— O, nu… gemu Beate
Harry ridică din umeri.
— Ţi-am spus că poate nu vrei să afli.
— Tu l-ai înjunghiat?
— Ar ajuta dacă ţi-aş spune că a fost autoapărare?
— Am descoperit un glonţ înfipt în cadrul de lemn al patului. Însă rana de la cuţit a fost adâncă şi mare, Harry. Patologul spunea că lama a fost răsucită de câteva ori în corp.
Harry se uită în ceaşcă.
— Ei bine, în mod clar nu am făcut o treabă suficient de bună.
— Zău, Harry… tu… tu…
Beate nu obişnuia să ridice vocea, aşa că acum suna ca un glaspapir.
— L-a transformat pe Oleg în drogat, Beate.
Vocea lui Harry era coborâtă, vorbea fără să-şi ridice privirea din ceaşcă.
161
Rămaseră tăcuţi, ascultând liniştea scumpă din Holmenkollen.
— Asaiev te-a împuşcat în cap? întrebă Beate într-un târziu.
Harry îşi plimbă degetul peste cicatricea nouă de la tâmplă.
— Ce te face să crezi că e o rană de glonţ?
— Ce ştiu eu despre răni de glonţ? Sunt doar ofiţer criminalist.
— În regulă. A fost un tip care lucra pentru Asaiev, răspunse Harry. Trei focuri de la mică distanţă. Două în piept. Al treilea în cap.
Beate se uită la Harry. Ştia că-i spune adevărul, dar nu tot adevărul.
— Şi cum ai supravieţuit?
— M-am plimbat de colo-colo cu o vestă antiglonţ pe mine timp de două zile. Aşa că venise vremea să-şi îndeplinească şi ea menirea. Însă
glonţul din cap m-a dat gata. Şi m-ar fi ucis dacă…
— Dacă…?
— Dacă tipul care m-a împuşcat n-ar fi dat fuga la Urgenţe, în Storgata.
A tras de un medic să vină cu el, şi ăsta m-a salvat.
— Cum? De ce n-am auzit nimic despre asta?
— Medicul m-a bandajat pe loc şi a vrut să mă trimită la spital, dar m-am trezit la timp şi m-am asigurat că sunt trimis acasă.
— De ce?
— Nu aveam chef de agitaţie. Bjørn ce mai face? Şi-a găsit o fată?
— Tipul ăsta… mai întâi a încercat să te împuşte, apoi ţi-a salvat viaţa?
Cine…
— N-a vrut să mă împuşte, a fost un accident.
— Accident? Trei focuri de armă nu înseamnă un accident, Harry.
— Dacă ţi se face frică şi ai un pistol Odessa în mână, se poate întâmpla.
— Odessa?
Beate cunoştea tipul acela de armă. Versiunea ieftină a pistolului rusesc Stechkin. În poze, arma Odessa arăta de parcă ar fi fost sudată într-o singură bucată de un şcolar cu talente mediocre la lucrul cu metalele.
Părea îmbinarea stângace şi artizanală dintre un pistol clasic şi o mitralieră. Însă arma era populară în rândul puşcaşilor ruşi şi al criminalilor profesionişti deoarece trăgea atât focuri singulare, cât şi automate. La cea mai mică apăsare pe trăgaciul unei astfel de arme se eliberau brusc două cartuşe sau chiar trei. În mintea lui Beate apăru gândul că pistolul Odessa folosea cartuşele rare Makarov de calibru 9×18
162
milimetri, acelaşi gen de cartuşe care puseseră capăt vieţii lui Gusto Hanssen.
