Vântul se întețea, iar pânzele fluturau și greementele trosneau, ca un strigăt de alarmă la apropierea ei. Fără să ia în seamă fluturii din stomac, Helen a înaintat, pașii ei bocănind înfundat în timp ce mergea pe primul doc. Avea privirea vioaie și pasul grăbit, dar a rămas cu mâna goală. A trecut rapid la următorul doc și, negăsind nici acolo nimic, a trecut la ultimul. De câte ori trecea de câte o ambarcațiune, anxietatea ei sporea. Sigur nu fugise deja?
Descurajată, era cât pe ce să se întoarcă la motocicletă când a văzut o bintă
izolată la marginea zonei, ascunsă în spatele birourilor. Intrigată, s-a îndreptat VP - 248
grăbită spre ea, ocolind căsuța de lemn și a găsit un iaht elegant care se ridică și cobora pe valuri.
Nu era nimeni la bord, luminile erau stinse în cabină și n-avea nimic ieșit din comun, însă Helen a simțit un val de adrenalină, pentru că pe coca iahtului solid, gravat ordonat cu vopsea neagră, era un nume. Lady Rosemary.
• Capitolul 135
— Mă numesc Anna Brown…
În timp ce vorbea, s-a auzit încă o lovitură, iar lama a spart lemnul.
— Sunt pe Havelock Road numărul 24. Un bărbat a intrat cu forța în casă și încearcă să mă atace…
Securea a fost smulsă din ușă, iar lemnul a scârțâit în agonie.
— Vă rog, veniți repede. Am nevoie de ajutor…
Ușa s-a zgâlțâit din nou, toporul găurind de data asta unul dintre panouri.
— Au fost deja trimise unități la adresa dumneavoastră. Țineți ușa încuiată, baricadați-vă în…
— Cum adică, au fost deja trimise…
— Sunt pe drum spre dumneavoastră în clipa asta, a insistat operatorul.
Încercați doar să stați liniștită, trebuie să ajungă în câteva minute.
Anna simțea că i se învârte capul. De ce era deja poliția pe drum? Știa că
bărbatul ăsta venea aici?
A ridicat privirea și și-a dat seama că bubuiturile au încetat. Preț de o clipă
minunată, s-a gândit că poate atacatorul renunțase, dar apoi o mână cu mănușă
a pătruns prin gaura din ușă, pipăind după încuietoare. Îngrozită, Anna s-a repezit înainte, însă degetele înmănușate au găsit o priză și au întors mânerul, deschizând ușa. Anna s-a oprit alunecând și a început imediat să se retragă, chiar când intrusul intra în încăpere, cu toporul lui oribil în mână. Disperată, s-a împleticit în spate, însă s-a lovit de toaletă și, dezechilibrată, s-a împiedicat și a căzut pe podea. Capul i s-a lovit de gresie, chiar când a rămas fără aer în plămâni.
Zăcea acolo, neajutorată și învinsă, în timp ce bătrânul se apleca deasupra ei.
Părea sălbatic – părul nepieptănat, zgârieturi palide pe față – și în expresia lui se citea o furie reală. Transpirat și hotărât, a ridicat toporul deasupra capului. Anna știa că acesta era sfârșitul, dar tot a ridicat mâinile, într-o încercare disperată să
se apere, sperând într-un miracol. Iar acum, când bărbatul era pe punctul să
VP - 249
coboare arma, s-a întâmplat ceva ciudat. A ezitat, securea a încremenit în aer, ca și cum s-ar fi răzgândit.
Și acum le-a auzit și Anna. Sirene.
Era acum sau niciodată, pentru că sunetul mașinilor de poliție se auzea tot mai tare. Simțind urgența, atacatorul și-a îndreptat din nou atenția asupra victimei culcate la pământ, cu o expresie de hotărâre sumbră pe chip.
• Capitolul 136
Mașina a derapat pe aleea cu pietriș, iar Charlie a deschis ușa pasagerului înainte să oprească. A sărit jos, țâșnind pe alee, cu detectivii-agenți McAndrew și Wilson în urma ei. Fără să ezite, s-a aruncat în ușa din față, care s-a cutremurat violent în fața atacului. A fulgerat-o durerea în umăr, dar s-a repliat și a îndreptat bocancul spre încuietoare. O dată, de două ori, de trei ori, apoi ușa s-a deschis.
— Tu verifici parterul, i-a ordonat răstit lui McAndrew. Wilson, tu vii cu mine.
A luat-o la fugă pe scări, abia atingând covorul când sărea de pe o treaptă pe alta. A derapat pe palier și a încercat să se orienteze, însă chiar atunci din apropiere s-a auzit un țipăt care-ți îngheța sângele în vine. Luându-se după
sunet, Charlie a fugit spre ușa dormitorului și a intrat. În clipa aia, i-a stat inima
– chiar și pe întuneric vedea ușa spartă de la baie. Și-a tras bastonul de la centură și a străbătut în fugă camera, deschizând ușa băii cu piciorul. A ridicat brațul, gata să lovească… însă nu era nimeni în baie, cu excepția unei tinere îngrozite, care se ghemuise lângă toaletă, urlând din toți rărunchii.
— Anna Brown?
Femeia a încuviințat.
— Ești bine?
Anna a privit-o fără să scoată niciun cuvânt.
— Ești rănită?
Femeia a scuturat încet din cap.
