— Și?

— Nu l-am recunoscut.

VP - 128

— Dar ai văzut destul ca să pui cap la cap o imagine riguroasă? Ceva ce să

putem băga în sistem?

— Sigur, dar n-o să fie de niciun folos. N-are experiență, e indisciplinat și amator, m-aș mira să mai fi făcut vreodată așa ceva.

— Și atunci, cine e?

— Doar unul dintre oamenii lui Blythe. Cineva cu o conștiință pătată. Care are de pierdut un serviciu, o soție sau o familie…

Charlie a părut deprimată de idee; de fapt, și Helen era la fel. Știa că ar trebui să-l deteste pe asasin, dar în realitate n-avea niciun sentiment față de el, în afară de dezgust și poate un pic de milă. Blythe era cel pentru care-și păstra ura.

— Și acum?

Helen a ezitat suficient de mult ca prietena ei să se încrunte.

— O să raportezi, nu?

Helen a rămas tăcută, pentru că nu-și dorea, sau n-avea nevoie, de reproșurile lui Charlie.

— Știu că a plecat de mult de-acolo, dar o să fie imagini de la camerele de supraveghere, martori…

— Am verificat deja. Nu era nicio cameră lângă parcarea pentru motociclete și n-ai cum să-ți dai seama care dintre sutele de mașini care au trecut prin zonă

era a lui…

— Cineva tocmai a încercat să te omoare, Helen, a insistat Charlie, ca și cum ar fi vorbit cu un copil recalcitrant. Echipa trebuie să știe, unitatea care-l caută

pe Blythe trebuie să știe…

— N-o să fie de niciun folos și n-o să facă decât să-i distragă de la ce au de făcut. Avem de prins un ucigaș care a comis două crime și…

— Doar nu te aștepți să poți păstra secretul? Ce-au zis băieții de la recepție?

— Le-am zis că am căzut de pe motocicletă. Evident, le-a plăcut la nebunie.

Tentativa de glumă a lui Helen n-a avut niciun efect asupra lui Charlie.

— Asta-i o nebunie!

— Trebuie să ai încredere în mine că rezolv…

— Și să te văd că ajungi la morgă? Nu, mersi.

— Exagerezi.

— Măcar spune-i lui Peters…

— Nu!

Cuvântul a ieșit dur și hotărât.

— E ultimul lucru pe care o să-l fac, a adăugat ea ferm.

— Bine, n-ai decât să-l ascunzi de echipă dacă chiar trebuie, dar Peters e șeful tău.

VP - 129

— Un șef care-i hotărât să scape de mine.

— Și dacă-i ascunzi așa ceva o să te ajute? a ripostat Charlie.

— Exact asta vrea, a insistat Helen. O mărturisire că sunt vulnerabilă, distrasă, că fug înspăimântată. Aș fi în concediu medical în mai puțin de-o oră și sunt șanse mari să nu mai pun piciorul vreodată în secție…

Ridicase vocea la vechea ei prietenă, dar nu se putuse abține.

— Niciun cuvânt. Nimănui. Ne-am înțeles?

Charlie părea că ar fi vrut să continue, să susțină o abordare rațională a situației problematice, dar a renunțat, cu înțelepciune.

— Bine, dar nu sunt mulțumită.

— Și îngrijorarea ta s-a consemnat, a răspuns Helen mai blând, punându-i o mână pe braț. Acum hai să mergem. Avem treabă.

• Capitolul 68

— Nicolai David.

Detectivul-agent Jennings a zăbovit asupra numelui, bucurându-se de silabe și de ușorul accent slav pe care li-l dăduse.

— Mai spune-mi.

Helen revenise la cârmă, cu echipa strânsă în jurul ei. În ciuda întâlnirii neplăcute de mai devreme, era hotărâtă să progreseze acum, când aveau dovezi noi.

— Originar din România, parte dintr-o bandă care acționează în Streatham. A fost de două ori la închisoare pentru pătrundere prin efracție și o dată pentru vătămare corporală.

— Unde au fost comise infracțiunile? s-a interesat Helen.

— În principal în Londra, dar s-a abătut și prin Sussex și Kent.

— Recent?

— A fost eliberat acum șase luni și e bănuit de implicare într-un jaf eșuat la un centru comercial din Streatham. L-a bătut zdravăn pe paznic și a lăsat o grămadă de ADN.