 222 

— Mm, a fost indisponibil.

— Pe motiv de băutură?

— Cum o folosim pe Katrine?

— Are o poziţie în pădurea Berg, cu o bună vedere asupra casei.

— Vreau contacte regulate pe mobil cu ea, tot timpul cât e acolo.

— O să-i transmit.

Beate se uită la ceas. 9:16. Trecură cu maşina pe strada Thomas Heftyes şi apoi o luară pe aleea Bygdøy. Nu pentru că era cea mai scurtă

rută către sediul central al poliţiei, ci pentru că pe acolo era cel mai frumos peisaj. Şi pentru că aşa îşi mai omora cumva timpul. Beate se uită

din nou la ceas. 9:22. Ziua Z era peste două zile. Duminică.

Inima ei continua să bată cu putere.

Deja bătea foarte tare.

Johan Krohn îl ţinu pe Harry în sala de aşteptare obişnuitele patru minute peste ora fixată pentru întrevedere. Transmise câteva mesaje evident superflue recepţionerei înainte de a-şi îndrepta atenţia asupra celor doi oameni.

— Hole, zise el, studiind rapid chipul poliţistului pentru a evalua dispoziţia şi atitudinea acestuia înainte de a-i întinde mâna. Ţi-ai adus propriul avocat, nu?

— El e Arnold Folkestad, replică Harry. E un coleg pe care l-am rugat să

mă însoţească, să am un martor la ceea ce se spune şi se agreează.

— Înţelept, foarte înţelept, rosti Johan Krohn, fără ca tonul sau expresia feţei să sugereze că vorbise serios. Haideţi înăuntru.

O luă înainte, aruncând o privire la ceasul de mână, surprinzător de mic şi de feminin, iar Harry pricepu imediat aluzia: „Sunt un avocat ocupat, cu un timp limitat pentru o astfel de chestiune relativ minoră”. Biroul în care intrară avea dimensiuni directoriale şi mirosea a piele, miros pe care Harry îl presupuse ca venind dinspre volumele legate în piele şi aşezate cronologic din Norsk Rettstidende, care umpleau rafturile. Şi mai era un miros acolo. De parfum pe care Harry îl recunoscu imediat. Silje Gravseng era pe un scaun, pe jumătate întoarsă către ei, pe jumătate întoarsă către biroul masiv al lui Johan Krohn.

— Specii pe cale de dispariţie? întrebă Harry, plimbându-şi o mână

peste birou înainte de a se aşeza pe scaun.

 223 

— Lemn de tec standard, replică Krohn, ocupând locul de onoare din spatele mobilei de lemn.

— Standardul de ieri, specia pe cale de dispariţie de azi, spuse Harry, dând scurt din cap spre Silje Gravseng.

Ea răspunse coborându-şi încet pleoapele şi redeschizându-le, ca şi cum n-ar fi avut voie să dea din cap. Părul ei era legat în coadă de cal atât de strâns, încât ochii i se îngustaseră mai mult. Era îmbrăcată cu un costum care putea lejer lăsa pe oricine să înţeleagă că ea avea muncă de birou. Părea calmă.

— Trecem la afaceri? propuse Johan Krohn, care adoptase postura obişnuită, cu degetele împreunate. Frøken Gravseng a depus mărturie că

a fost violată în biroul tău de la Politihøyskole pe la miezul nopţii, în noaptea în chestiune. Probele de până acum: urme de zgârieturi, vânătăi şi o rochie ruptă. Toate probele au fost fotografiate şi pot fi folosite ca dovezi în instanţă.

Krohn îi aruncă lui Silje o privire ca să se asigure că ea suportă bine, apoi continuă:

— Este adevărat că la examinarea medicală de la centrul de criză în caz de viol nu s-au găsit zgârieturi sau vânătăi, dar rareori se întâmplă asta.

Chiar şi în cazul atacurilor brutale vorbim de doar 15% până la 30% din cazuri. Nu a fost găsită vreo urmă de spermă, deoarece ai avut suficientă

prezenţă de spirit să ejaculezi afară, mai exact pe stomacul dom’şoarei Gravseng, înainte de a-i spune să se îmbrace, apoi de a o trage până la uşă

şi a o da afară. Păcat că n-a manifestat aceeaşi prezenţă de spirit ca tine ca să reţină nişte spermă ca dovadă. În schimb, a plâns ore întregi la duş şi a făcut tot ce a putut ca să scape de urmele tragediei. Probabil că nu e aşa de surprinzător, e o reacţie normală, de înţeles la o tânără.

Vocea lui Krohn dobândise un uşor tremur de indignare, pe care Harry nu-l presupunea autentic, ci mai degrabă menit să demonstreze cât de eficientă putea fi acea mărturie în instanţă.

— Personalului de la centrul de criză în caz de viol i se cere să descrie starea psihologică a victimei în câteva fraze. Vorbim aici despre profesionişti cu o îndelungată experienţă în comportamentul victimelor violurilor şi, ca atare, acestea sunt fraze cărora instanţa le va acorda mare importanţă. Şi, credeţi-mă, în acest caz observaţiile de natură psihologică

sprijină declaraţia clientei.

 224 

Pe chipul avocatului apăru fugar un zâmbet ca de scuze.

— Înainte de a trece mai amănunţit la probe, haideţi să stabilim dacă

te-ai mai gândit la propunerea mea, Hole. Dacă ai ajuns la concluzia că

acceptarea ofertei mele este calea corectă, şi eu sper de dragul tuturor că

ai făcut-o, am aici contractul scris şi redactat. Care, nu mai e nevoie să

spun, va rămâne confidenţial.

Krohn îi dădu lui Harry un document într-o mapă neagră, privind în acelaşi timp cu subînţeles la Arnold Folkestad, care încuviinţă încet.

Harry deschise mapa şi scană cu privirea foaia A4.

— Mhm. Eu demisionez din PHS şi renunţ la orice muncă în cadrul sau care are legătură cu poliţia. Şi nu discut în nicio circumstanţă cu sau despre Silje Gravseng. Văd că nu-i mai trebuie decât semnătura.

— Nu e chiar aşa de complicat, dacă ţi-ai făcut deja calculele şi ai ajuns la soluţia corectă…

Harry încuviinţă. Se uită la Silje Gravseng, cum stătea acolo, rigidă ca un stâlp, uitându-se lung la el cu o faţă palidă şi lipsită de expresie.

Arnold Folkestad tuşi discret, iar Krohn îşi îndreptă atenţia spre el cu o privire amabilă, în vreme ce îşi potrivea ceasul de mână pe încheietură

într-o manieră aparent întâmplătoare, dar bine studiată. Arnold scoase un dosar galben.

— Ce-i asta? întrebă Krohn, luând dosarul cu o sprânceană ridicată.