— Cât de grave sunt rănile? a insistat el.

— Stai o clipă, mă întorc imediat, a răspuns evaziv femeia și a plecat în grabă.

Sam a înjurat în barbă. Oare mama lui chiar nu mai avea niciun fel de drepturi?

Crimele ei erau un asemenea tabu, existența ei, un secret atât de bine păzit, încât nici fiul ei nu avea voie să știe dacă trăiește sau a murit?

S-a foit nerăbdător de pe un picior pe celălalt în timp ce-o aștepta pe asistentă

sau pe vreun polițist, cineva care să vină și să-i curme nefericirea. Au trecut 30 de secunde, apoi un minut, iar în cele din urmă asistenta s-a întors, stânjenită. Cu un zâmbet forțat, s-a întors la birou și și-a scos stația radio de la centură.

— Stai aici. Trebuie doar să…

N-a explicat, vorbind rapid în stație în timp ce se îndrepta în grabă spre corpul central al spitalului. Sam n-a înțeles ce spunea, însă modul în care vorbea l-a alarmat. Ceva era în neregulă.

S-a pus din nou în mișcare, mânat de instinct. A ajuns la o intersecție și a văzut trei culoare care duceau în zone diferite ale secției. Mama lui putea fi în oricare dintre saloane, deci încotro s-o ia? Ar fi trebuit să fie un polițist, ținând cont că

Robert Slater era încă în libertate, dar, ciudat, toate cele trei culoare păreau pustii. Pe care să-l aleagă? Stânga? Mijloc? Dreapta? Și chiar trebuia să meargă

pe toate coridoarele și să verifice toate saloanele? Putea să facă așa și să-l găsească pe cel care-i trebuia înainte să se întoarcă asistenta?

A luat o hotărâre și a pornit spre cel central.

Însă chiar atunci, o mișcare pe care-a prins-o cu coada ochiului l-a făcut să se oprească. Cineva tocmai ieșise de pe o ușă din capătul îndepărtat al coridorului din stânga. A făcut un pas înapoi și s-a întors spre siluetă, sperând că ar putea fi un polițist, un chirurg, cineva care l-ar putea liniști. Însă era clar că nu e un profesionist, deși tocmai ieșise dintr-o debara. Era îmbrăcat cu blugi mototoliți și o geacă pătată și avea o șapcă de baseball trasă peste față. Sam s-a încordat

imediat, alarmat de ceva din înfățișarea bărbatului. Se mișca grăbit, dar furișat, aparent hotărât să-și țină fața îndreptată spre podea.

— Alo?

Glasul lui Sam a răsunat pe coridor, determinând o reacție imediată. Bărbatul a ridicat privirea și Sam a încremenit. Trăsăturile răuvoitoare, preocupate, îndreptate spre el îi aparțineau unchiului său, Robert Slater. Un bărbat pe care nu-l întâlnise până acum, dar a cărui față era acum peste tot la știri.

— Ce dracu’ cauți aici? a întrebat Sam.

Slater n-a răspuns, clar șocat de vederea nepotului. Bărbatul și băiatul s-au privit în ochi, despărțiți de toată lungimea coridorului, provocându-l fiecare pe celălalt să facă prima mișcare. Apoi Slater s-a hotărât, a scos un cuțit din buzunar și a țâșnit pe coridor. Sam n-a ezitat și s-a lansat înainte, alergând în întâmpinarea lui. Slater era rapid și s-a oprit brusc la ușa unui salon privat, pe care a deschis-o.

Sam n-a avut decât o fracțiune de secundă să reacționeze și s-a aruncat în față, izbindu-se de unchiul lui, după care au căzut amândoi în spate.

O clipă, lumea s-a întors cu susul în jos, apoi s-au prăbușit amândoi, Sam lovindu-se de peretele din fund. Fără aer, s-a ridicat, însă a văzut că Slater era deja în picioare, fluturându-i în față un cuțit impresionant.

— Doi la preț de unul? a întrebat el aruncându-i o privire pofticioasă. Îmi convine de minune.

Slater s-a aruncat înainte, îndreptând cuțitul spre gâtul lui Sam. Băiatul s-a tras în stânga și a evitat lovitura, iar vârful cuțitului a intrat în tencuială. Robert l-a smuls ca să-l elibereze și l-a atacat violent, atingându-i umărul. Sam se mișcase însă rapid, iar lama a tăiat mai mult prin bumbac decât prin carne, și băiatul a rămas nevătămat. Slater s-a împleticit înainte pe lângă el, dar s-a întors repede, legănându-se instabil pe picioare și pregătindu-se să atace din nou.

— Pleacă! a țipat Sam. Pleacă acum și poate mai scapi.

— Dar nu vreau să plec, a șuierat răutăcios Slater. Vreau s-o omor pe javra aia rea. Și dacă nu vrei să ajungi și tu lângă ea, în locul tău m-aș da deoparte, fiule…

— Nu plec nicăieri, a răspuns Sam mânios, oprindu-se în dreptul ușii deschise.

— Ți-ai risca viața pentru aia? a întrebat Slater batjocoritor, arătând cu capul spre salon. Tot nu vezi? Maică-ta-i o lepădătură.

Băiatul s-a uitat la unchiul lui, simțind cum se înfurie tot mai tare cu fiecare cuvânt.

— Lepădătură care ar fi trebuit scutită de suferință cu mulți ani în urmă. A omorât două fete, două fetițe nevinovate. Dac-ar exista dreptate, ar fi spânzurat-o de-atunci.

Sam simțea că furia îi scapă de sub control. De ce nu tăcea odată?

— Ei, mai bine mai târziu decât niciodată, nu?

Slater a făcut un pas spre Sam, ridicând cuțitul. Se aștepta în mod evident ca adolescentul să se dea deoparte ca să-și salveze viața, dar Sam a făcut trei pași hotărâți în față și s-a aruncat cu capul în fața unchiului său. Luat pe nepregătite, Slater n-a avut timp să se ferească, iar fruntea lui Sam i-a spart nasul. Urlând de durere, s-a prăbușit pe podea. Sam a sărit imediat peste el și i-a aruncat cuțitul din mână. Amețit, unchiul lui a încercat să se elibereze, însă băiatul îi țintuise deja brațele cu genunchii și, ridicând pumnul, l-a lăsat să cadă cu putere.

De data asta, a simțit cum îi rupe nasul, iar Slater a urlat de durere. Plin de adrenalină, Sam nu s-a oprit, a ridicat pumnul și l-a lăsat să cadă din nou, iar din gura moale a lui Slater a țâșnit sângele.

— O să plătești, nenorocitule! a șuierat el.

Încă o lovitură, care i-a izbit capul de podea.

— O să plătești pentru ce i-ai făcut.

Încă o lovitură, iar acum ochii victimei s-au dat peste cap în orbite, lăsând să

se vadă o mare întindere de alb. Era clar că Slater își pierdea cunoștința, dar Sam tot nu se oprea, urlându-și furia și agonia în timp ce dădea lovitură după lovitură.

Nu voia să se oprească – nu putea să se oprească –, voia să-l distrugă pe nemernicul care o amenințase pe mama lui. Însă a fost tras brusc în spate, două

brațe puternice îndepărtându-l din luptă. Icnind de durere, și-a simțit încheieturile răsucite la spate, iar un polițist care abia mai respira l-a întors și i-a lipit fața de perete.

Fără suflare, gâfâind, Sam s-a uitat peste umăr când cătușele i-au mușcat pielea. Durerea părea să-l readucă cu picioarele pe pământ, iar băiatul s-a uitat îngrozit la bărbatul inconștient care sângera pe podea. Ce dracu’ îl apucase? Ce făcuse?

122.

Căruciorul se hurduca violent pe terenul accidentat, scuturând și cadrul metalic ieftin, și pe nefericita lui pasageră. Dar Mike menținea ritmul, împingându-l în sus și în jos peste grămezile de gunoi în descompunere, zgâlțâindu-l peste fierul vechi și bucurându-se de fiecare smucitură neplăcută.

Drumul n-avea să fie ușor, dar erau multe grămezi de resturi putrezite de la groapa de gunoi abandonată, iar Mike era hotărât să nu rateze niciuna. Cu ani în urmă, locul ăsta era un furnicar de oameni, care ofereau îndatoritori servicii de

reciclare, însă acum era lăsat de izbeliște și nu era nimeni acolo în afară de Mike și de însoțitoarea lui deloc entuziasmată.

Roata din față a lovit o placă de beton, iar căruciorul aproape că s-a răsturnat, însă Mike l-a tras înapoi și a ocolit obstacolul, pornind mai departe. Dacă fetița care plângea fusese nefericită mai devreme, acum era de-a dreptul înnebunită, șocul impactului făcând-o să sufere și mai tare. Țipetele ei răsunau, străpungând tăcerea mormântală a acestui loc pustiit, însă n-aveau niciun efect asupra torționarului ei. Mike auzea zgomotul, pricepea urletele asurzitoare, însă nu însemnau nimic pentru el, nu simțea nimic. Ceea ce era un lucru bun, ținând cont de ce urma să facă.

Începea să obosească, era transpirat și respira greu, dar tot nu se lăsa. De fiecare dată când era tentat să reducă ritmul, ba chiar să se oprească, o vedea din nou pe Jessica, plimbată de două fete vesele în susul și în josul grămezilor îngrozitoare de zgură. Nu arătaseră nici milă, nici îndurare, distrându-se de chinul Jessicăi – filmaseră, pentru numele lui Dumnezeu! –, deci de ce-ar arăta el? Furia, ura asta îl îmboldea să meargă mai departe și a împins în continuare căruciorul peste terenul accidentat chiar și când cadrul protesta și roțile amenințau să

cedeze în orice clipă.

Însă un zgomot din apropiere l-a obligat să încetinească și să asculte. S-a orientat și a cercetat zona, zărind o siluetă singuratică ce se ghemuia prin spărtura din gardul de plasă. Gâfâind, încordat, s-a străduit să vadă cine e. Spre ușurarea lui, a recunoscut-o pe Courtney Turner, care s-a îndreptat și a pornit în fugă spre el.

N-a făcut însă nicio mișcare să coboare, uitându-se în depărtare după alți intruși. Courtney se conformase pe loc solicitării lui de a veni aici, spunându-i la telefon că o să vină direct, dar nu l-ar fi mirat să-l înșele. Oare luase legătura cu poliția? Îl chemase pe prietenul ei? Ar fi fost în firea ei să-l trădeze, să-l păcălească

să renunțe la justiția firească, dar, spre ușurarea lui, părea să fie cu totul singură.