— E totul bine, Jack?
— Da, sunt bine. Doar obosit, atâta tot. Îmi pare rău că am luat-o razna, că
sunt o pacoste. Nu-i ușor, atâta tot, dar acum sunt toate bune.
— Bine, dacă ești convins, a răspuns Olivia prudentă, puțin neliniștită de schimbarea lui neașteptată de dispoziție. Ți-am adus câte ceva ca să nu te plictisești până mâine. Niște reviste de fotbal, câteva cărți de Alex Rider. Ai zis că-ți plac, nu?
Jack a încuviințat, dar a roșit puțin, clar jenat de nivelul lui de lectură.
— Și ți-am adus și zece B&H, pentru că știu că-ți place să tragi o țigară. Dar încearcă să nu dai foc la casă, bine?
Băiatul a luat cadourile, mulțumind timid din cap.
— Atunci, mai bine plec. Încearcă să dormi bine, ce zici? Mâine e o zi mare.
Jack a liniștit-o, zicând ce trebuia când a condus-o la ușă. După ce i-a urat noapte bună, Olivia s-a întors la mașină, cufundată în gânduri. Ce se petrecea cu el? Își ieșise din minți mai devreme și insistase că viața lui e în pericol și că trebuie mutat imediat, dar acum părea straniu de distras. Ăsta să fi fost felul lui de-a fi?
Să fi fost incapabil să-și exprime recunoștința sau plăcerea, pentru că primise atât de puține favoruri în viață? Sau se întâmpla altceva? Ceva ce ea nu vedea?
Tulburată, s-a prăbușit pe locul șoferului și și-a scos telefonul. Să sune pe cineva, să-i împărtășească neliniștile ei? Isaac? Firth? Nu, persoana pe care o suna întotdeauna în situații de-astea, placa ei de rezonanță, era Christopher. Și deși ultima lor discuție se încheiase foarte prost, poate că așa ar putea să repare lucrurile, să-i arate că pot să aibă o relație profesională normală, funcțională? Că
nu era hotărâtă să-i distrugă fericirea, echilibrul, viața?
Îi tremurau mâinile când i-a căutat numărul și a apăsat pe „Apel”. Și-a dres glasul și s-a pregătit să facă impresie bună, să fie calmă, plină de compasiune, cu mințile întregi. Apelul s-a conectat, a sunat de două ori, apoi a fost respins.
A simțit pe loc cum o cuprinde furia. Nu spunea asta totul? Nu rezuma perfect timpul petrecut împreună? Îi dăduse inima lui Christopher, îi dăduse totul și cu ce se alesese?
Fusese sedusă, fecundată și apoi respinsă cu brutalitate.
96.
Christopher mergea pe coridorul singuratic, cu emoțiile în fierbere. Ce tipic pentru Olivia să-l sune acum, când încă i se mai învârtea capul după discuția cu detectivul-agent Cooke. Oare fosta lui iubită încerca deliberat să răsucească
cuțitul în rană? Disperată să-și continue atacul verbal, deși știa că era foarte îngrijorat de interesul pe care i-l arăta poliția? Fusese un prost că nu se așteptase.
Da, Olivia era inteligentă, avea tupeu și era o parteneră minunată în pat, dar era nevrotică, vedea oricine. De ce nu scăpase de ea cu prima ocazie și să-și fi găsit plăcerea în altă parte, cu cineva mai sigur și mai discret?
Era liniște în departament, cei mai mulți dintre consilierii de probațiune extenuați plecaseră deja acasă, disperați să prindă câteva ore de somn înainte să
reînceapă haosul. Christopher se bucura, dornic să găsească un loc liniștit unde să reia în minte discuția cu Cooke, nerăbdător să analizeze dacă spusese ceva ce i-ar fi putut trezi bănuielile. Discuția păruse să meargă OK, din câte-și putea da el seama. Cooke fusese politicoasă, deschisă și directă și pusese o mulțime de întrebări despre ierarhia serviciului, structura departamentului, accesul la sistemele IT și așa mai departe. Întrebările nu păruseră dure, dar să nu fi fost cumva asta tehnica ei? Cu siguranță luase o grămadă de notițe în timp ce-i zâmbea, notițe pe care tare și-ar mai fi dorit și el să le citească.
La un moment dat, ezitase puțin când îl întrebase despre relația cu presa.
Cooke întrebase direct dacă discutase cu cineva din afara departamentului despre informații sensibile, dacă avea vreo relație cu jurnaliști și bloggeri. O pauză
de-o clipă din partea lui fusese suficientă ca să-i provoace curiozitatea și, deși se străduise din greu să-și acopere greșeala minoră insistând că, în funcția lui, confidențialitatea este esențială, nu era sigur că tânăra agentă îl crezuse. Deși era neplăcut să accepte, Christopher era convins că asta avea să se întoarcă împotriva lui, că va trebui să răspundă mai încolo și altor acuzații pe tema asta.
Ca la un semn, telefonul i s-a trezit la viață. Tonul de apel discret a răsunat prin departamentul pustiu și, îngrozit, a ridicat degetul mare ca să respingă apelul. A naibii Olivia… Numai că de data asta apelul nu era de la fosta lui iubită, ci de la Madeleine Barnes. După ce profitase deja de pe urma scurtei lor prezentări, ziarista se întorcea fără îndoială ca să primească mai mult, căutând și alte informații compromițătoare despre Firth. Ei bine, să aștepte; Christopher nu era în dispoziția necesară să mai fie interogat în seara asta. Soneria s-a stins, apoi a reînceput după câteva secunde, făcându-l să înjure murdar. Nu-ți spunea asta tot
ce aveai nevoie să știi despre femei? Vor întotdeauna mai mult decât poți să dai.
Enervat, agitat, a închis telefonul și l-a băgat în buzunar.
A mers mai departe printre birouri în spațiul întunecos și fără aer. Voia să se retragă în biroul lui, să încerce să-și adune gândurile. Dar când s-a apropiat de refugiul lui de la etajul al șaptelea, a zărit ceva care l-a făcut să încremenească.
Era cineva în biroul lui. O siluetă lângă masa de lucru, răsfoindu-i corespondența în penumbră. O clipă, Christopher a rămas țintuit în loc, năpădit de teamă că ar putea avea legătură cu ancheta lui Dabral, că unul dintre lacheii ei căuta dovezi care să-l incrimineze, dar a alungat repede ideea asta nebunească. Dacă poliția voia să-i percheziționeze biroul, ar fi venit în forță, cu mandat, nu s-ar fi furișat noaptea. Nu era nici Olivia, ea era cu Jack, iar Penny era în siguranță acasă, deci cine…?
S-a dus cu pas hotărât spre birou și a dat buzna pe ușă, aprinzând lumina.
Surprins, intrusul a ridicat brusc privirile.
— Isaac? Ce dracu’ faci aici?
Consilierul veteran ținea un dosar în mână, cu lanterna îndreptată spre el, însă
l-a strecurat rapid în tăvița de corespondență.
— Căutam ultima evaluare a cazului lui Yusuf Bedlin. Urmează o nouă evaluare și…
— În biroul meu? Pe întuneric? a ripostat Christopher fără să ia în seamă
pretextul și a venit în grabă spre el.
— Oricum, a zis Isaac repezit, sunt convins că ai destule pe cap, așa că…
— Stai naibii pe loc, i-a cerut superiorul lui, căutând dosarul.
Când l-a deschis, n-a fost surprins să vadă că era raportul disciplinar al lui Isaac, varianta finală care fusese pusă la semnat în tăvița lui de corespondență.
