Harry îi văzu genunchii bronzaţi şi coapsele pe sub marginea rochiei, care se ridicase. Probabil că fata fusese recent în vacanţă.
— Iar pentru acest gen de crimă, rata de rezolvare din Norvegia e mai mică decât cea din ţările cu care ar trebui să ne comparăm. De fapt, este înspăimântător de mică.
Îşi înclinase capul pe un umăr, aşa că părul blond şi umed îi cădea peste faţă.
— Da? făcu Harry.
— Da. De fapt, sunt doar patru detectivi în Norvegia cu o rată de rezolvare de 100%. Iar tu eşti unul dintre ei…
— Nu sunt sigur că e corect, replică Harry.
185
— Ba da.
Fata îi zâmbi, mijind ochii de parcă s-ar fi ferit de razele soarelui. Îşi legăna picioarele ca şi cum ar fi stat pe marginea unei ambarcaţiuni. Îl privea drept în ochi ca şi cum avea impresia că aşa i-ar fi putut scoate lui ochii din orbite.
— Ce cauţi aici aşa de târziu? întrebă Harry.
— Am făcut nişte exerciţii în sala de fitness.
Fata arătă spre rucsacul de pe podea şi îşi flexă braţul drept, ca să i se vadă bicepsul pronunţat. Harry îşi aminti că instructorul de lupte spusese că ea era în stare să trântească la pământ mai mulţi băieţi.
— Te antrenezi singură aşa de târziu?
— Trebuie să învăţ cât pot de mult. Dar poate că îmi arăţi tu cum să
dobor un suspect?
Harry îşi privi ceasul.
— Spune-mi, n-ar trebui să fii…
— În pat? Nu pot să dorm, Harry. Mă gândesc mereu la…
Harry o privi. Fata îşi duse un deget la buzele roşii. Harry simţea cum se enervează.
— E bine că îţi foloseşti creierul, Silje. Continuă să o faci. Iar eu o să
continui cu…
Arătă spre teancul de hârtii.
— Nu m-ai întrebat ce cred eu, Harry.
— Trei lucruri, Silje. Sunt profesorul, nu confesorul tău. Nu ai ce căuta în această aripă de clădire fără o întâlnire fixată. Iar pentru tine sunt Hole, nu Harry. Bine?
Ştia că vocea îi sunase mai dur decât trebuia, iar când îşi ridică iar privirea descoperi că ochii ei se făcuseră mari şi rotunzi, nu-i venea să
creadă ce auzise. Silje îşi luă degetul de la buze. Iar când vorbi din nou, o făcu cu o voce care semăna mai degrabă a şoaptă.
— Mă gândeam la tine, Harry.
După care ea râse tare, aproape ca un ţipăt.
— Propun să ne oprim chiar acum, Silje.
— Dar te iubesc, Harry.
Din nou râsete.
Oare era drogată? Beată? Poate că venise direct de la o petrecere?
— Silje, nu…
186
— Harry, ştiu că ai obligaţii. Şi mai ştiu că există reguli pentru profesori şi studenţi. Dar ştiu şi ce putem face. Putem pleca în Chicago. Unde ai urmat tu cursul pentru criminali în serie. Pot să mă înscriu şi eu la el şi tu poţi…
— Stop!
Harry îşi auzi propria voce răsunând cu ecou pe coridorul de afară. Silje se încovoie ca şi cum ar fi lovit-o.
— Acum o să te însoţesc până la uşă, Silje.
Ea clipi uimită.
— Care-i problema, Harry? Sunt a doua cea mai arătoasă tipă din an. Aş
