Faţa ei e înroşită de plâns.

Îşi fereşte privirea. Îşi răsfiră degetele prin cârlionţii proaspăt apăruţi în părul ei. Sunt tot mai deşi, pe zi ce trece. Mă întreb dacă nu cumva zulufii apar din cauza magiei sale proaspăt trezite la viaţă.

— Iartă-mă! îi zic.

Îmi plec fruntea. Sunt copleşită de ruşine din pricina cuvintelor oribile pe care i le-am aruncat.

— N-am vorbit serios, Amari. Pur şi simplu eram supărată.

Amari dă din cap. Buzele îi tremură. Îi arăt coastele mele abia vindecate şi îi propun:

— Poţi să mă loveşti, dacă vrei.

— Aşa vom fi chit?

— Nu, dar o să fie un început.

Deşi Amari încă nu mă priveşte, un zâmbet îi încolţeşte în colţul gurii. Mă întind şi o apuc de mână. Gestul meu îi aduce lacrimi în ochi. Mi se pare că vorbele mele de scuze mai uşurează puţin greutatea care-i apasă umerii, dar asta nu schimbă faptul că suntem în război. Nenumăraţi soldaţi şi titáni ne sunt duşmani. E posibil ca Amari să fie nevoită să-şi ucidă puternica mamă.

— Încă vrei s-o elimini pe Nehanda? o întreb.

Umerii ei se încovoaie.

— Nu văd altă soluţie. Dar asta-i lupta mea. N-o să-ţi mai cer să te implici.

— Eu şi Amari am vorbit despre asta, mă informează Tzain. Dacă

îţi doreşti cu adevărat să pleci din Orïsha, te vom ajuta. Eu nu prea sunt de acord, dar ai suferit destul. Înţeleg de ce vrei să fii liberă.

Liberă.

Cuvântul ăsta pare deja o amintire îndepărtată. Chiar şi din mormânt, Inan mi-a legat inima cu lanţuri de fier. Acum, că e în viaţă, acele lanţuri mă ard precum majacitele.

Cât timp micuţul prinţ este încă în viaţă şi biruitor, n-o să-mi găsesc libertatea dincolo de graniţele Orïshei.

Dacă vreau să fiu liberă, nu pot fugi.

Trebuie să-l omor.

— N-o să mai fug, le spun. Dacă vor război, atunci le vom da război.

Amari mă strânge de picior, cu un gest de încurajare. Ea şi Tzain se privesc.

— Nu înţeleg, spune ea. Cum de te-ai răzgândit?

Muşchii mi se încordează. Inspir adânc. Nu vreau s-o rănesc din nou, însă trebuie să ştie adevărul. Trebuie să afle că va fi nevoită să

lupte împotriva celuilalt membru al familiei sale.

Oftez.

— Cred că fratele tău încă trăieşte. Şi eu o să fiu cea care-l omoară.

CAPITOLUL ŞAISPREZECE

AMARI

Cred că fratele tău încă trăieşte.

Zilele trec, şi totuşi cuvintele lui Zélie rămân captive în mintea mea. Mă bântuie în timp ce înaintăm prin Munţii Olasimbo, la adăpostul nopţii. Valuri de ceaţă se întind la picioarele noastre.

Urcăm pe un drum forestier. De aici se vede fortăreaţa Gusau, la câţiva metri sub noi. Trebuie să găsesc o cale să-i eliberez pe majii ţinuţi prizonieri înăuntru, ca să strâng o armată şi s-o înfrunt pe Mama. Dar gândul îmi stă doar la Inan.

Nu ştiu ce să fac dacă el încă trăieşte. Ştiu că n-o pot lăsa pe Mama să ocupe tronul Orïshei, dar, dacă Inan stă pe tron, trebuie să-i eliberez pe majii prizonieri în fortăreaţa Gusau? Dacă acum Inan e rege, va mai purta el acest război?

Când am văzut cum tata îl străpunge cu sabia pe fratele meu, am simţit rana aceea drept în inimă. Dacă Inan e cu adevărat în viaţă, nu vreau să mă mai lupt cu el.

Vreau să alerg direct în braţele lui.

— Iar te gândeşti la el.

Tzain se apropie de mine, zâmbind cu blândeţe. Îmi petrece după

ureche o şuviţă de păr, apoi mă mângâie pe spate.

— Cum aş putea să nu mă gândesc la el?

Îmi cobor vocea, uitându-mă la Zélie, care merge în faţa noastră.

— Dacă e adevărat ce spune… dacă Inan chiar e în viaţă…

E de-ajuns să-i rostesc numele şi-mi amintesc fiecare noapte pe care am petrecut-o singură, după ce ritualul a ieşit anapoda.

Hohotele mele de plâns reverberau între pereţii reci ai navei de război. Atunci am plâns atât de mult, încât aşternuturile mele erau mereu ude.

În ciuda suferinţelor pe care mi le-a provocat Inan, nu ştiam cum să trăiesc în lumea aceasta fără fratele meu. În numele Cerurilor! Ce să fac dacă într-adevăr s-a întors?

Zélie ridică o mână, forţându-ne să ne oprim.

— Staţi puţin!

Crengile copacilor din faţă se mişcă. Zélie întinde mâna spre bastonul ei.

Dintr-odată, inima îmi bate cu putere. Aud paşi care se apropie.

Nişte umbre se conturează din ce în ce mai ameninţător. Dar când cele trei siluete ies la iveală, îmi vine inima la loc.

Sunt umbrele unor copii.