— E prea primejdios, clatin din cap. Nu trebuie să te pui în pericol.
— Nu cred c-o să-mi facă vreun rău. La urma urmei, sunt una de-a lor.
Mă simt dintr-odată neghiob. Pentru ea, troienii sunt eliberatorii, nu invadatorii.
— Desigur, mă grăbesc să spun. Atunci vei fi liberă. O să doreşti să
rămâi cu…
— Briseis!
Pânza cortului se dă într-o parte şi Agamemnon stă în uşă.
— Da, răspunde ea şi se ridică în capul oaselor, având grijă să nu mă dezvelească.
— Vorbeai singură?
— Mă rugam, stăpâne.
— Întinsă în pat?
Prin lâna groasă, văd lucirea unei torţe. Glasul lui sună tare, de parcă stă chiar lângă noi. Mă silesc să nu mă clintesc. Dacă sunt prins aici, ea va fi pedepsită.
— Aşa m-a învăţat mama, stăpâne. Nu-i bine?
— Până acum ar fi trebuit să fi învăţat mai bine. Puiul ăla de zeiţă
nu te-a învăţat buna rânduială?
— Nu, stăpâne.
— Astă-seară te-am dat înapoi plocon şi nu te-a vrut. Îi simt în glas răutatea. Dacă va mai strâmba mult din nas, vei fi a mea.
Îmi încleştez pumnii. Însă Briseis spune doar:
— Da, stăpâne.
Aud cum pânza cade la loc şi lumina dispare. Nici nu mă mişc, nici nu respir până când Briseis nu vine iar sub pătură.
— Nu se poate să rămâi aici, îi zic.
— Nu-i nimic. Sunt doar ameninţări. Îi place să-i ştiu de frică.
263
Tonul ei liniştit mă îngrozeşte. Cum s-o las aşa, sub privirile lui pofticioase, în cortul singuratic, purtând brăţări groase ca nişte cătuşe la mâini? Însă dacă rămân, ea va fi în primejdie şi mai mare.
— Trebuie să plec, îi spun.
— Aşteaptă, mă opreşte ea, luându-mă de braţ. Oştenii… Şovăie.
Sunt furioşi pe Ahile. Dau vina pe el pentru înfrângerile lor.
Agamemnon îşi trimite oamenii să vâre zâzanie. Aproape au uitat ciuma. Cu cât refuză mai mult să lupte, cu atât mai rău îl vor urî.
De-asta mă tem eu cel mai tare, să nu se adeverească istoria lui Foinix.
— El n-o să lupte?
— Nu, dacă Agamemnon nu-şi cere iertare.
Briseis îşi muşcă buza.
— Şi troienii sunt la fel. De el se tem cel mai tare şi-l urăsc cel mai mult dintre toţi. Dacă vor putea, îl vor ucide mâine – pe el şi pe toţi cei la care ţine. Trebuie să ai grijă.
— O să mă apere el.
— Ştiu c-o va face, spune ea, până la moarte. Însă poate că nici Ahile nu va putea să le ţină piept lui Hector şi Sarpedon. Iarăşi şovăie.
Dacă tabăra va fi cucerită, voi spune că eşti bărbatul meu. Se poate s-ajute. Nu trebuie să spui nimănui însă ce-a fost între voi doi. Altfel vei plăti cu viaţa. Îmi strânse şi mai tare braţul. Făgăduieşte-mi.
— Briseis, dacă el moare, nici eu n-o s-o mai duc mult.
Îmi ia mâna şi o lipeşte de obrazul ei.
— Atunci făgăduieşte-mi altceva, îmi spune. Făgăduieşte-mi că, orice s-ar întâmpla, n-o să pleci din Troia fără mine. Ştiu că nu poţi să… Se întrerupe. Mai bine trăim ca frate şi soră, decât să rămân aici.
— Nu trebuie să-mi ceri să jur, îi spun. Nu te voi lăsa aici, dacă vrei să vii cu mine. Tare m-a mâhnit să mă gândesc că mâine s-ar sfârşi războiul şi n-o să te mai văd niciodată.
