— Raifa, mă bucur că ai venit.

Ridic o mână spre tânăra Arzătoare care stă în faţă. Face un pas înainte. O imit.

Mama încearcă să mă împiedice să trec peste porţile doborâte, dar o împing deoparte. Dacă vreau ca planul să funcţioneze, rebelii trebuie să vadă că am încredere în ei. Trebuie să creadă că nu mi-e frică.

Le fac celorlalţi semn să înainteze.

— E în regulă! Sunteţi protejaţi de ordinele mele.

Raifa nu scoate niciun cuvânt. În ciuda distanţei dintre noi, îi aud respiraţia îngreunată. Dar când se apropie, întinde mâna. Întâmpin decizia ei cu un zâmbet. Întind şi eu o mână.

Apoi văd că în vârfurile degetelor ei apar scântei.

— Protejaţi-l pe rege!

Vocea Mamei e stridentă. Într-o clipă, se dezlănţuie haosul.

Soldaţii mă trag înapoi şi titánii Mamei năvălesc ca o furtună, detonând toate bombele cu majacite pe care le au.

Sferele lor se sfărâmă de pământ. Peste tot se aude sunet de sticlă

spartă. Cineva îmi pune pe faţă, cu forţa, o mască aurie. Capul mi se învârte. Gazul otrăvitor învăluie câmpul de bătălie. E imposibil să

vezi ce se întâmplă.

— Mamă!

Cicatricea mă ustură. Aştept ca pâcla negricioasă să se risipească.

Când fumul se mai subţiază, mă smulg din strânsoare. Mă rog ca trupurile prăbuşite la pământ să nu fie ale soldaţilor mei.

— Toată lumea e teafără?

Vocea mi se frânge. Mă apropii de majii care zac pe pământul pârjolit. Rebelii sunt atât de carbonizaţi, că nu mai pot fi recunoscuţi.

Pielea lor sfârâie din cauza majacitelui care încă le acoperă corpurile.

Deşi câţiva soldaţi de-ai mei au zgârieturi şi vânătăi proaspete, toţi oamenii mei sunt nevătămaţi. Mama îşi şterge o dâră de sânge de pe buze şi scuipă.

— Viermi împuţiţi!

— Îmi pare rău, îi zic.

Mă împleticesc în spate. Mă chinui să-mi păstrez echilibrul, să

rămân în picioare. Corpul mi se zguduie când înţeleg cu adevărat cele petrecute. Am crezut că am făcut primul pas spre pace. Am riscat totul ca să fiu un altfel de rege. Dar rebelii Iyika au atacat chiar înainte de-a ajunge în oraş.

Ojore are dreptate. Majii nu vor pace.

Vor victorie cu orice preţ.

Privirea încruntată a Mamei se mai înmoaie când îmi citeşte disperarea pe chip. Oftează şi mă ia de mână.

— Ai cârmuit cu inima, dar trebuie să înţelegi că nu toată lumea din Orïsha merită asta.

Mă silesc să dau din cap. Strâng în pumn moneda de aramă, ca să-mi liniştesc tremurul mâinii.

— Aşteptaţi!

Privim în sus şi îl vedem pe Ojore plimbându-se printre cadavre.

— Sunt doar şase corpuri. Am numărat şapte oameni pe dealul acela.

Dau fuga la el şi mă îngrozesc când îmi dau seama cine lipseşte.

— Unde e fata? strig. Unde e Raifa?

Confuzia se răspândeşte. Oamenii mei o caută în pădure, dar îi zăresc silueta înaltă şi slabă în spatele ruinelor zidului spart. Se răsuceşte brusc când îşi aude numele. Văd că poartă o mască aurie.

În ochii ei mari şi căprui se citeşte panica. Îşi îndreaptă privirea spre singura potecă ce duce înapoi spre piaţă. Acum înţeleg care e adevărata ei ţintă.

Ceilalţi au fost doar o diversiune.

— Opriţi-o! ordon.

Raifa îşi smulge masca. Aleargă cât de repede o pot duce picioarele subţiri. Părul alb îi flutură pe spate. Trece repede pe lângă locuinţele divinerilor şi ajunge în dreptul ruinelor din cartierul negustorilor.

Soldaţii care apără căruţele cu raţii îi ies în faţă. Raifa întinde o mână. Din degetele ei zboară scântei.

— Iná òrìsa, gbò ìpè mi!

Un titán o pune la pământ, însă văpăile ei incandescente reuşesc să

ajungă în aer. Sunt tot mai luminoase şi se ridică la cer. Mă năpădeşte groaza când flăcările ating puterea deplină. Cinci comete se năpustesc asupra căruţelor cu raţii. Oamenii sar la o parte. Inima mi se opreşte când acestea lovesc. Într-o fracţiune de secundă, raţiile de mâncare sunt în flăcări.

— Nu!

Cad în genunchi, cu mâna încleştată pe piept, chinuindu-mă să

respir. Mâncarea noastră arde. O furie care-mi pare străină mă

inundă din străfundul sufletului.

Jumătate din raţiile noastre au fost distruse în câteva secunde.

— A fost doar începutul! strigă Raifa, zbătându-se.

Câţiva soldaţi o ţin la pământ. Fata tremură când Ojore se îndreaptă spre ea cu paşi apăsaţi, dar continuă să strige: