— Te rog, dă-mi-o înapoi…

S-a întors și a văzut-o la doar 30 de metri de grămada de resturi ruginite pe care stătea.

— Rămâi unde ești! a strigat el.

Dar ea continua să înainteze.

— Vorbesc serios! Rămâi unde ești sau o să…

Tânăra mamă s-a oprit, îngrozită de ce i-ar putea face el copilului.

— Te rog, dă-i drumul. Nu înțelege nimic din toate astea, n-a greșit cu nimic…

— Nici Jessica mea nu greșise, a șuierat Mike. Nu-ți făcuse nimic, și tot ai omorât-o. Ai dat cu pietre în ea până a murit, în timp ce implora îndurare…

Cuvintele au lovit-o pe tânără, care a tresărit, ca și cum ar fi resimțit o durere fizică.

— Mai ții minte ce-a zis? a continuat Mike coborând și împingând căruciorul fără menajamente în fața lui. Ții minte cum te-a rugat Jessica să te oprești?

Presupun că da. Tu și mica ta prietenă trebuie să fi urmărit înregistrarea video de zeci de ori…

— Te rog, domnule Burnham, n-a fost…

— Să nu îndrăznești să-mi spui pe nume! N-ai niciun drept să…

— Sincer, n-a fost așa, a insistat tânăra înlăcrimată și chinuită. Jur.

— Ba exact așa a fost. Cu cât se ruga Jessica mai mult, cu-atât mai mult te întărâta.

— Nu…

— Cu cât era ea mai neajutorată, cu atât mai mult te distrai.

— Eram doar un copil distrus, nu știam…

— Ei, acum o să simți ce-a simțit și ea, a întrerupt-o Mike brutal. O să afli cum e să te simți cu totul neajutorată, abandonată, torturată…

Courtney a ridicat privirea, iar rușinea și suferința fuseseră înlocuite de spaimă

curată. S-a uitat la copilul ei care plângea, apoi a făcut un pas înainte.

— Te implor. Nu-i face rău copilașului meu. E tot ce am.

— Și cum rămâne cu copilașul meu? i-a răspuns Mike țipând.

— Te rog, a strigat Courtney. Fac orice vrei.

S-a mai apropiat cu un pas de el, disperată să ajungă lângă copil. Însă în clipa aceea, Mike a scos ciocanul din buzunar și l-a ridicat deasupra copilului care plângea.

— Te rog, nu…, a răcnit Courtney, întinzând mâinile spre el.

— Dacă mai faci un pas, jur că…

— OK, OK…

Courtney s-a lăsat în genunchi scâncind și anunțându-și capitularea. Mike a rămas pe loc, cu ciocanul ridicat, bucurându-se de suferința ei.

— Ce vrei? Fac orice…, se ruga Courtney, cu vocea frângându-i-se.

— Vreau dreptate.

Tânăra a ridicat privirea spre el, cu ochii mari, înspăimântată.

— Cineva trebuie să plătească pentru moartea Jessicăi. Ochi pentru ochi.

Courtney a rămas cu privirea ațintită asupra copilului care urla, în timp ce Mike a strâns mai bine ciocanul și și-a încordat brațul pentru lovitură.

— Nu copilul, te rog, nu copilul…

Mike a ridicat brațul deasupra capului, fluturând ciocanul în aer.

— Nu!

Courtney a sărit în față, aruncându-se la picioarele lui și prinzându-l de pantaloni.

— E tot ce am. Singurul lucru bun pe care l-am făcut vreodată. Te implor să ai milă de ea, să arăți îndurare…

— Nu există îndurare aici, Courtney. Am trecut cu mult de asta.

— Atunci ia-mă pe mine.

Pregătit să lovească, Mike s-a oprit, surprins de cererea neașteptată.

— Dacă trebuie să faci rău cuiva, atunci fă-mi mie. Eu sunt cea responsabilă, eu sunt cea care i-a făcut rău Jessicăi.

Mike ezita în continuare, sesizând o capcană.

— Ai dreptate, m-a implorat să mă opresc. Și știi ce? Nu mi-a păsat. De fapt, mi-a făcut plăcere să-i fac rău. Aș face-o din nou dacă aș putea…

În urechile lui Mike se auzea tot mai tare un răcnet. Știa că îl ațâță, că-l manipulează, dar nu-și putea înăbuși furia.

— Aș face orice să mai văd expresia aia de pe fața ei. Să-i aud scâncetele jalnice. Te rog, oprește-te, Courtney, te rog…

Cuvintele ei deveneau neclare, pentru că simțurile lui Mike erau încețoșate de furie.

— Asta ai vrut să auzi? Ei bine, am spus-o. Acum, fă ce poți tu mai rău…

— Cu plăcere.