Harry şi Arnold Folkestad merseră pe jos pe Karl Johans.

— Mersi, zise Harry. Însă continui să mă întreb cum de te-ai prins aşa de repede.

— Am ceva experienţă cu TOC, răspunse Arnold zâmbind.

— Pardon?

— Tulburare obsesiv-compulsivă. Când o fiinţă cu o astfel de predispoziţie ia o decizie, nimic nu o opreşte. Acţiunea în sine e mai importantă decât consecinţele acesteia.

— Ştiu ce e TOC. Am un amic psiholog care m-a acuzat că pe jumătate sufăr şi eu de asta. Ce am vrut să spun eu e cum ţi-ai dat aşa de repede seama că aveam nevoie de un martor şi că trebuie să mergem la Krimteknisk?

Arnold Folkestad chicoti.

— Nu ştiu dacă îţi pot dezvălui aşa ceva, Harry.

— De ce?

— Ce îţi pot spune e că am fost implicat într-un caz în care doi poliţişti au fost pe punctul de a fi raportaţi de o persoană pe care o bătuseră măr.

Însă procedând oarecum similar, au fost doi contra unu. Unul dintre ei a ars dovezile împotriva lor. Iar ce a rămas nu a fost suficient, aşa că

avocatul tipului l-a sfătuit să renunţe la acuzaţii, deoarece nu ajungeau nicăieri cu ele. Mi-am zis că acelaşi lucru se va întâmpla şi acum.

— Acum faci totul să sune ca şi cum chiar aş fi violat-o, Arnold.

Arnold râse.

— Scuze. Mă aşteptam oarecum ca aşa ceva să se întâmple. Fata e o bombă cu ceas. Testele noastre psihologice ar fi trebuit să o descalifice.

Traversară Egertorget pe jos. Prin mintea lui Harry trecură rapid imagini. Zâmbetul unei iubite care râdea într-o zi de mai, când era tânăr.

Corpul unui membru al Armatei Salvării în faţa ibricului de Crăciun6. Un oraş plin de amintiri.

— Deci cine erau cei doi poliţişti?

— Unul era destul de sus în rang.

— De-asta nu îmi spui? Şi tu ai făcut parte din povestea asta? Ai 6 Christmas Kettle, uneori Red Kettle – denumire dată campaniilor stradale de strângere de fonduri ale Armatei Salvării cu ocazia sărbătorilor, în timpul cărora banii se adună întrun vas metalic roşu atârnat de un stâlp.

 228 

conştiinţa încărcată?

Arnold Folkestad ridică din umeri.

— Oricine nu se ridică pentru a apăra justiţia ar trebui să aibă

conştiinţa încărcată.

— Mhm. Un poliţist cu un trecut violent şi o înclinaţie de a arde dovezi.

Nu sunt mulţi. Nu cumva vorbim despre un ofiţer pe nume Truls Berntsen?

Arnold Folkestad nu răspunse, dar tresărirea corpului său scund şi rotund fu suficientă pentru Harry.

— Umbra lui Mikael Bellman. La asta te-ai referit când ai spus că are rang înalt, nu?

Harry scuipă pe asfalt.

— Nu vrei să vorbim despre altceva, Harry?

— Ba da. Luăm prânzul la Schrøder’s?

— Schrøder’s? Chiar au acolo ceva ce se poate numi… ăă, prânz?

— Au hamburgeri. Şi mult loc.

— Arată familiar, Rita, îi zise Harry chelneriţei care tocmai pusese în faţa lor doi burgeri arşi acoperiţi cu ceapă prăjită.

— Aici nu se schimbă nimic, să ştii.

Chelneriţa zâmbi şi plecă.

— Truls Berntsen, da, zise Harry, privind peste umăr. El şi Arnold erau aproape singuri în încăperea mare şi pătrată care, în ciuda anilor de măsuri antifumat, încă mai mirosea a fum. Cred că a operat mulţi ani ca arzător în poliţie.

— Da? Şi ce-i cu Bellman?

Folkestad studie bucăţile de carne de animal din faţa lor cu scepticism.

— În acea vreme, era responsabil de narcotice. Ştiu că a avut un soi de înţelegere cu un anumit Rudolf Asaiev, care vindea o substanţă

asemănătoare heroinei şi care se chema violină, răspunse Harry. Bellman i-a asigurat lui Asaiev monopolul în Oslo, în schimbul asigurării scăderii drastice a traficului de droguri, a numărului de drogaţi de pe străzi şi, bineînţeles, a supradozelor. Iar asta l-a făcut pe Bellman să arate bine în ochii opiniei publice.

— Atât de bine, încât a pus laba pe slujba de şef al poliţiei?

Harry mestecă ezitând prima îmbucătură de burger şi ridică din umeri,

 229 

ca pentru a sugera un „poate”.

— Şi de ce n-ai transmis mai departe ce ştii? Ca o lovitură pentru sistemul de justiţie?

Arnold Folkestad tăie cu prudenţă din ceea ce spera că era o bucată de carne. Renunţă şi se uită la Harry, care îl privea în vreme ce tot mesteca.