Vorbi aproape de urechea ei.
— Te-ai întrebat cum a reuşit ucigaşul să-i determine pe ofiţeri să
meargă de bunăvoie la locurile vechilor crime, la aceeaşi dată când acestea au fost comise?
Beate dădu drumul clanţei uşii.
— Ce vrei să spui?
— Vreau să spun că citesc şi eu ziarele. Am citit că Nilsen s-a dus la Tryvann cu un Golf care a fost lăsat în parcarea pentru maşini şi că s-au găsit urmele paşilor lui în zăpadă pe drumul către cabana teleschiului. Şi că tu ai văzut imagini CCTV de la o benzinărie din Drammen în care Anton Mittet se vedea stând singur în maşina lui înainte de crimă. Se ştia că
acolo au fost ucişi poliţişti în exact aceeaşi manieră. Şi cu toate astea, s-au dus.
— Evident că ne-am întrebat, dar n-am găsit un răspuns potrivit. Ştim că au fost apelaţi din cabine telefonice aflate nu departe de locul crimelor, aşa că bănuiala noastră e că poliţiştii ştiau cine e şi că au văzut în asta şansa de a prinde făptaşul pe cont propriu.
— Nu, replică Harry.
— Nu?
— Criminaliştii au găsit o armă goală şi o cutie cu cartuşe în torpedoul lui Anton Mittet. Dacă ar fi crezut că dă acolo peste criminal, măcar şi-ar fi încărcat arma.
— Poate că nu a avut timp, iar făptaşul a atacat înainte să poată
deschide torpedoul şi…
— A fost sunat la ora 22:31, dar a făcut plinul la 22:35. A avut destul
166
timp după ce a primit apelul.
— Poate că a rămas fără combustibil?
— Nu. Aftenposten a publicat online înregistrarea de la benzinărie, cu titlul: „ULTIMELE IMAGINI CU ANTON MITTET ÎNAINTE DE A FI EXECUTAT”. Vedem un bărbat care alimentează cu combustibil timp de 30
de secunde înainte de clinchetul pompei, care semnalează că rezervorul s-a umplut. Aşa că Mittet avea destulă benzină ca să ajungă la locul crimei şi înapoi acasă, ceea ce înseamnă că nu se grăbea.
— Corect. Deci şi-ar fi putut încărca arma, dar n-a făcut-o.
— Tryvann. Bertil Nilsen avea şi el o armă în torpedou. Armă pe care nu a luat-o cu el. Ca atare, avem doi ofiţeri cu experienţă în cazuri de crimă, care se duc la locurile faptelor chiar dacă ştiu că un coleg a fost ucis astfel, recent. S-ar fi putut înarma, dar n-au făcut-o, chiar dacă în aparenţă au avut suficient timp s-o facă. Poliţişti veterani care au încetat să mai facă
pe eroii. Ce-ţi spun toate astea?
— Bine, Harry, ce ar trebui să ne spună? zise Beate, răsucindu-se pe călcâie, sprijinindu-se de uşă şi închizând-o.
— Ar trebui să vă spună că ei nu credeau că aveau să prindă un criminal.
— Ei bine, deci n-au crezut asta. Poate că au crezut că au o întâlnire cu o femeie frumoasă pasionată de sex în locurile unde s-au petrecut crime.
Beate rosti asta ca pe o glumă, dar Harry răspunse impasibil:
— Insuficient.
Beate se gândi mai bine.
— Dar dacă ucigaşul a pretins că e un ziarist interesat să discute despre cazurile nerezolvate? Şi i-a spus lui Mittet că vrea să vorbească noaptea, ca să prindă atmosfera potrivită în fotografii?
— E nevoie de ceva efort ca să ajungi la locul crimei. Cel puţin, în cazul Tryvann. Am citit că Bertil Nilsen a condus tocmai din Nedre Eiker, un drum de 30 de minute cu maşina. Iar ofiţerii serioşi nu-şi pierd timpul ca să ofere ziariştilor doar un alt titlu şocant legat de o crimă.
— Când spui că nu-şi pierd timpul, te referi la…
— Da. Bănuiala mea e că au crezut că e vorba de o operaţiune de lucru.
— Şi au fost sunaţi de un coleg?
— Mmm.
— Criminalul i-a sunat, pretinzând că e un poliţist aflat la locul crimei
167
deoarece… deoarece era un scenariu potenţial ca ucigaşul de poliţişti să
atace data viitoare şi… şi…
Beate îşi frecă nasturele pe post de cercel din ureche.
— …şi a spus că avea nevoie de ajutorul lor ca să reconstituie crima iniţială!
