Broboane de transpiraţie mi se adună pe tâmple, la gândul că voi sta faţă în faţă cu majii care au aluat Lagosul cu asalt.
— Mai-marii conduc sanctuarul? îl întreb.
Mâzeli aprobă cu un gest al capului.
— Da. Şi Iyika.
— În cazul ăsta, nu am de ales. Du-mă la ei!
CAPITOLUL DOUĂZECI ŞI UNU
INAN
Tobele răsună pe holuri, ca un tunet asurzitor. Vibraţiile lor îmi străbat craniul. Mama, Ojore şi cu mine aşteptăm în faţa uşilor care dau spre sala tronului. În timp ce mă pregătesc pentru prima mea apariţie în public în calitate de rege, marii monarhi din trecut mă
privesc din portretele de pe pereţi.
Încerc să nu mă gândesc că, dacă nu ar fi fost acest război, portretul Tatei ar atârna şi el aici.
Mama îmi netezeşte haina pe umeri şi îmi îndreaptă coroana.
— O să fii măreţ, mă asigură ea.
— Nu ştiu ce să zic… mă tachinează Ojore. Poate mediocru, în cel mai bun caz.
Ne zâmbim unul altuia. Dar Mama ne săgetează din priviri.
— Nu-i un moment potrivit să glumiţi! Va fi destul de greu să-i arăţi poporului de ce eşti în stare, Inan, dar mai presus de-atât, va trebui să le arăţi consilierilor ce poţi.
Dau din cap. Îmi amintesc ce mi-a zis mai devreme: fără sprijinul Consiliului Regal, nu voi obţine controlul asupra armatei de care am nevoie ca să-i înving pe Iyika şi să câştig acest război.
Mama se îndreaptă spre soldaţii titáni care stau de gardă la intrarea în sala tronului, iar ei o salută şi o poftesc înăuntru. În momentul în care uşile din lemn de stejar se închid la loc, nu-mi mai simt picioarele. Mereu am crezut că Amari va fi cea care mă va pregăti pentru momentul acesta, în iatacurile mele. Am crezut că
Tata îmi va înmâna coroana, la sfârşitul domniei lui. Îmi doream s-o facă.
Mi-am dorit să fie mândru de mine.
— Ceva îmi spune că asta ţi-ar prinde bine, zice vărul meu.
Ojore scotoceşte în buzunarul pantalonilor. Nu ştiu ce se pregăteşte să-mi dea. Fac ochii cât cepele văzând că scoate un mic obiect din bronz. Când văd moneda, îmi amintesc de colonia divinerilor, înainte de reîntoarcerea magiei, atunci când Zélie m-a
învăţat o singură incantaţie.
— Asta ce-i? am întrebat-o când mi-a dat moneda.
— Ceva cu care să te poţi juca fără să te otrăveşti. Dă-i drumul şicalmează-te.
— Am găsit-o la tine, după ritual, îmi explică Ojore. Am vrut s-o arunc, dar apoi mi-am zis că nu te-am văzut niciodată atingând o monedă. M-am gândit că, dacă ai luat-o cu tine în luptă, trebuie să fie importantă. Mereu făceai ceva aiurea cu mâinile.
Îmi pune în palmă bucata de metal. Degetele mele cuprind metalul oxidat. Îmi trec degetul mare peste gheparnara gravată în centru.
Sunt surprins să constat cât de repede mă emoţionez.
— Nici nu ştii cât de mult înseamnă moneda pentru mine, îi zic. Îţi mulţumesc!
Ojore mă plesneşte peste spate.
— E doar o monedă. Nu-i cazul să plângi. Acum să mergem!
Poporul este gata să-l întâlnească pe noul rege.
După ce le fac un semn din cap, soldaţii deschid uşile impunătoare. Razele de soare se revarsă prin crăpătura care se lărgeşte tot mai mult. Murmurul de dinăuntru se domoleşte când apar în prag.
Rânduri de oameni umplu încăperea întinsă. Sala tronului e atât de ticsită, că pardoseala nici nu se zăreşte. Se pare că jumătate dintre locuitorii Lagosului stau în faţa mea. Alte zeci de oameni aşteaptă în afara uşilor palatului.
Ceruri…
Intensitatea privirilor lor îmi apasă pieptul, ca un elefantar. Nu-mi vine să cred că toţi au venit pentru mine. Nu-mi vine să cred că
bunăstarea lor stă în mâinile mele.
— Intră Regele Inan Olúborí! răcneşte un locotenent. Al douăzeci şi treilea conducător al Orïshei!
Întreaga încăpere schiţează o plecăciune, ca un val ce se mişcă prin mulţime. Mi-e greu să respir. Dar nu apuc să mă las copleşit de momentul acesta, fiindcă vederea foştilor consilieri ai Tatălui meu mă
aduce cu picioarele pe pământ. Stau în picioare, alcătuind o linie compactă în faţa tronului. Încetinesc pasul şi mă uit cu atenţie la ei.
— Maiestatea Voastră!
