L-a împins cu umărul și a deschis mesajele trimise, unde a găsit unul singur. A apăsat pe el și a început să citească.

— Bună. Mă cheamă Dawn. Sunt mama unei fetițe de trei ani care-i numai bună de…

Vocea i s-a frânt. Umilit, Jack s-a întors rugător spre ea:

— Îmi pare rău, Olivia. N-am vrut să fac…

N-a apucat să spună mai mult, pentru că Olivia l-a lovit cu putere în obraz, dărâmându-l de pe scaun și aruncându-l pe podea. Șocat, s-a ridicat greoi în genunchi și a dat cu ochii de Olivia, amenințătoare lângă el.

— Ce dracu’ ai făcut? Toți banii, tot timpul pierdute pentru reabilitarea ta, și tu faci asta? La câteva zile după ce-ai fost eliberat? Ce mama dracului, Jack?

— Îmi pare rău, îmi pare rău…

Suspina din greu, cu mâinile la față, jalnic, învins, expus.

— Am avut încredere în tine, nenoro…

În momentul acela, s-a stăpânit, conștientă că țipa. S-a adunat și i-a șuierat:

— Sunt tentată, foarte tentată să te las aici, Jack. Să te abandonez în clipa asta, să te las să te descurci singur…

— Te rog, nu!

— Dar spre deosebire de tine, eu mă țin de cuvânt. Așa că o să te scot de-aici, o să te duc într-un loc sigur. Și după aia o să ne ocupăm de asta.

Jack era încă la podea, cu mâna întinsă, căit și supus, însă ea i-a îndepărtat-o supărată.

— Dar să nu-ți faci iluzii, Jack, pentru că lucrurile vor sta cu totul altfel de-acum încolo. Am încercat să te ajutăm, să-ți oferim un nou început, te-am crezut pe cuvânt când ai spus că vrei să te schimbi, să devii un om mai bun. Și acum, ce aflăm?

Jack încă îi evita privirea, însă Olivia l-a prins de bărbie și l-a obligat să se uite la ea.

— Că ți-ai bătut joc de noi tot timpul.

119.

Chandra Dabral se plimba prin birou, neliniștită și nerăbdătoare. După

interogatoriul cu Chambers, avusese o discuție îndelungată cu avocata lui, subliniind beneficiile pe care le-ar avea clientul lui în urma unei mărturisiri complete și sincere. Mesajul ei fusese direct, însă reacția avocatei fusese dezamăgitoare, clientul ei susținea în continuare că este nevinovat. Frustrată, Chandra o trimisese înapoi în sala de interogatoriu să-și convingă clientul, dar până acum nu ieșise niciun fel de fum alb. De ce dura atât?

Ce era de discutat? Subcomisarul Draper o sunase deja de două ori în cursul dimineții, întrebând ce progrese făcuse, iar ea rămânea fără scuze cu care să-l amâne.

O bătaie la ușă a făcut-o să ridice privirea plină de speranță, însă a fost dezamăgită să vadă că nu era sergentul de serviciu.

— Orice-ar fi, trebuie să aștepte, i-a spus agentei Reeves, când a văzut-o venind.

— Nu sunt sigură că se poate.

— Mai târziu, detectiv-agent Reeves. Sunt într-un moment critic al interogatoriului lui Guy Chambers…

— Tocmai de-asta trebuie să vezi ce am aici.

Chandra a simțit cum o cuprinde neliniștea, când colega ei i-a întins o declarație de martor nouă.

— Cine-i Sol Harrison? s-a interesat ea, citind semnătura de pe document.

— Un cântăreț ambulant, care locuiește și muncește în Reading.

— Spune mai departe, a îndemnat-o Chandra prudentă.

— Păi, încercam să aflăm data și ora exacte când a fost făcută fotografia lui Emily Lawrence în Reading, a început Reeves. Așa cum ai sugerat, am publicat poza online și în ziare și am întrebat dacă se recunoaște cineva în imagine. Ne-au contactat o grămadă de oameni și Harrison să recunoscut în fotografie.

— Dar nu-i niciun bărbat în poză, a ripostat Chandra nerăbdătoare. Doar o bătrână cu căruciorul de cumpărături și o mămică tânără.

— Nu se vede din prima, a replicat Reeves, întorcând declarația, ca să arate fotografia printată. Dar aici, în vitrina magazinului, se vede reflexia cuiva. E cu spatele la fațada magazinului, dar…

— I se văd silueta și gâtul chitarei, a intervenit Chandra când a văzut umbră.

— Oricum, el se mișcă mult, cântă în diferite locuri din Reading, însă știe sigur că era în față la Tesco Metro pe 2 decembrie dimineața.

— E doar ce-și amintește sau avem și ceva mai concret? Tichete de parcare, bilete de călătorie?

— Avem ceva mai bun de-atât. Are un cititor de carduri, pentru că nimeni nu mai are cash la el. Face legătura direct cu contul lui bancar…

A scos un extras de cont printat.

— … care arată data, ora și valoarea tuturor încasărilor.

Chandra și-a trecut privirea peste șirul de tranzacții, urmărind datele.

— Deci scurgerea de informații a avut loc pe 5, dar fotografia lui Lawrence a fost făcută cu trei zile înainte. Ceea ce înseamnă că trebuie să confirmăm prezența lui Chambers în Reading pe 2 decembrie.

— Asta-i problema, a răspuns timidă Reeves. Guy Chambers era la Paris în ziua aceea, la o întâlnire cu omologul său francez. N-a pus piciorul în Reading pe 2

decembrie. De-asta voiam să vorbesc cu tine.

Chandra a privit-o șocată.

— Ești sigură?

— Foarte sigură. Secretara lui tocmai mi-a trimis pe e-mail programul. Acoperă

noiembrie și decembrie, indicând exact unde s-a aflat Chambers în fiecare clipă.

În plus, am căutat online. Există un comunicat de presă cu ocazia vizitei la Paris, însoțit de imagini. Categoric Guy Chambers a fost în capitala Franței pe 2

decembrie.

Chandra s-a lăsat peste birou, rămasă fără aer.