Cuvântul i s-a părut cu totul nepotrivit în gura lui, ținând cont ce urma să i se spună. Exista vreun moment potrivit să-ți fie confirmate cele mai profunde temeri?
— Voiam doar să continuăm discuția anterioară despre deplasările dumneavoastră în noaptea de 9 ianuarie.
— Nu sunt sigur că înțeleg…, a șoptit Greg, luat cu totul pe nepregătite.
— Păi, treaba mea e să confirm deplasările tuturor în noaptea aceea și v-am spus că ne-ar fi util dacă ne-ați putea aduce Fitbitul dumneavoastră, ca să
putem stabili…
— Doar nu vorbești serios. Pentru asta mă suni?
Interlocutorul lui a rămas tăcut.
— Azi-noapte a fost ucis un copil. De același om care a omorât-o pe Martha.
Și tu mă suni să mă întrebi de un nenorocit de Fitbit?!
De-acum țipa în telefon, dar nu-i păsa.
— Deocamdată nu există nicio legătură confirmată între incidentul de azi-noapte și atacul asupra soției dumneavoastră…, a continuat Wilson, șocat.
— Nu, să nu îndrăznești să mă duci de nas. Vreau răspunsuri, vreau adevărul.
Măcar atât ne datorați, a ripostat Greg.
— Și când o să avem ceva concret de transmis, sunt convins că detectivul-inspector Grace o să ia legătura cu dumneavoastră. Până atunci…
— Voi chiar sunteți incredibili! Prin Southampton umblă un nebun și eu sunt suspectul?
Maică-sa apăruse în ușă, părând mai alarmată ca oricând. Greg era tentat să-i spună unde să se ducă, dar s-a întors și și-a păstrat tot veninul pentru detectivul-agent Wilson.
— Să vă fie rușine. Să vă fie rușine că ne țineți în beznă, că ne tratați ca pe niște infractori.
— Nu-i deloc așa, domnule White. Încercăm doar să eliminăm oamenii de pe…
— Ah, du-te dracului!
Greg a închis, strângând telefonul în mână, tremurând de furie din toate încheieturile.
— Ce s-a-ntâmplat, Greg? Ce dracu’ mai spun acum?
S-a întors spre maică-sa, dar de data asta rămăsese fără cuvinte. După ce se pregătise să audă adevărul cumplit, fusese și nedumerit, și înfuriat de solicitarea ridicolă a lui Wilson, iar ultimele urme de control îl părăsiseră. Mama lui își dorea cu disperare asigurări că lumea nu era un loc întunecat și păcătos, dar el nu-i putea oferi o asemenea consolare, nici vreo explicație pentru ce se abătuse VP - 111
asupra lor. Nici nu putea să înțeleagă pe deplin ideea că în Southampton se afla în libertate un ucigaș, care plănuia probabil chiar acum următoarea crimă. Nu, n-avea nicio mângâiere, nicio ancoră într-o lume care azi părea să ofere mult mai multe întrebări decât răspunsuri.
• Capitolul 60
— Vreo localizare confirmată la Grange Park?
Echipa lui Helen fusese împărțită în mai multe zone din oraș, ca să
interogheze posibili martori, să adune și să filtreze informații, dar acum era momentul să pună cap la cap ce aflaseră, să verifice dovezile și să vadă dacă
reușeau să înțeleagă ceva din crimele astea derutante, și de-aceea se îngrămădiseră toți din nou în jurul ei în centrul de comandă.
— Evident că încă n-am reușit să vorbesc cu mama domnului Westlake, a răspuns prompt detectivul-agent Malik. Dar am obținut două localizări concrete. Complexul e doar pe jumătate ocupat – încă mai sunt câteva case de vânzare –, dar am dat de doi proprietari care au confirmat că domnul Westlake a fost acolo. Diferența de oră dintre ei e de vreo cinci minute, dar practic îi susțin povestea că a fost acolo de la 19 la 23. Sunt și camere de trafic, ar trebui să putem confirma destul de ușor deplasările lui.
— Bine lucrat. Și doamna Westlake? l-a întrebat Helen pe detectivul-agent Reid.
— A fost la Albertine de la 17:30 până la 22:45. Confirmă două chelnerițe și trei bucătari. I-ar fi trebuit cinci până la zece minute să se întoarcă de-acolo la Freemantle, ceea ce corespunde cu primul apel către soțul ei.
— Și un vecin a confirmat că domnul Westlake a venit în trombă imediat după ora 23 și a răsturnat câteva pubele care erau scoase în stradă, a adăugat detectivul-agent Wilson. Ceea ce corespunde cu apelul către 999, de la 23:06.
— Bun, deci dacă nu se materializează sau nu călătoresc în timp, îi putem exclude din lista posibililor făptași, deși evident că trebuie să avem în minte că
există multe motive pentru care ar fi putut juca un rol în moartea victimei, cu bună știință sau nu. Ce știm despre Ethan Westlake?
Venise rândul detectivului-agent McAndrew să spună ce aflase.
— Are 16 ani, singurul fiu al lui Richard și al Victoriei Westlake. Învață la școala pentru băieți Sherringham în Upper Shirley, un gimnaziu privat. S-a descurcat destul de bine la examenele GCSE, dar de pe site-ul școlii reiese că era mai degrabă pasionat de sport – fotbal, hochei, atletism. Am aruncat o privire VP - 112
foarte scurtă prin istoricul lui de apeluri și mesaje – nu pare să fi avut vreun iubit sau iubită, dar abia am început cercetările.
— Și ce știm despre deplasările lui?
— Avusese antrenament la hochei după ore, s-a întors acasă în jur de ora 17.
După asta, nu prea știm mare lucru. Știm că a avut cel puțin trei convorbiri cu maică-sa în perioada asta, însă apelurile au fost scurte și mesajele pe care i le-a trimis ea pe lângă discuții sugerează că vorbeau despre chestii practice care trebuiau făcute pentru a doua zi la școală.
