putea avea pe cine am chef. Inclusiv dintre profesori. Dar m-am păstrat pentru tine.
— Haide.
— Vrei să ştii ce am pe sub rochie, Harry?
Îşi puse un picior gol pe birou şi îşi desfăcu coapsele. Harry fu atât de rapid, încât ea nu avu nicio şansă să reacţioneze când el îi îndepărtă
piciorul de pe birou.
— Nimeni nu-şi pune picioarele pe biroul meu cu excepţia mea, mersi.
Silje se ghemui. Îşi ascunse faţa în palme. Îşi petrecu apoi palmele peste cap, ca şi cum ar fi vrut să îşi găsească un ascunziş pe sub braţele ei lungi şi musculoase. Plânse. Oftă încetişor. Harry o lăsă până ce oftaturile încetară. Dădu să-şi lase mâna pe umărul ei, dar se răzgândi.
— Uite ce e, Silje. Poate că ai luat ceva. Nu ştiu. E-n regulă. Ni se întâmplă tuturor. Uite ce îţi propun: pleacă acum, pretindem că nu s-a întâmplat nimic şi niciunul nu mai suflă vreodată o vorbă despre asta.
— Te temi că va afla cineva despre noi, Harry?
— Nu există noi, Silje. Şi ascultă-mă bine. Îţi ofer o şansă.
— Te gândeşti că va afla cineva că regulezi o studentă?
— Nu regulez pe nimeni. Mă gândesc la binele tău.
Silje îşi coborî braţul şi îşi înălţă capul. Harry fu şocat. Machiajul i se scursese pe faţă ca o dâră de sânge negru, ochii ei căpătaseră un luciu sălbatic, iar rânjetul de prădător înfometat care i se ivise brusc pe chip îl făcu să se gândească la unul dintre animalele de pradă pe care le văzuse la televizor, în documentarele despre viaţa în sălbăticie.
— Minţi, Harry. O regulezi pe nemernica aia. Rakel. Şi nu te gândeşti la mine. Nu aşa cum spui, nemernic ipocrit ce eşti. Dar te gândeşti la mine,
187
asta e cert. Ca la o bucată de carne pe care o poţi regula cum vrei. Pe care ai de gând să o regulezi.
Silje se dăduse jos de pe birou şi făcuse un pas spre el. Harry rămase pe loc, adâncit în scaunul lui, cu picioarele întinse înainte, ca întotdeauna. Se uita la ea cu senzaţia că juca într-o scenă care urma să se deruleze, nu, care se derulase deja, pentru numele lui Dumnezeu. Ea se întinse în faţă
cu graţie, îşi puse o mână pe genunchiul lui şi o plimbă în sus, peste cureaua de la pantaloni, în vreme ce se aplecă şi mâna îi dispăru pe sub tricoul lui. Vocea ei toarse:
— Mmm, ce pectorali fermi, profesore.
Harry o prinse de mână şi îi răsuci încheietura în timp ce sări în picioare. Ea ţipă când el îi forţă braţul pe la spate şi îi împinse capul în jos spre podea. După care o răsuci spre uşă, îi apucă rucsacul şi o trase afară
din cameră, pe coridor.
— Harry! gemu ea.
— Figura asta se numeşte jumătate de Nelson sau, cum îi spun mulţi ofiţeri, strânsoarea de poliţist, zise Harry, fără să se oprească, împingând-o mai departe pe scară. Ţi-ar prinde bine să o înveţi pentru examen. Asta dacă ajungi să dai examen. Deoarece sper că îţi dai seama că m-ai pus într-o postură neplăcută, va trebui să raportez cele petrecute.
— Harry!
— Nu neapărat deoarece am sentimentul că am fost hărţuit, ci pentru că pun la îndoială faptul că eşti suficient de stabilă psihic pentru a activa în forţele de poliţie, Silje. O să las autorităţile competente să evalueze asta.
Deci va trebui să le convingi că toată povestea asta a fost un soi de accident. Ţi se pare corect?
Harry deschise uşa cu mâna liberă. Când o împinse afară, ea se răsuci şi îl fixă cu privirea. Era încărcată cu asemenea furie şi ferocitate, încât Harry simţi că i se confirmă ce credea de ceva timp despre Silje Gravseng. Nu putea deveni poliţistă.
Harry o urmări cum trece prin poarta de acces şi traversează piaţa către Chateau Neuf, unde un student fuma, luând o pauză de la zgomotele înfundate ale muzicii dinăuntrul clădirii. Studentul stătea sprijinit de un felinar şi purta o geacă militară, model Cuba 1960. Se uită la Silje cu indiferenţă studiată până ce ea trecu de el, după care se răsuci şi se uită
lung după ea.
188
Harry rămase pe coridor. Înjură cu voce tare. Îşi simţi pulsul revenind la normal. Îşi scoase telefonul şi sună la unul dintre contactele aflate pe o listă atât de scurtă, încât unele nume erau trecute cu o singură literă.
— Aici e Arnold.
— Aici Harry. Silje Gravseng tocmai a fost la mine în birou. De data asta a mers prea departe.
— Da? Spune tot.
Harry îi făcu un rezumat al celor petrecute.
— Chestia asta nu e deloc bună, Harry. Poate e chiar mai rea decât îţi închipui.
— Poate că luase ceva. Arăta ca şi cum venea de la o petrecere. Sau poate că are probleme cu controlul impulsurilor. Dar am nevoie de un sfat legat de ceea ce trebuie să fac. Ştiu că ar trebui să raportez totul, dar…
— Nu pricepi. Mai eşti lângă uşa de la intrare?
— Da. Şi ce-i cu asta? rosti Harry, surprins.
