cufundată în muncă și să se confrunte cu ce lucruri neplăcute o așteptau în Freemantle, abordând obișnuita ei detașare profesională, dar știa că orice îi aducea azi viața, o să întâmpine cu pas vioi. Azi avea să fie o zi bună.
• Capitolul 56
Charlie i-a făcut un semn din cap sergentului sobru, a ridicat panglica și s-a strecurat pe dedesubt, după care a pornit pe alee. Avea o expresie de profesionalism studiat, de hotărâre, însă în realitate nu voia să fie aici. Abia dacă ațipise peste noapte, după ce Steve venise târziu acasă și hotărâse să
doarmă în camera de oaspeți, amplificându-i și mai tare neliniștea și tulburarea, iar acum abia era în stare să pună un picior în fața celuilalt. Știa că lipsa somnului îi făcea praf mintea și emoțiile, dar tot nu putea scăpa de sentimentul că se apropie cu pași repezi o criză. Era o senzație de groază, n-avea cum să-i spună altfel, și devenea tot mai intensă acum, când se apropia de vila impunătoare de suburbie, unde polițiștii se agitau deja frenetic, în pofida orei matinale.
Înăbușindu-și disconfortul, Charlie a tras aer în piept și a intrat, croindu-și drum prin holul aglomerat. A zărit-o imediat pe Helen, care stătea cu o expresie sumbră în salonul din față, privind locul crimei. S-a grăbit spre ea, încetinind o idee pasul când a văzut cadavrul. Știa la ce să se aștepte, primise un rezumat pe drum, dar vederea adolescentului prăbușit cu fața în jos îi dădea fiori.
— E același, a spus Helen încet, fără să ridice privirea.
Charlie a încuviințat și s-a aplecat să cerceteze silueta țeapănă.
— Victima cu fața în jos, cu o cârpă în gură. Mâinile legate strâns, o rană
fatală la ceafă, plus că există dovezi semnificative de sfâșiere post-mortem…
Pe partea din spate a capului erau trei răni urâte, plus patru tăieturi adânci pe umeri și partea de sus a spatelui, iar trupul bietului băiat zăcea într-o baltă
de sânge.
— Jim o să aibă ultimul cuvânt, a urmat Helen, dar după ce m-am uitat rapid la răni, aș zice că e clar aceeași armă. Urma la fel ca înainte, indicând o lamă
ușor ciobită…
— Deci asta-i crima numărul doi…
Nu era nevoie s-o spună și a regretat imediat, pentru că Helen a ridicat brusc privirea, ca și cum tonul adjunctei ei era deplasat. Charlie a schimbat rapid subiectul.
— Avem vreo idee cum a reușit să pătrundă?
VP - 103
— Ușile glisante care dau în grădină, a răspuns Helen, arătând cu capul spre spatele curții. Le-a ridicat de pe șine și după aia le-a deschis. A fost lin, fără
zgomot, aproape simplu…
— Deci treabă profesionistă.
— Probabil – ușile sigur nu puneau prea multe probleme. Și nu există
reflectoare sau camere de securitate, a fost o țintă mai ușoară decât la familia White…
— Numai că aici nu există nicio cale vizibilă de acces în grădină. Casa e fix în mijlocul străzii și dacă n-a fost folosită aleea laterală, atunci probabil că a trebuit să traverseze cel puțin două sau trei alte loturi…
— Am trimis-o acum acolo pe Meredith cu echipa ei. E mult frunziș des, poate s-a prins vreun fir din îmbrăcăminte sau păr…
Era limpede că era mai mult speranță decât o așteptare realistă. Până acum, făptașul fusese foarte prudent, foarte profesionist, nu înclinat să facă greșeli stângace.
— Ce știm despre victimă? Despre familie? a întrebat Charlie schimbând iar subiectul.
— Proprietari sunt Richard și Victoria Westlake. Victima e băiatul lor adolescent, Ethan.
Charlie a simțit cum o cuprinde mâhnirea. Să pierzi un copil, mai ales în condițiile astea, era mai mult decât cumplit.
— El e dezvoltator imobiliar, ea are un restaurant în oraș. Ea a venit aseară
târziu, a găsit cadavrul băiatului când s-a întors, după ora 23…
Charlie s-a înfiorat și a simțit că i se frânge inima pentru biata femeie. Cum poate cineva să înțeleagă măcar, cu atât mai puțin să facă față, unei asemenea priveliști?
— Acum sunt la un vecin. Trebuie să mergem și să stăm de vorbă cu ei într-o clipă.
Charlie a încuviințat supusă, deși nu era sigură că poate suporta.
— Nu-s convinsă că o să aflăm multe de la soție, a trebuit sedată. Dar tatăl ne-ar putea da ceva, deși e evident în stare de șoc…
A urmat o tăcere scurtă, meditativă, după care Charlie a pus cea mai urgentă
și cea mai dificilă întrebare.
— Despre ce crezi că e vorba? Crezi că e furt calificat?
— Parțial, s-ar putea. Agentul Jennings spune că toate cutiile de bijuterii au fost golite și dormitorul principal a fost întors cu susul în jos. Poți să pleci cu lucruri de mii de lire dintr-un loc ca ăsta dacă știi ce faci, plus că sigur sunt și foarte ușor de dus. Dar nu cred că asta-i motivația reală.
VP - 104
— Crezi că beneficiul financiar e secundar actului de violentă în sine?
