul tuturor ofiţerilor morţi. Dar, mai presus de toate, te rog de dragul celor care încă trăiesc. Şi de dragul celor care ar putea să devină ofiţeri de poliţie.
Văzu cum muşchii mandibulei i se mişcă furioşi.
— Nu te-am rugat să manipulezi martori de dragul meu, Beate.
— Tu nu ceri niciodată nimic, Harry.
— Ei bine, e târziu, aşa că te rog să…
— …plec acum.
Beate dădu din cap. Harry avea acea privire care îi determina pe
165
oameni să se supună. Se ridică şi se duse în hol, îşi puse haina şi o încheie.
Harry rămăsese în cadrul uşii, privind-o.
— Îmi pare rău, zise ea. N-ar trebui să mă amestec în viaţa ta. Noi avem o treabă de făcut. E doar o treabă.
Beate îşi auzi vocea tremurând şi se grăbi să adauge şi restul:
— Şi bineînţeles că ai dreptate. Trebuie să existe reguli şi limite. Adio.
— Beate…
— Să dormi bine, Harry.
— Beate Lønn!
Beate deschisese deja uşa, încercând să iasă înainte ca el să-i vadă
lacrimile. Însă Harry se postă chiar în spatele ei, împingând uşa cu o mână.
